RSS

A trăi în trecut este ca heroina!

22 Iul

timp

Nu întâmplător am sa scriu astăzi despre dominaţia trecutului.

Am să pornesc de la adevăruri generale: odată ajunşi la patruzeci-cincizeci de ani, avem în spate, obligatoriu, fie părinţi dispăruţi, prieteni pieriţi de boală sau accident, iubiri neîmpărtăşite, dezamăgiri de cuplu, maladii proprii care te-au dus cândva pe buza prăpastiei, crahuri financiare, văduvii nedrepte, şcoli mai bine organizate… şi… lista poate continua!

Aş putea concepe o listă de intâmplări (bune-rele), nu mai lungă de o coală format A4, în care să se regăsească fiecare dintre voi, la cel puţin o poziţie.

Ar însemna ca orice om, de patruzeci spre cincizeci de ani, să aibă motive temeinice să trăiască numai în trecut.

Raportul individual cu propriul trecut, însă, ar trebui sa fie scenariul asumat al fiecăruia. Nu cred că acest raport vine din afară, de sus, sau din cromozomi, eu cred că noi înşine îl decidem.

Ca să mă fac mai bine înţeleasă, am să vin cu exemplul mătuşii mele (sora bunicului) care şi-a pierdut soţul mult înainte de vreme. Eu nu eram încă venită pe lume, când unchiul murise. Tot ceea ce ştiu despre mătuşa mea, dispărută astăzi şi ea, este înşiruirea a zeci de ani de văduvie (ea o femeie foarte curată, citită şi meticuloasă), la Cluj. Ani derulaţi în drumul ei zilnic la cimitir. Era deja pensionară, îşi organiza viaţa zilnică: masa, curăţenia, aprovizionarea, economiile, plata facturilor. Dar, până a închis ochii, toate acestea au fost detaliile necesare ca să poată ajunge zilnic şi nestingherit la cimitir. Anii ramaşi ei fără soţ, mătuşa îi putea organiza după bunul plac: fie aşa cum a făcut-o, fie recăsătorindu-se, sau înfiind un copil ca unic părinte, dedicându-se carierei, scriind un roman altul decat Love Story… Mătuşa mea a ales cimitirul.

Am viu, în faţa ochilor, un barbat văduv care şi-a iubit soţia peste poate, dar care a ales altfel: s-a recăsătorit, trăindu-şi anii rămaşi în afara cimitirului, permiţând amintirilor să-i pătrundă câteva minute pe zi, în faţa oglinzii, dimineaţa, la bărbierit. El şi-a impus (şi a reuşit!!) să îşi conducă şi să-şi domine propriul trecut. O face de zece ani încoace.

Fiindcă, deocamdată, eu cântăresc pur teoretic aceste situaţii, modelul bărbatului este mai aproape de crezul meu… Dar iară-i drept că eu nu sunt văduvă, ca să ştiu EXACT cum este!

Am să închei concluziv: la un moment dat, toţi avem o istorie! Nu scapă nimeni. Tendinţa firească este să selectezi mai ales partea bună a ei. „Despre morţi, numai de bine!” rosteau înţelepţii din popor! Dar trecutul nostru este mort, în ciuda înţelepţilor și măsura în care îi permiţi să devină viu, depinde de tine! Între dependenţa de alcool, de droguri, de tutun, cleptomanie, sau alte asemenea şi dependenţa de propriul tău trecut (uneori supralicitat), eu nu vad nici o diferenţă!

Anunțuri
 
22 comentarii

Scris de pe 22/07/2011 în Uncategorized

 

22 de răspunsuri la „A trăi în trecut este ca heroina!

  1. Andrei

    22/07/2011 at 23:21

    N-o sa te contrazic, nici n-o sa te sustin. Desi iti spuneam ca nu agreez oamenii care vorbesc prea mult prin citate si titluri am sa ma dezmint si voi copia imediat, in comment-ul urmator, un fragment din cartea „Bunul-simt ca paradox” a lui Alexandru Paleologu, capitolul „Sentimentul trecutului”. Decizi tu daca ceea ce a scris el iti confirma sau infirma teza. Deci, revin in cateva minute cu textul. Eu sustin ceea ce a gandit acolo

     
  2. Otilia Tiganas

    22/07/2011 at 23:26

    Tu stii ca nu o sa intru in polemica! Daca simt ca citezi ceva la care n-am un raspuns instantaneu, ma duc la culcare si ma pierzi…Asa ca, gandeste-te daca merita! Daca, insa, nu citezi ci ma combati pe limba ta si te simt mai bun…tot ma duc la culcare dar maaaandraaa de fiiiiu!

     
    • Andrei

      22/07/2011 at 23:38

      Nu, nu e combatere. Am vrut doar sa pun un text care imi place enorm si care zic ca se muleaza tare pe tema asta putand fi analizat in contextul a ceea ce ai exprimat

       
      • Otilia Tiganas

        22/07/2011 at 23:50

        M-ai manipulat inca o data! Nu ma duc la culcare, sunt mandra si ma prefac ca nu m-ai fi combatut! Da, asa-i, textul se muleaza perfect!
        Iata, te invit pe blogul meu sa dezvolti in scris discutia noastra telefonica de astazi. Mi-a picat curentul pe mobil si am ramas gandind la cele spuse de tine. Analiza conceptului de „intelectual”. Mi-a placut enorm! Redacteaz-o! Merita!

         
      • Andrei

        22/07/2011 at 23:57

        O sa incerc

         
  3. Andrei

    22/07/2011 at 23:35

    Asadar, citatul evocat in comment-ul anterior:

    „Paseismul nu are presa buna, dar nu mi-e deloc rusine sa ma declar paseist. Dupa opinia curenta, acceptata in general, nu insa si verificata, paseismul ar fi o atitudine retrograda, atasata de valori defuncte si neparticipanta la actualitatea vietii. Eu cred exact contrariul si sustin ca un progres nu e cu putinta fara constiinta trecutului (…) natura nu progreseaza: progresul e un fenomen uman si ar fi imposibil fara memorie(…) fara de care nu exista nici cunoastere, nici viata afectiva, nici valori morale (…) Intre ceea ce numim „trecut” si ceea ce numim „prezent” nu e nici o deosebire de esenta(…) Viziunile profetice, prognozele, idealurile, planurile si proiectele de viitor, oricat de indraznete, nu sunt plauzibile decat sub specia trecutului adica in forme plauzibile ale realului”.

    (citatul e mult mai dens, nu pot sa-l reproduc integral, mai pun insa dar o idee concluziva)

    „”Nu tot ce e contemporan e si actual in schimb sunt actuale multe lucruri din trecut(…) Cat sentiment al trecutului atata existenta actuala.”

     
  4. Otilia Tiganas

    22/07/2011 at 23:44

    Sigur, Andrei, valentele cu trecutul in limita respectului/ a asumarii propriei identitati, sunt apanaje ale valorilor: traditie, istorie, bagaj cultural/genealogie. Dar iesirea dintre aceste granite principiale si transformarea propriei vieti (simbolul vietii este divin…) intr-o continua si devastatoare jale, ei astea sunt altceva…Nu?

     
    • Andrei

      22/07/2011 at 23:49

      Corect si de acord. Am vrut numai sa punctez ca nici cealalta extrema a ignorarii totale a trecutului nu este benefica. Evident si in cazul de fata se cere Calea Imparateasca: cea de mijloc

       
  5. Otilia Tiganas

    23/07/2011 at 00:02

    Posteaza textul pe blogul meu! M-ar onora! Este o teza de interes general, extrem de interesanta si care, repet, m-a pus astazi pe ganduri dupa ce curentul mobilului picase. Ma intrebam daca, dupa criteriile tale, eu sunt intelectual „sadea” sau nu? Baiu-i ca nu mi-am raspuns inca!

     
  6. Virgil Ciotlos

    23/07/2011 at 08:53

    Suntem rezultatul experientelor trecute . Nu numai , dar intr-o masura importanta.Nu poti trai in trecut , e o imposibilitate.Traiesti mereu in prezent , facand planuri de viitor , realizabile sau nu.Dar cred ca nimeni nu-si poate uita trecutul , ramane acolo , il poti reactiva in minte , il poti folosi ca referinta pentru evenimente prezente sau viitoare.Ca e bine sau rau , asta e mai greu de stabilit.

     
    • Otilia Tiganas

      23/07/2011 at 11:53

      Cred ca raspunsul bine/rau se afla in masura ancorarii de trecut. Cat de des, cat de intens, cat de acut, cat de adanc, cat de… A-ti uita insa trecutul, a-l refuza, a nu ti-l asuma, este material pentru un alt text pe blog. La fel de interesant si acest subiect/aspect!

       
  7. Miron

    23/07/2011 at 10:13

    Sunt perfect de acord cu ce ai scris, mai ales ca si eu sunt unul care am trecut prin exprienta pierderii sotiei urmare a unui cancer. A fost cumplit de greu, dar Dumnezeu m-a ajutat sa inteleg ca decizia de a ma lamenta plangandu-mi soarta sau de a ridica capul sus pentru a merge inante, imi va determina calitatea vietii mele in continuare.
    Frumusetea vietii e cu atat mai profunda cu cat reusesti sa invingi cele mai dure si nedorite experiente care-ti sunt date sa le traiesti.

     
    • Otilia Tiganas

      23/07/2011 at 11:56

      Ma bucur Miron ca ti-am confirmat trairile! Modelul barbatului vaduv pe care il am viu in minte, apropo de exemplul dat in text, este unul extrem de important pentru mine! A fost o lectie de viata pe care mi-am insusit-o!

       
  8. Virgil Ciotlos

    23/07/2011 at 15:41

    Despre amintiri si memorie
    In asita dupa-amiezii toride de vara , in crasma satului , Ion , singurul client , sadea la masa si bea rachie.Fatza sa aspra , arsa de soare , nerasa de doua saptamani , era incruntata. In mana stanga , intre degetele groase si batucite , odihnea un paharel gol.Ion parea ca priveste cu atentzie musca ce trecea periodic de pe pahar pe degetul aratator , nedecisa.Misca putin degetul si musca zbura.Maria isi facea de lucru stergand tejgheaua cu carpa cenusie si puturoasa.”Marie , mai toarna unu’ !” zise Ion cu voce joasa.Maria arunca carpa , isi sterse mana pe sortzul slinos , lua sticla si , dupa ce evita cu grija cu soldurile masive coltzul tejghelei , ii turna lui Ion ce mai era in sticla de rachiu.”S-o gatat pe tine , Ioane ! ” spuse , fara un scop precis.Ion privi paharul in timp ce degetele sale il apucara parca fara vointza stapanului . Cu o miscare indelung exersata , brusca , il dadu peste cap , apoi , neasteptat, il izbi cu putere de perete.Paharul ricosa de cateva ori , dupa care se opri intr-un coltz al camerei. „Ba Ioane , geaba-l trantesti ba , ca nu se sparge , o cumparat shefu’ acum trei zile de-astea „incasabile”!Astea or sa ramana si dupa ce murim noi .”
    Majoritatea religiilor , din cate stiu eu , se bazeaza pe promisiunea nemuririi sufletului.Intr-un fel sau altul , ceva va supravietzui trecerii noastre prin aceasta viatza.Dar , daca la trecerea spre o alta viatza , amintirile din viatza aceasta se pierd , daca dispare constiintza a ceea ce ai fost inainte , nemurirea isi pierde valoarea . Sufletul , fara amintiri , e doar un alt vas gol.E ca un pahar incasabil , golit mereu de un tzaran catranit.

     
    • PUIU

      15/06/2012 at 23:12

      MARE DREPTATE AI !!!!!!!!!!!!!!!!

       
    • Laura

      27/05/2015 at 22:03

      ❤ Foarte foarte profund si frumos!

       
  9. Otilia Tiganas

    23/07/2011 at 18:11

    Frumos scris! Foarte! Mi-a placut simbolul si descrierea scenei din birt. Referitor la amintiri, si eu m-am gandit uneori ca un om traieste atata timp cat amintirea lui mai exista in creierul cuiva. Chiar socoteam, de exemplu, faptul ca amintirea bunicului meu se va stinge odata cu Tina- sora-mea- ea fiind ultima care va mai purta amintirea chipului si a vocii bunicului…
    Pe la geamul meu, chiar acuma, trece alaiul nuntii din sat( pentru tata si Andrei- se insoara Iedutzu, cu Maria din Clit!). M-am ridicat de la birou si am privit alaiul pe geam. Se potrivea atat de bine cu acest topic si cu mesajul tau!

     
  10. Ligia

    23/07/2011 at 19:38

    Ma gandesc …ca nu se poate trai in trecut ci poate in prezent dar cu trecutul.
    ,,Nu te mai gandi ,nu mai trai in trecut , uita ce-a fost…” …este indemn-repros de renume folosit de prieteni atunci cand nu poti uita o iubire ca sa scrii alta….Dar asta nu are cum sa se intample cand in viata ta nu apar sau nu iti aduci alternative ; alternative concurente. Si atunci nu uiti dar traiesti mai intens . Si tot asa … cu tot ceea ce apare in viata noastra (cred).
    Poate pentru ca firea noastra de oameni are o slabiciune : se lasa impresionata de emotii . Cu cat emotiile sunt mai puternice , cu atat sunt mai greu de egalat si mai trainice in timp.

     
  11. Otilia Tiganas

    25/07/2011 at 09:24

    Imi place mesajul tau , Ligia! Mai ales partea cu „dar asta nu se poate intampla… cand…alternative”. E o capcana, ai dreptate. Nefiind liber afectiv, disponibil, nu permiti alternativelor sa intre in viata ta. Neavand alternative, revii la trecut! Revenind la trecut, iti blochezi prezentul…si tot asa!

     
  12. giorgian giogia

    27/05/2015 at 21:29

    Si ,cred eu,dependenta de azi,de mine,de tine,de lucruri carora nu le-am deslusit modelul ,de o viata anosta,de mici mizerii romanesti,de mici bucurii romanesti,de multe altele ,si,ma bucur ca dialoghez ,caci ,astfel,merg mai departe(bineinteles ,in trecut)! Si ma mai bucur ,doamna,ca pana sa scriu toate astea, a mai trecut ceva timp,poate,apuc (sus)pensia! Sarut mana,sau mainile,nu mai stiu cum trebuie!

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: