RSS

Andrei Țigănaș- „Domnule șofer, va rog ca-n filme!”

30 Iul

Domnule şofer, vă rog, ca-n filme!

sau

Din zilele unei birocraţii cu finalizare

 

Pe la începutul studenţiei citeam cu nesaţ o carte care acumula jurnalele zilnice, de după 90, ale lui Ion Raţiu. Volumul se numea „Din zilele unei democraţii originale”. Fără dorinţa de a-i denatura memoria, am furat puţin din titlul cărţii sale, remodelându-l în spiritul acestei postări. Cât despre treaba cu şoferul… toate la timpul lor. 

Povestea e simplă, o ştiţi cu toţii şi aţi trăit-o de n ori,  chiar dacă în forme diferite. Esenţa însă e fix aceeaşi.

 

1.      Conferinţa

Vreau să merg şi eu la o conferinţă şi să susţin acolo o lucrare.  Aţi putea spune din start că sunt un personaj neserios câtă vreme nu-mi doresc, ca tot omul, să beau o bere, să-ntind un pokeraş (pe care oricum nu-l ştiu juca) sau măcar -chestie de bun simţ- s-o văd goală pe Angelina. Insist pe partea cu conferinţa. Ea are loc la Bucureşti, în 7-9 septembrie în „Schitul Adormirii Maicii Domnului” (este vorba de Palatul Parlamentului, Casa Poporului dar mie aşa-mi sună mai bine, că e mai conform cu realitatea). 

 Ca să pot ajunge acolo, aveam de îndeplinit câţiva paşi simpli: să mă înscriu, să obţin o delegaţie de la universitate (că doar nu m-oi duce de capul meu, trebuie să arăt „la lume”, cu acte, că am mamă-tată) şi apoi… să mă duc. Înscrierea la conferinţă a durat cam 30 de minute şi s-a făcut online. Obţinerea delegaţiei a durat o săptămână şi jumtătate şi s-a făcut, cu nervi, în aproximativ 7 birouri din 3 clădiri diferite. De unde  această diferenţă de confort între  înscriere şi delegaţie? Vă dau răspunsul franc: procesul înscrierii a fost organizat şi gândit de către iniţiatorii conferinţei, nişte tipi din Bruxelles, în timp ce partea cu delegaţia a rămas să fie făcută în România.

2.      Trei clădiri, şapte birori

Din săptămâna-jumătate mai sus invocată, primele 3 zile mi le-am petrecut fugind dintr-un birou în altul doar ca să aflu ce anume am de făcut ca să pot obţine acea delegaţie. Care sunt procedurile. Totul a durat, deoarece nimeni nu ştia nimic. Lumea era debusolată, iar fiecare secretară avea propria sa versiune. Exista totuşi un punct comun între story-urile auzite: că e cu cerere. Mai exact, ar fi vorba de o „propunere de angajare cheltuieli” în care eu completez una-alta şi scot o semnatură de la doamna P, managerul meu de proiect care- (ordonator de credite fiind)- va asigura şi decontarea cheltuielilor de deplasare. Pentru a elucida acest mister, alergarea mea între birouri s-a consumat pe o rază de 3 clădiri: clădirea A unde lucrez eu şi care e undeva la periferia oraşului, clădirea B, în centru, unde este Şcoala Doctorală (eu sunt doctorand) şi clădirea C, tot în centru, dar pe o altă stradă, unde este Rectoratul dar şi multă contabilitate întinsă pe un etaj întreg.

Intru în posesia hârtiei magice (“Propunerea de angajare cheltuieli”). Documentul, tipizat fiind, se manifesta pe un întreg A4 şi era împănat numai cu chestii grele pe care eu, chipurile, ar fi trebuit să le ştiu. Că doar sunt la mintea cocoșului, nu-i aşa? Spicuiri: cod SUV(căsuţă liberă jos pentru completare), cod MTTICTTCPTTC (poate am exagerat puţin) şi, bineînţeles, soldul conjunctural. Totul îmi parvenea cu o seninătate şi o candoare debordante, ca şi cum o astfel de ţâdulă mi-o completează în zece secunde orice consătean hăşmăşean fără să stea pe gânduri. A urmat un nou turneu pentru a afla ce trebuie să aştern eu, concret, pe foaia aia, astfel încât s-o pot depune în final şi să-mi scot nenorocita de delegaţie.

În acest mod, săptămâna s-a cam dus pe apa sâmbetei dar, în cele din urmă, vreo 3 conţopiste şi-au unit minţile(ca să ajungă cât de cât la nivelul uneia mediocre) şi mi-au explicat ce şi cum. Mai lipsea acum… semnătura doamnei P.

3.      Mistreţul acela nu vine pe-aici

Doamna P a fost greu de găsit, însă avea mail- slavă Domnului! Îmi sugerează pe net să las hârtia în clădirea B,  la secretara X,  că va trece dumneaei pe acolo şi-mi va da semnatura. Zis şi făcut: a doua zi, fresh, ajung la secretară cu jalba în proţap, cu mesajul „pentru doamna P de la Andrei Ţigănaş”. Îi explic secretarei toată tărăşenia, însă aceasta refuză cu obstinaţie să-mi primească hârtia pe motiv că „ doamna P… nu trece pe aici” şi, deci… „s-o caut în altă parte”.

Mi-am amintit atunci frumoasele versuri ale lui Ştefan Augustin Doinaş: Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne/ mistreţul acela nu vine pe-aici…  Îi explic fără succes doamnei X, secretara, că am vorbit cu P la telefon… Degeaba. În timp ce ies dezamăgit, X îmi vede hârtia şi replică apoteotic, întru distrugerea mea finală:  dar nu e bine! Hârtia aia nu merge la conta. O laşi aici la mine, după ce îţi mai semnează  pe lângă P şi L(care ţi-e conducător de doctorat) dar şi F(care ţi-e şef de catedră). Cu hârtia aia împreună, mai trebuie să-mi aduci muuuuuuuuuulte altele. Era un fel de… „Cum vii cu cererea aia aşa, goală? Ia cu pâine, mamă, să nu ţi se aplece! „ Terminat psihic şi învins de sistem, ajung acasă. Distrus. Hopeless. În plus, aveam o poftă nestăvilită să mă fac pulbere (am şi tras patru ţuici, e drept. Mă iertaţi?)

4.      Scrisoarea „dictată” către doamna P

Prin intermediul Corinei (care era categoric mai echilibrată decât mine şi cu toţi boii acasă), îi scriu doamnei P un mail. Redactarea acelui mail a decurs în felul următor: eu, în bucătărie la masă, deja pilit, urlam printre înjurături: scrie-i lu aia că io acuma ma duc la contabilitate şi le omor pe toate curvele alea și le învineţesc. Corina mea, în cameră şi cu laptopul în braţe, transpunea ideea în scris: Stimată doamnă P, întâmpin o serie de dificultăţi în gestionarea procedurilor necesare obţinerii delegaţiei. Apoi eu, din bucătărie de la masă, continuam: mai scrie-i şi că-i f… în c.. cu universitatea lor şi că-mi bag p… în el doctorat că dracu m-o pus să-l fac. Corina: Iau în calcul posibilitatea de a nu mă mai deplasa la această conferinţă,  în condiţiile în  care aspectele organizatorice prealabile conţin atâtea piedici. Doamna P îmi răspunde pe mail (poate și dumneaei, din bucătărie, tot prin terți), sugerându-mi s-o caut la birou a doua zi. Zis şi făcut.

5.      E bine, dar mai trebuie iscălit şi aici

Doamna P îmi semnează hârtia şi îmi dă de înţeles că versiunea doamnei X, secretara (cum că documentul se depune în altă parte) e falsă. Aşadar, să merg pe mâna domniei sale şi hârtia asta s-o depun la conta( contabilitate, desigur), fiindcă totul se va termina cu bine. Din clădirea A mă îndrept către C direct, ca să depun hârtia. Conţopista Y o studiază, studiază, studiază. Apoi… o studiază.

Totul e bine dar, doamna P,  mai trebuia să semneze, vedeţi şi în căsuţa asta din stânga jos.

– Dar a semnat aici! Încerc eu să mă apăr

Degeaba! Dacă nu se iscăleşte exact în pătratul acesta,  n-o bagă în registratură, ce nu înţelegi?

Decid să mă întorc în cladirea A, că poate o mai găsesc pe doamna P pentru soluţionarea acestei mici probleme. Iau un taxi. Pe drum, bârfesc cu şoferul şi mă vait că viaţa-i cumplită. El face acelaşi lucru şi, după o serie de dezbateri, ajungem împreună la concluzii originale şi pline de substanţă. Le enumăr pe scurt:

  1. Ca la noi la „nime”
  2. Aici nu-i ca afară
  3. Se fură în draci
  4. E chestie de mentalitate
  5. Ăştia care îs sus acuma „ia şi chilotu după noi”
  6. Aşa nu se mai poate

Pe geamul taxi-ului, studiez traficul greu de Cluj. Pe sens opus observ, printre altele, o maşină vişinie cunoscută mie. Văd  la volan o doamnă care aduce cu P. Nu, nu cred… e chiar ea! Albesc. Femeia a plecat din birou şi era ultima sa zi înainte de concediu. Ştiam că, dacă o pierd acum, sunt mâncat. Precipitat, îi explic situaţia şoferului şi îi spun doar atât: faceţi ca-n filme! Cum aţi văzut la televizor, exact aşa. Şoferul se execută, întoarce pe linia continuă şi-i bagă un pilotaj sportiv, cu pedala în podea,  pentru prinderea maşinii doamnei P. O sun pe doamnă să tragă pe dreapta, că apar “subito”, cu celebra hârtie. Mai trebuie semnată într-un loc. Pe portbagajul maşinii dânsei, facem formalităţile din pix.

7.      Vineri, zi cu finalizare

Revin cu hârtia din nou semnată.  Aceeaşi conţopistă o primeşte și o studiază atent. Pare în regulă, dar nu e sigur. Nu își asumă deocamdată nimic, fiindcă acestea sunt chestiuni serioase. Eu încă mai sper. Aștept verdictul final, dar o aud ca prin ceață, adresându-se colegei de birou:

–          Mda…Mariana, vino te rog puțin până aici, să- ți arăt ceva!

 Îngheț. Îmi calculez rapid șansele. Dacă la doamna X erau 50%, odată cu Mariana scad la jumătate. Deci 25%. Încerc, telepatic, hipnotic, să-i insuflu Marianei clemență, în timp ce și ea studiază documentul. După o îndelungă deliberare, Mariana rostește „da, eu zic că e bine”. Secretara X traduce, spunând că săptămâna viitoare va fi gata şi delegaţia. Ies din birou ud leoarcă. Trecuse o săptămână-jumate în care zilnic nu făcusem altceva decât sex cu Statul şi cu birocraţia acestuia. Totuşi această zi, (vineri),  diferea  oarecum de toate celelalte. Partida de azi fusese cu… finalizare: actul era băgat. Intrase la conta.  

 

 

 

 

 

Anunțuri
 
11 comentarii

Scris de pe 30/07/2011 în Uncategorized

 

11 răspunsuri la „Andrei Țigănaș- „Domnule șofer, va rog ca-n filme!”

  1. Ligia

    30/07/2011 at 20:07

    Te-ai incurajat cu tuica ,, pe parcurs ” , o bautura pe masura problemei si a tipelor cu care ai avut de-a face.
    Tipe pricepute , au stiut sa scoata-n fata cat de importante sunt ele si munca lor : te -au pus pe drumuri si au transformat totul in ceva cat mai complicat …asa incat ritualul semnarii (obtinerii semnaturii) si al ,,bagarii la conta” sa te marcheze cat mai mult !
    Pe deasupra …poate ele chiar cred ca aceste zapacelli au un rost : sa le mentina ,,in fata ” , pe agenda noastra de prioritati. Sa nu-mi zici ca ,,a doua zi „(despre care vorbesti in postare) primul tau gand si gest nu a fost ,,semnatura” ( poate primul din toate cele 5 zile lucratoare ale saptamanii :))

     
    • Andrei

      31/07/2011 at 18:46

      Visam si noaptea in somn semnatura plus-minus cururile grase din conta 🙂 Paradoxal, niste femei groaznice se fac visate de barbati :))

       
  2. Otilia Tiganas

    30/07/2011 at 20:23

    Ligia raspund eu, in locul lui Andrei, care astazi se muta dintr-o locuinta in alta, la Cluj. O sa apara sigur maine p-aci! El ar trebui sa fie gazda, e postul lui, dar…pana maine…vorba lu Scarlett O Hara.
    Andrei este (il stiu, e fiul meu) apasat de dilema: „oportunist ca sa-mi fie cald si bine, sa n-am gretzuri, versus lupta impotriva sistemului”. Gresesc, Andrei?

     
    • Andrei

      31/07/2011 at 23:19

      Problema e ca nici cald nu mi-e nici sistemul nu-l schimb

       
  3. Guliver

    31/07/2011 at 09:02

    Să zici „merci” c-ai scăpat !
    Lăzărescu, ăla din film, n-a avut același noroc, săracu`…

     
    • Andrei

      31/07/2011 at 18:45

      Perfecta remarca 🙂

       
  4. Corina

    31/07/2011 at 18:56

    Depun mărturie că toate câte s-au povestit aici (cele în care am fost implicată) aşa s-au petrecut. La partea cu tradusul injuraturilor in text politicos mi-a fost uşor, am facut şi cursuri de comunicare socială şi PR prin facultă, deci ştiu să îmbrac frumos un rahat puturos, astfel încât să fie chiar apetisant 🙂 Cât priveşte „miracolul” (introducerea hârtiei cu pricina în secretariat) am dat chef după! Mai ales că tot prin perioada aceea am avut şi eu nişte experimenţe similare (dar eu sunt imună deja), am simţit că suntem mai aproape de izbăvirea sufletelor noastre.

     
    • Andrei

      01/08/2011 at 10:52

      Ai dat chef pe finalizarea mea? Asta da lipsa de gelozie

       
  5. Otilia Tiganas

    01/08/2011 at 11:03

    Da si noi, Andrei- (io si Jenu), am sarbatorit evenimentul! Io am dansat pe Harry Belafonte, i-am trimis tatei linkuri cu muzica decand eram copil, Eugen si-a facut gratar /mujdei/cartofi prajiti si s-a asezat la snooker…deci am sarbatorit toti, afland ca tie ti-a INTRAT la conta hartia pe care ai BAGAT-O! Nu-i putin lucru in cariera ta!

     
  6. eumiealmeu

    04/08/2011 at 21:56

    30 de minute inscrierea?
    innebunesc… nu e cam mult! 🙂

     
  7. Otilia Tiganas

    04/08/2011 at 22:03

    Bine zici…30 de minute, fiindca Andrei isi bea cafeaua intre timp si mai traducea cate ceva pentru teza de doctorat! DAR…chiar azi m-a sunat, eram in masina: s-a dus la faculta dupa delegatie, fiindca parea totul terminat. Ei bine, da, e terminat dar astazi, cand delegatia trebuia sa fie gata, INCA NU ERA GATA!
    Propun pe acest blog o incurajare: „Hai An-drei, hai An-drei, hai An-drei!”

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: