RSS

SUNT ACASĂ ȘI MĂ GÂNDESC LA GENOCID…

24 Iun

Tocmai  m-am intors de la București, dupa câteva zile în care am avut șansa (căci despre șansă este vorba!) să dialoghez cu oameni a căror operă și semnatură fac extrem de greu accesul  “din afară” în arealul lor intim: în bucătăriile lor, în gândurile lor ascunse, în timpul lor limitat, în viețile lor private…

M-am trezit, dintr-odată, înconjurată de personalități care au schimbat cursul literaturii contemporane. Fără falsă modestie, vă povestesc că am driblat gânduri în cenacluri informale, cu poeți și prozatori de talie internatională. Jucam printre „centuri de diamant”. Mă gaseam la categoria „premii de excelență”. Unul din ei, de exemplu, este nominalizat pentru premiul Nobel în literatura pe anul in curs, iar eu îi vorbeam senin „ca intre noi, poeții”!

O pură coincidență face ca, în acest interval de timp, Bucureștiul să fi organizat acțiuni de amploare în promovarea culturii și a istoriei evreilor. Am asistat întâi la un concert de muzică evreiască veche cu accente basarabene și apoi am vizionat un film – “Ultimul supraviețuitor”. A fost un documentar/mozaic cu trimitere la holocaust și cu sensibilizarea spectatorilor privind genocidul contemporan- Rwanda 1994, apoi Darfur Sudan, subiect actual. Dupa film, interlocutorii mei au facut comentarii pertinente ale peliculei. Voi trage câteva concluzii proprii. O voi face “mai la rece”, cum se spune.

  1. Despre holocaust și evrei: la cei 47 de ani ai mei, știind cu durere despre Auschwitz- Birkenau, despre pogrom, despre scurtcircuitul logicii care a condus spre exterminarea evreilor, imi doresc sa aflu  (ASTAZI si DEJA!!) despre tradiția, cultura, creația evreilor. Simt nevoia să anulez semnul
    egal pus între evrei și holocaust. Să le dezlipesc.  Am trepidat ascultandu-le muzica veche. M-a atins, am cântat în rând cu solistul, am bătut ritmic din picioare. Voi dori sa o reascult. Despre holocaust, însă, aș vrea să fie informați tinerii noștri iar eu, cel documentat, aș vrea să-l sar, fără să uit. Filmul pe care l-am urmărit, a atins acest deziderat. Nu a declanșat patimi și nu m-a sugrumat în durerea coșmarului noaptea imediat următoare. Orice trimitere artistică spre holocaust îmi înăbușe respirația și mă doare organic. Astăzi doresc să ascult, zâmbind de plăcere, muzica evreiasca și să rostesc doar atât: ”Știu ce vi s-a întâmplat, nu am să uit, îmi cer iertare în numele omenirii!” Semnat: “un alt locuitor al acestei planete”.
  2. Un protagonist al filmului a lansat urmatoarea idee la care ader: genocidul nu se declanșează în câteva ore. Nimeni nu se trezește brusc, la două noaptea, doritor să-și împuște vecinii. Genocidul- vechi sau modern- dospește în timp: luni, ani, decenii. Timp berechet ca oamenii din jur, sau din depărtări, să simtă ascuțișul semnalelor de alarmă. Nu mai departe decât noi, românii, care am permis fixarea dictaturii comuniste. O altă aberație a istoriei! Ea nu s-a creat într-o săptămâna și, iertată-mi fie brutalitatea concluziei, nici n-a construit-o numai Ceaușescu și soția. Au construit-o toți (dar ABSOLUT toți!!) românii care au neglijat semnalele clare de alarma. Care au permis ca dictatura să ia ființă. Frică, oportunism, ignoranță, comoditate, autoprotecție în detrimentul
    principiilor…Nu judec. Dumnezeu știe daca eu făceam altfel în locul lor!
  3. Concluzia primelor două puncte: dacă astăzi, fiecare în parte,(noi, oamenii moderni), simțim, suspectăm insinuarea unei noi monstruozități istorice (extremism, genocid, rasism, anularea agresiv-periculoasă a democrației, halena dictaturii), suntem datori să ripostăm înainte ca semnalele să devină o dramă reală de nestăvilit.
  4. EPILOG. Nu am nici un răspuns pregatit la întrebarea: ”În regulă, Otilia, ți-am înțeles și acceptat teza. Dar spune-ne: tu, concret, ce ai de gand să faci de mâine încolo, ca să ți-o susții?” Mă tem că aș răspunde “nu știu”. Sau întorcând-o din condei: ”Nu știu, dar măcar am încercat să înțeleg și, iată, scriu despre asta”. Mi-e foarte greu să decid dacă comoditatea prânzului meu de mâine va fi afectată de genocidul din Darfur. Nu știu cât aș putea să renunț la excursia mea alb/ europeană din week-end, ca să mă dedic cauzei negrilor sudanezi exterminați în mas. Dar astăzi, când scriu, nu îmi mai este indiferent. Astăzi este mai mult decât ieri, când nu aveam habar. E un pas…
Anunțuri
 
22 comentarii

Scris de pe 24/06/2011 în Uncategorized

 

22 de răspunsuri la „SUNT ACASĂ ȘI MĂ GÂNDESC LA GENOCID…

  1. Doina Mos

    24/06/2011 at 23:52

    Din pacate, roata se invirte si, parca, tot mai spiralat… Simtim , mai mult ca niciodata , duhoarea dictaturii in ceafa. Nu cea de atunci, ci asta de acum. Este a unor alienati de putere , a unora fara educatie si principii. E mult mai periculoasa si criminala. Se vede , se simte peste tot si suportam , cu stoicism victimizant, in loc sa deschidem ferestrele si s-o alungam pina nu ne ucide pe toti.
    Gazele-i toxice i-au ametit pe cei mai multi, anihilindu-le reactiile, vointa , atitudinea…
    Sunt constienta de supliciu, incerc sa mai iau o gura de aer, sa-mi mentin mintea cit mai limpede, dar ajutorul e tot mai putin, geamul e tot mai departe…
    Hai, cei care am mai ramas, sa facem ceva, sa iesim din acest virtej ucigas, sa-i scoatem pe cit mai multi, la aer si lumina !…
    Doina Mos

     
    • Otilia Tiganas

      24/06/2011 at 23:59

      Doina, ai raspuns asa cum gandeam si eu! Ma simt mandra ca, prin textul meu legat de holocaust, de scurtcircuite istorice, dar si de intalnirea mea cu oameni de litere, am condus spre acest comentariu. Inseamna ca measjul meu a fost receptat corect. Si, daca a fost receptat corect, inseamna ca a fost ingenios redactat. Asadar QED.

       
  2. Tina

    25/06/2011 at 05:47

    Otica, eu intervin aici cu un mic comentariu total deviat de la subiect… insa simt nevoia s-o fac. Ma terifiaza telepatia dintre noi. Zilele trecute, fara sa stiu unde te afli, ce faci, cu ce trairi si framantari te confrunti, am inchiriat cele 4 DVD-uri cu filmul Holocaust. Ce zici de treaba asta?

     
  3. Kovacs Bea

    25/06/2011 at 07:00

    Un unchi de-al meu, ruda prin alianta, a fost internat in Auschwitz.
    A scapat deoarece, a fost tinar si un paznic german, cu inima l-a ascuns in spital. S-au inteles ca se vor intilni dupa razboi, daca D-zeu le ajuta sa ramina in viata.
    Nu ne-a povestit niciodata cum a fost, numai sotiei, matusii mele.Dar a cumparat toate cartile posibile aparute pe aceasta tema.Le-am citi si eu pe toate. Intr-una dintre ele , cu schema lagarului am gasit notat o baraca…..
    Unchiul meu la 60 ani, in 1989 noiembrie , primit un pasaport si a vizitat Germania.
    In cartea de telefoane, a cautat numele paznicului din lagar, care locuia in Frankfurt. Erau 11 persoane ca acel nume.la al doilea telefon s-a prezentat o doamna, care a intrat in panica auzind de lagar si l-a intrebat de ce il cauta pe om.Cind unchiul meu i-a povestit despre ce este vorba a inceput sa plinga in hohote spunind ca sotul ei a murit de 6 luni. A fost invitat la familie si a povestit copiilor ce om a fost tatal lor……
    TREBUIE sa povestim copiilo si nepotilor nostri despre holocaust si sa le dam in mina cartile ,existente in bibliotecile noastre despre aceasta tema.
    Si despre Gulag, unde un unchi de-al meu a fost 12 ani, venind acasa in1965.
    Bea

     
    • Otilia Tiganas

      25/06/2011 at 08:54

      Ce sa mai zic? Intre noi doua a existat intotdeauna o telepatie care aproape te sperie, mai ales visele tale, care aratau exact ce fac eu intre timp!

       
    • Otilia Tiganas

      25/06/2011 at 09:19

      Tinerii trebuie sa stie adevarul. Trebuie sa-si puna intrebarile pe care ni le-am pus si noi: cum? De ce? Care a fost mecanismul prin care s-a ajuns pana acolo? Cum a inceput? Cum se putea stopa? De catre cine?

       
  4. Adrian Grom

    25/06/2011 at 10:01

    Istoria e plină de … istorii. Inumane. Pentru că civilizaţia occidentală, aşa cum o ştim noi, a apărut doar ca o manifestare a unei Europe obosite de măcelul reciproc în urma Reformei…
    Piramida de 60 de mii de capete lăsată de Timur la Samarkand diferă cu ceva? Sau măcelul sistematic promovat de romani pentru a asigura liniştea zonelor de graniţă. Holocaustul nu e ceva nou. Singurul lucru nou e că a apărut într+o zonă pe care noi o consideram lipsită de asemenea posibilităţi. Care e diferenţa dintre modul în care erau trataţi negrii în Statele Unite şi evreii în Germania? Doar că americanii au dus un întreg război pentru a opri o asemenea dezvoltare? Şi au avut nevoie de 150 de ani pentru a şterge urmele?

     
  5. Otilia Tiganas

    25/06/2011 at 10:21

    Imi intaresti concluziile proprii, Adi. Intreg mesajul meu, dealtfel, a incercat iesirea din secventa exterminarii evreilor spre notiunea generala de genocid, cel care a curs de-a lungul istoriei. Ba mai mult, mesajul a incercat iesirea din bucatariile noastre de sambata spre adevaruri care au fost, sunt, si s-ar putea sa mai apara. Primul gest, ca sa poti iesi cu adevarat din particular in general, este anularea patimii individuale. Ada-ti aminte de stangacia elevului incapabil sa defineasca ceva: „genocidul este…pai… de exemplu la Auschwitz”. Acest gen de definitie am dorit eu sa-l evit!

     
  6. silviu

    25/06/2011 at 22:14

    Cred că textul tău politically correct, o să atingă multe coarde sensibile, mai ales că lumea ştie să facă din fenomene ca holocaustul ori revolutia, sarbatori comemorative anuale, sa fie sigură că n-o să uităm nici peste alti şaizeşi… de ani. Dar aceeaşi lume e complet desensibilizată la ceea ce se întâmplă chiar aici şi acum, în timp ce tu îţi iei masa de prânz iar eu meditez pe tron. Ori asta, ori, semnalele sunt mult prea subtile, inteligent mascate şi înlocuite de senzaţionisme media. În spatele circului plin de culori şi luminiţe stridente din politică, mondenitate, crime cu topor şi furcă şi mai ales eternul clişeu al babei violate în comuna cutare, se ascunde o problemă mult mai toxică decât holocaustul ori revoluţia noastră plângăcioasă, fiindcă aici e vorba de un pericol ce vizează (iminent) 7 miliarde de oameni plus ecosistemul din jurul lor. De această situaţie în cădere liberă, nici măcar cea mai frumoasă şi curată democraţie nu ne mai poate salva pentru că 7 miliarde de oameni luaţi om cu om, se fac vinovaţi de o mentalitate fundamental greşită, lucru care periclitează poate cel mai valoros bun de pe planetă: biodiversitatea. Dacă nu se înţelege din text care e buba, vreau să-o fac cât de clară posibil: ideea de creştere economică infinită (infinite growth) este pur şi simplu inaplicabilă într-o lume cu resurse finite. Ideea de autoconservare şi de confort, aplicată numai la nivel uman, se contrazice pe sine. Viaţa e una singură iar fiecare părticică din ea ar trebui considerată egală ca valoare cu orice altă părticică, asta numai dacă vrem ca sistemul vieţii să continue să „trăiască”. Nu predic, aici, pe blogul tău, ecologia, dar nici să mă abţin nu mai pot, atât timp cât oamenii care ar trebui să ne conducă cu responsabilitatea supremă de care se obligă prin consituţie, îşi fac numerele televizate, ne leagă pe toţi sub aceeaşi înjurătură şi se retrag să-şi stimuleze moştenitorii în fază celulară. Nu mă mai pot abţine când ştiu că trebuie să-mi ţin respiraţia pe anumite sectoare din oraş, ca să nu mă ia cu ameţeală de atâta praf şi fum.
    De asemenea nu vreau să par nici alarmist ocazional. Urmăresc documentare la TV, pe net, oriunde găsesc câte ceva interesant şi mă îngrozeşte să văd că în 80% din documentarele despre animale se zice acelaşi lucru „specia filmată şi analizată aici e pe cale de dispariţie” „echipa noastră de filmare poate fi ultima care mai are ocazia să vadă acest animal în mediul său natural” etc. Au înnebunit ei şi repetă acelaşi lucru din lipsă de imaginaţie, sau ceva nu e în regulă la nivel general? Jumătate din speciile lumii de amfibieni au dispărut! Un tip de ciupercă parazită care pătrunde cu uşurinţă în pielea permeabilă a broaştelor a avut o evoluţie şi o răspândire explozivă, o dată cu încălzirea globală.Cât de importante sunt aceste animale judecând numai din prisma lanţului trofic? Oare noi nu avem nevoie de toate aceste vieţuitoare? Nu depindem de ele pentru adevăratul confort de care avem nevoie, ca fiinţe la fel de naturale ca şi orice altceva viu de pe suprafaţa Pământului? Şi dacă depindem de ele, nu ar trebui să le respectăm de la egal din prisma importanţei? Mai mult, această inteligenţă superioară cu care ne tot fălim noi, scopul ei care e? Sau inteligenţa se măsoară prin capacitatea de a-ţi face ţie bine indiferent de repercusiunile propagate în exterior? Mai mulţi oameni ar trebui să-şi pună problemă că o inteligenţă presupune responsabilitate, iar aceasta ar fi nejustificabilă fără protecţia raţională a tot ce nu se poate apăra prin propriile-i mijloace.
    Părerea mea bătrână de numai 26 de ani ar zice că mai bine am face să terminăm cu plănsul pentru ceea ce a fost, mai demult, să băgăm la bilă unde s-a greşit masiv şi să începem să ne ridicăm la adevărata semnificaţie a cuvântului evoluţie. În spatele draperiei de „bine” dormim sub iluzia de confort şi căldurică , în timp ce în faţa ei e mai rău ca niciodată. Mulţi optimişti spun că mai avem câţiva ani până ce situaţia devine ireversibilă (ireversibil, alt cuvânt predominant în documentare), dar ăştia sunt optimiştii…
    Ar trebui să nu ne mai plângem trecutul, rănile, de bine de rău s-au închis. Ideea e că în viitor, poate n-o să mai fie nimeni care să mai conştientizeze, să-l doară şi să plângă după ce am făcut noi acum. Şi dacă acum nu e încă prea târziu chiar şi pentru lacrimi, peste câţiva ani cu siguranţă va fi.
    Scuze că m-am întins cât o zi de post.

     
  7. Otilia Tiganas

    25/06/2011 at 22:25

    Chiar te-ai ambalat in mesajul ecologic! Tie chiar iti pasa, bravo! Iata ca si tu imi confirmi spusele, chiar daca o faci „cat o zi de post” si patimas-anume ca e momentul sa ne pese individual si sa identificam pericolele potentiale. Pericolele potentiale pot viza un trib, o tara, o regiune a tarii, un continent, o rasa umana, una animala sau, asa cum spui, intreaga planeta.

     
  8. silviu

    25/06/2011 at 23:12

    N-am vrut să par insensibil faţă situaţia unui trib, unei regiuni sau unei naţiuni. Dacă am facut-o îmi cer scuze. Am vrut doar să punctez un fenomen pe care o dată ce îl afli cum trebuie nu ai cum să zici, „eu nu-s evreu, ce-mi pasă mie?” „nu-s rwandez şi nici sudanez, mă doare-n cot!” Şi de asemenea nu sunt „doar” ecologist. Totul porneşte de la modul de viaţă disfuncţional şi autodestructiv pe care îl duc. Totul porneşte de la mentalitatea mea bolnavă, comodă şi automatizată prin rutină. Dacă eu nu fac nimic, să nu am nici tupeul şi pretenţia ca alţii s-o facă pentru mine, pentru ei, pentru toată lumea. Prea ne-am obişnuit să urmăm exemple în loc să le creăm. Prea ne-am obişnuit că doar prin creare de precedent ne putem mobiliza. Şi când nu ai un precedent de urmat, din simplul fapt că aşa ceva nu a mai existat până la tine, ce faci? Aştepţi până se crează unul? Iar până atunci totul se rezumă la eu cu mine şi cu … mea? Cum să nu fiu pătimaş… dar stai, că într-o lume în care litera de lege e stilul relaxat şi zeflemitor de la distanţă între două căscături, să fii pătimaş e rudă cu paranoia.
    Chiar şi dacă vârsta încă mă califică drept susceptibil la a susţine anumite cauze, îmi pare rău că această înclinaţie se clasifică în funcţie de vârstă, În aceeaşi măsură, însă, această teorie e inventată de potenţiali psihologi care îşi manifestă potenţiala invidie dintr-o potenţială impotenţă de suflet care îi face incapabili să urmeze o cauză.
    Ceea ce vreau să spun nu aruncă rahat în oamenii care nu fac ce trebuie, adică nu acuz pe nimeni mai mult decât mă acuz pe mine. La mine, cel puţin sunt 100% sigur că mă fac vinovat, doar mă cunosc de-o viaţă întreagă. Atâta doar, mi-ar plăcea să văd într-o zi şi pe alţi afirmând chestii de genul ăsta. Măcar un minim sentiment de vinovăţie. Nu cu scopul mustrărilor de conştiinţă ci în ideea că „ok, mă simt cum mă simt, hai să văd ce pot să fac să schimb situaţia… eu cu mine aşa de capu meu”

     
    • Otilia Tiganas

      26/06/2011 at 09:12

      Frumos mesaj! L-am simtit/fara sa-l fi scris, nu o data in viata! Spus didactic si foarte simplu: ” Otilia, lasa judecarea altora! Tu personal ce ai facut ca sa impiedici, ca sa previi, ca sa ajuti?” Si daca, macar 5 minute esti dispus sa fii sincer cu tine insuti, atunci constati ca ai facut foarte putine. Ca atere din acel moment incolo fie incepi sa te implici activ in a face, fie, daca nu te tin baierele, iti tii gura.
      Tu spui: „Prea ne-am obişnuit să urmăm exemple în loc să le creăm. Prea ne-am obişnuit că doar prin creare de precedent ne putem mobiliza. ” Eu intaresc continuand: „prea ne-am obisnuit sa-i judecam pe altii in loc sa ne judecam pe noi insine”.

       
  9. silviu

    25/06/2011 at 23:18

    te parafrazez: sunt acasă şi mă gândesc la o catastrofa planetara, aşa mai în glumă mai în serios

     
    • eu

      27/06/2011 at 01:36

      Silviu, nu pot decat sa imi exprim sincer admiratia pentru ceea ce gandesti si iti aprob si patima din exprimare.
      Ideea este : ce facem? Ca asa este, la un moment dat Planeta nu va mai rezista si cred ca nu e departe momentul acela.
      Pacat de o asa creatie, dispare , asa am gandit totdeauna, din cauza oamenilor, potentati sau nu.
      Nu as fi avut niciodata curajul de a spune ce ai spus in privinta ranilor , ca si motive de comemorare ipocrit-repetitiva, dar ai perfecta dreptate!
      Totusi, ce facem?

       
  10. Adrian Grom

    26/06/2011 at 09:41

    Da, îţi întăresc concluziile. Genocidul nu e ceva nou. Atât doar că aşa cum masacrul făcut de azteci prin populaţiile înconjurătoare ne lasă uşor reci, aşa şi Holocaustul ar trebui să ne lase un pic reci. Nu în sensul de indiferenţă. Ci doar în sensul de a vedea de ce a fost posibil şi, mai ales, cum putem preveni. Iar Silviu are dreptate. Există şi o ecologie a oamenilor… Dacă vorbim de civilizaţii… Acestea sunt echivalentul speciilor în evoluţie… Se ciocnesc, cresc şi dispar.. În ciocnire apare genocidul.. Dacă vrei să îl eviţi atunci trebuie să lucrezi … ecologic. Înţelegând şi depăşind limitele structurale ale celor care extermină dar şi ale celor exterminaţi… Protejând speciile pe cale de a fi exterminate, oprind exterminatorii dar, în acelaşi timp, încercând să le aduci la un compromis… Fie şi cel de genul cu evreul care vinde hotdog în fata Manhattan Bank şi refuză să îşi împrumute un prieten spunând că a făcut o înţelegere cu banca: el nu împrumută şi banca nu vinde hotdogs…
    Nu suntem atât de evoluaţi încât să înţelegem şi să evităm automasacrarea (evoluţionist vorbind e o caracteristică internă a oricărei specii – cel mai puternic concurent nu e altă specie ci proprii membri…de aici concurenţa interna ce duce la masacrarea celor mai slabi… Caci genocidul exact la asta se referă – alungarea celor mai slabi prin orice mijloace, inclusiv prin omorâre).
    PS – viaţa are metodele ei. Faptul că ne ducem spre o catastrofă planetară (e mult spus, nu cred că vom reuşi noi ceea ce au făcut marile extincţii din trecut) nu e decât o modalitate a vieţii de a reduce dominaţia unei specii… Faptul că se pierd specii nu e o catastrofă. Biodiversitatea are nevoie şi de extincţie ca să poată înflori. Dacă nu exista meteorul acum 60 de milioane de ani atunci nu am fi scris azi pe bloguri. Ocrotirea cu orice preţ e mai nocivă decât exterminarea fără milă… Evoluţia are nevoie de selecţie. Naturală. Singura selecţie de câteva miliarde de ani încoace e supravieţuirea unora în dauna altora… Ceea ce facem noi de câteva zeci de ani încoace e protejarea tuturor, indiferent de costuri. Natura se va răzbuna pentru incapacitatea noastră de a ne menţine ritmul evolutiv. Am scos selecţia dar nu am înlocuit-o cu nimic pentru a menţine evoluţia… Atunci natura scoate din mânecă asul autodistrugerii… Înmulţirea nemăsurată a leilor duce la micşorarea turmelor de ierbivore şi implicit la moartea multor lei. Înmulţirea nemăsurată a oamenilor duce la degradarea planetei şi implicit….

     
  11. Otilia Tiganas

    26/06/2011 at 10:03

    Hmmm… Silviu isi incepuse mesajul adresandu-mi-se cu:
    „Cred că textul tău politically correct, o să atingă multe coarde sensibile”
    Ma bucura sa-mi confirme ca am reusit sa ma mentin pe fasia ingusta de „politically correct”. Fasia e foarte foarte ingusta, mai ales atunci cand textul tau poate sa „atinga coarde sensibile”. Adi, de asta data iti intaresc eu spusele- iata felul meu de a supravietui: pasul marunt si meticulos pe sfoara diplomatiei, intinsa la mare inaltime fata de sol. Temerara intentie de a-i multumi pe toti. Gurile rele zic ca nu se poate. Si totusi…eu mi-am facut din asta o meserie care nu o data m-a rasplatit pentru efort!

     
  12. Doina Mos

    27/06/2011 at 00:25

    Sunt impotriva centralelor nucleare. Adauga-ma si pe mine , la cei multi.
    Doina Mos

     
    • eu

      27/06/2011 at 01:25

      Bine, Nu zic ca nu:))))))
      Cine te-a contrazis?
      Nu te supara, esti , totusi, pe faza, ca este si ecologie .

       
  13. Otilia Tiganas

    27/06/2011 at 00:34

    http://www.causes.com/causes/608467-apel-pentru-desfiintarea-centralelor-nucleare

    Iuuui Doinitzo! Aia cu centralele e pe „feisbuc”! Asta cu blogu e acilea! Rad in miez de noapte. Si te inteleg. Povestea cu semnarea pe feisbuc a unei cauze eu am invatat-o singura de-abia ieri si astazi. Suntem medici, nu?
    Asadar, pentru toti fanii blogului meu- va rog sa semnati cauza urmand linkul de maisus. Dar ma tem ca, sofisticati, talentati si doxe, majoritatea nu-l veti accesa cum trebe…Vorba Doinitzei Mos-„oh, tehnica asta…”!

     
    • carmen

      27/06/2011 at 01:21

      Maaaamaaa, ce intrare in scena tragica a avut Doina!!
      Moor de ras!!!!
      Eram absorbita de textele scrise absolut genial, cu o dura pertinentza , imi cazuse fatza de serioasa ce eram citind un infocat, dar real mesaj al inteligentului Silviu, tanarul de 25 ani, caaand,,,,,,intra Doina in scena ,gresind piesa!:)))))))))))))))

      REVIN , reclam: blogul tau nu ma anunta nimic!

       
  14. silviu

    28/06/2011 at 23:07

    Da, probabil am exagerat puţin. Îmi cer scuze Otilia. Dar trebuie şi să precizez că am ajuns la concluziile astea după un lung proces de judecată cu mine însumi. Evident că nu-mi permit să judec pe nimeni! Nu am cum. Ar trebui să îi cunosc pe toţi ca pe mine. Dar sunt momente în care ceea ce mi se întâmplă să gândesc despre mine, să se potrivească şi altora. Dacă am părut că arunc cu judecăţi sau prejudecăţi după tine personal, sau oricare cititor al acestui blog, te rog, chiar nu asta îmi era intenţia. M-am judecat pe mine pulbic, pe blogul tău, din păcate. Şi m-am găsit vinovat serios, în urma acestui proces. Dar să nu vezi asta ca pe un act de îndrăzneală sau curaj sau alte eroisme de genul. Să mă simt vinovat de anumite aspecte ale vieţii, nu înseamnă o calamitate emoţională, ci o conştientizare a faptului că am un loc pe lume guvernat de anumite legi chiar dacă nu sunt întotdeauna alea din consituţie. Pentru vinovăţia asta nu se cere pedeapsă ci obligaţia de a face ceva bine în locul celor stricate. Vehemenţa nu face bine în schimb…

     
    • eu

      28/06/2011 at 23:23

      Lasa, Silviu, ai vorbit foarte bine si atunci ..si acum!

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: