RSS

Partida de vânătoare cu medici români- la evaluarea trofeelor

05 Noi

Medicul român este un animal hăituit.

 În cea mai mare parte a existenței lui profesionale, medicul  fuge prin pădure, cu hăitașii suflându-i în ceafă…Undeva, din depărtare, se aud strigătele vânătorilor și lătratul agresiv al dulăilor. Deseori urmăritorii reușesc să se apropie, hăuliturile par a fi chiar lângă doctor, dar medicul cameleonic reușește să se mai îndepărteze o dată. Pădurea i-a antrenat simțurile sălbatice. De aceea scapă, folosindu-și mai ales viteza gambelor. Alteori, el își declanșează( intuitiv) resortul istețimii native și atunci iese de pe poteca aparent confortabilă și se pierde pentru scurtă vreme printre tufișuri.

E lucru știut că, în codru, ca să nu fii ucis, trebuie să ucizi! Dar medicul  a jurat, pare-se, deci va fi nevoit să trișeze regulile…

Doctorului i-e sete, alergarea a început să-l obosească, ar dori să se oprească puțin ca să-și tragă sufletul, să se mai răcorească cu o gură de apă din ploscă, dar o pauză i-ar putea fi fatală.

 Adevărul despre gonaci și medicul hăituit  îl știu doar protagoniștii! Dar nici  ei nu știu tot. Ei cunosc, „de pe surse”,  doar sectorul în care se aleargă disperat.  N-au habar cine așteaptă cu pușca la ochi, afară, undeva la liziera pădurii. Ohhh…nici măcar nu cunosc capătul pădurii!Printre doctorii români hăituiți, s-a coagulat cumva-cumva cohorta medicilor de familie. Restul se ascund, asudați, în grupuri mai mici.

 De obosiți ce sunt, medicii de familie nu se vor aduna niciodată TOȚI într-un luminiș deși, dacă s-ar proteja așa, așezați spate-n spate, lovind ritmic scuturile cu bastoane de cauciuc, ar deruta iremediabil gonacii. Ar cuceri timpi prețioși de repliere…și…poate…ar deveni dulăi. 

 Din păcate, deocamdată, doctorii români nu vor putea lucra înafara pădurii. Înafara partidei de vânătoare. Este „sau-sau”! Dacă nu înafara pădurii, ei pot lucra, însă, înafara țării… Dar și pentru această decizie le trebuie o pauză ca  să-și poată face bagajele.

Medicii de familie hărțuiți nu sunt identici. Nici vulpile nu-s identice! Există exemplare de soi, exemplare tinere și entuziaste, exemplare cotropite de vârstă și lipsa antrenamentului, există exemplare flămânde, sau indivizi care pot fi ținuți pe lângă casa omului fără nici un risc.

Doar maeștrii de ceremonii sunt identici! Trași la indigo.

Înafara pădurii, pe betonul orașelor, oameni care n-au pășit niciodată pe acele poteci, (nici hăitași, nici doctori urmăriți, nici organizatori ai vânătorii), scriu doct despre toate acestea. Povestesc despre frumusețea partidei, despre profunzimea naturii, iar cumpărătorul serviciilor medicale, comandă la Mall hălci din medicii-trofeu fără E-uri.

 O vânzătoare tânără, astăzi sănătoasă, scanează codul de bare de pe pachetul cu doctor, ambalează amabil, cu un zâmbet profesional, conținutul coșului pentru cumpărături…

Soții Popescu se îndreaptă spre portbagajul mașinii parcate corect la intrarea in Mall, iar domnul așează meticulos pachetele cu doctori pe un nailon, ca să nu se scurgă sânge. Nu-i plac petele, mizeria și dezordinea. Domnul Popescu e un tip meticulos.

Doamna evaluează din priviri portbagajul:

–         Gicule, astea toate ar trebui să ne țină până la chenzină! Știi ce mă gândesc? N-ar fi mai bine să ne băgăm într-o nouă rată la bancă și să cumpărăm doi-trei doctori vii?

 

Anunțuri
 
10 comentarii

Scris de pe 05/11/2011 în Uncategorized

 

10 răspunsuri la „Partida de vânătoare cu medici români- la evaluarea trofeelor

  1. MM

    05/11/2011 at 14:16

    Categoric Otilia ai o zi „proasta” !
    Daca ma intrebi ce m-a impresionat literar(chiar mi-a dat fiori !), ar fi pasajul de la „Sotii Popescu… pana in final.
    Daca intrebi ce m-a „biciuit”, as spune ca o extraordinara dezordine in enunt, o inegalitate, pe care nu am mai vazut-o la tine in descrierea situatiilor, cred ca in esenta este vorba de o lipsa de structurare a ideilor, acestea venind de peste tot, dorind cu orice pret sa se alinieze unuei idei laitmotiv, fara succes. Lipsa de „potrivire” a ideilor in creuzetul gandirii este evidenta in marea parte a postarii, mai putin paragrafele ultime. Departe de mine gandul sa apreciez aceasta „dezordine rebela” a ideilor ca o scadere a textului, cred ca este vorba de o „rascoala” a unui suflet ravasit de fantasmele unui univers oniric de cosmar, imposibil de asimilat unei realitati al naibii de prezente.
    As putea spune ca valoarea textului consta in mare parte in violenta impactului produs de bogatia de idei aparent fara legatura, contradictorii, imposibil de prins intr-o constructie unitara, probabil scopul intregii lucrari ?!

     
    • Otilia Tiganas

      05/11/2011 at 14:32

      Am încercat să induc senzații- stări și se pare că am reușit! N-am vrut să fac (așa cum te-am obișnuit) o analiză didactică a condiției medicului român. Acela ar fi un eseu, nu o seminuvelă SF ca și postarea de maisus.
      Dezordinea la care te referi, o dublează pe cea reală…Intenționat. Este un labirint. Am ales voit această formă de comunicare.
      Observi, totuși, că trec prin rolul presei aservite, subiectivismul sănătosului, disperarea bolnavului, ignoranța hărțuitorului, rostul reclamei, societatea de consum, diabolismul maestrului de ceremonii, dezbinarea mefistă, potențialul forței mefiste bine organizate…

       
  2. eugen

    05/11/2011 at 14:20

    Extra, Otilia!
    Nu te felicit personal, pentru că vreau să ies și eu în lume un pic. Dacă tot este configurată o scenă, să scot și eu căpățâna prin crăpătura cortinei (nu am scris cap, ca să nu se facă vreo asociere cu crăpătura și o anumită cortină).
    Vreau să ies, că mă mănâncă.
    Ca soț de medic, în speță al tău, am alergat din când în când și în gând și voi mai alerga, din când în când și în gând, alături de tine în pădure. Padurea de Hăituit Medici. Când prietenii mă întreabă de ce naiba sunt așa de transpirat și transfigurat, le răspund mimând seninătatea:
    – dragii mei, fac jogging !
    Ce m-a pus pe gânduri? Realismul extraordinar al textului, în ciuda formei! Și revelația unei vieti sure (surrealistică, dar total neartistică, ba chiar hâdă).
    O viață reală, care respectă perfect forma și regula suprarealismului : realul și imaginarul, comunicabilul si necomunicabilul, înaltul și adâncul, încetează de a mai fi simțite ca fiind contradictorii.

     
  3. Adrian Grom

    05/11/2011 at 15:18

    Fain! Real!
    PS: ca medic si om e super. Ca scriitor ai grija: te-ai contaminat de viata organizationala – vinatul NU se aduna niciodata sa dea o replica… poate bivolii africani. Dar rar… mult prea rar… :). Daca unii medici sint cerbi, alti ursi sau mistreti (si, in consecinta mai greu sau mai periculos de vinat) noi avem norocul sa fim iepurii… multi. Si mici, deci … mai putina carne in plasa domnului Popescu….

     
    • Otilia Tiganas

      05/11/2011 at 15:24

      Observi că, totuși, soția lu Gicu e mai pragmatică- ea propune investiția în niscai doctori vii!

       
      • Adrian Grom

        05/11/2011 at 15:46

        Dintotdeauna femeile sint mai pragmatice! Taica-meu cumpara adidasi, piane si pui de Crevedia – adica ce se gasea in macelarie. Maica-mea lua gaini vii si le plasa la crestere. Avea si oua, si carne…
        Pai iti dai seama ce rata de crestere obtine la kg de doctor viu nehaituit si crescut la mina??

         
  4. Emi C

    05/11/2011 at 16:13

    Mi-aduc aminte de timpul copilariei mele cand medicul se plimba linistit prin padure, cu gentuta lui de doctor…Consulta si trata toate vietatile padurii.
    Oare cum de s-a ajuns aici? Cum a fost posibila transformarea asta din medic in vanat? Si cu ce scop?

     
    • Otilia Tiganas

      05/11/2011 at 17:12

      Categoric, Adi! Și nici măcar nu-i vinde la kil! Cu 2-3 doctori vii poa să își deschidă chiar și centru medical după un timp! De exemplu un mascul și 2-3 femele…fac de-un centru, nu?

       
  5. Otilia Tiganas

    05/11/2011 at 17:13

    Iată, Emi, că a fost posibil!

     
    • Adrian Grom

      05/11/2011 at 17:33

      Stii cind a fost posibil? Atunci cind vinatoarea s-a transformat dintr-o chestie care punea vinat proaspat pe masa din pestera intr-un asa zis sport… Doctorii nu au fost niciodata in menu… acum e doar sport… la fel cum sport se cheama si vinatoarea organizata de la Balc, aia cu 400 de mistreti omoriti asa…. ca sa fie omoriti..
      Atunci cind „noua elita” a decis sa omoare orice fel de vinat din padure… a inceput la canal… a continuat in 90… continua si acum… paznicul de vinatoare a fost de mult crucificat…
      Citeam un articolas despre pastravi si despre un paznic de pescuit dur, care facea legea – prindea orice braconier! Amenda, rupea uneltele de pescuit… Cine era insa in regula, cu permis, nu depasea norma, era condus unde trebuie. Dupa ce a trecut lovilutia, primul lucru pe care l-a incasat paznicul a fost o bataie sora cu moartea. De la braconieri. E drept, azi nu mai sint pastravi. Deci nici nevoie de paznic….

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: