RSS

LANSĂM FILMUL PREZIDENȚIABILUL PUȘCĂRIABIL REVINE 2, PARTEA A TREIA

27 Iul

DUMINICĂ, 29 IULIE 2012, LANSAREA FILMULUI

PREZIDENȚIABILUL PUȘCĂRIABIL REVINE 2, PARTEA A TREIA

 

 

Duminică, 29 iulie 2012, se organizează referendumul de demitere a președintelui țării. Urmăresc de zile bune presa, colegii, prietenii, familia. Sticlă, FB, mail, bloguri, sufragerie, bucătărie, pat conjugal, crâșmă. Mă simt stânjenită, fiindcă eu sunt printre puținii care nu știe încă ce ar trebui să facă în 29, considerând ca UNIC criteriu speranța unei societăți corecte pentru nepoți. Efectiv nu știu ce să fac!

Prin iarna lui 89 se activa voyeur-ul din mine și analistul politic de birt. Vă amintiți cu toții modelul mătușii- analist politic la masa de Paște- printre ouă roșii, acoperind sonor argumentele vecinului abțiguit la Înviere, nu?

Mult mai mult decât schema orânduirii în care tocmai intram, mă frământau robineții de aur ai lui Ceaușescu( și pare-se că nici măcar aceia nu erau tocmai de aur…), mă frământa privirea speriată a Zoei, sau căciulița tovarășei, pierdută printre trofee de vânătoare. Astăzi nu. Chiar mă lasă rece eventuala intenție a lui Băsescu de a-și trage vilă „ post-prezidețiabilă”. Despre marca fularului Năstase, nici nu mai vorbesc. Mai exact, și ca să fiu limpede, acesta- (pentru mine)- nu-i un criteriu de vot. Dar nici plagiatul. Mai ales că, despre plagiatul pontabililor, știu FIX ceea ce mi-a pus în farfurie presa. Nu am o anchetă proprie. Unii zic că a plagiat, alții că nu, iar mie nu-mi pasă, în contextul votului de duminică.

Amu…(vorba ardeleanului) că prezența EBA, ca reprezentant al meu în Europa m-a iritat puternic, e un alt subiect. Simțeam discursul ei stângaci rostit, ca pe-o ofensă adusă tinerilor români tobă de carte. Fiindcă mai sunt destui și dintr- aceia. Chiar așa. EBA europeană părea simbolul imbatabil al cugetării “în ierarhia românească de valori, chiar nu mai contează nimic! Nimiiiic- nimiiiiic!”.

Dar să revin. Așadar, prezența EBA prin amfiteatrele europene m-a călcat cumplit pe coadă. Iar argumentul “așa a vrut fetița, musai carieră politică de vârf… e copil, ce poți să-i faci copilului când vrea??…” nu-l comentez. Și totuși, ofensa EBA nu e un criteriu absolut! Nu-i destul!

Necum simetria ochilor lui Băsescu, chelia, sau cât pilește domnia sa în particular. Nu știu cât bea, nu bem împreună, dupăcum nu știu cât de homosexual este sau a fost Năstase, zis pe atunci Bombonel. Nici cu domnia sa n-am împărțit bărbați, ca să vă pot dezvalui cu exactitate orientarea lui sexuală. Cert este că Năstase vorbea fără greșeli gramaticale. Acuma că vorbea impecabil dar printre “termopane-foloase-necuvenite”…iar se mută subiectul.

Observați cum toate aceste informații fascinante sunt capcane media?

Că Năstase din “pușcăriabil” a ajuns pușcăriaș…Mai știu și eu de ce din toți “pușcăriabilii”, (nu puțini!), a ajuns pușcăriaș cu acte-n regulă exact el?

Au trecut douăzeci de ani de la nevoia mea perversă de a vedea filmări prin viloacele și dormitoarele nomenclaturiste!! Nu asta îmi doresc. Îmi doresc un barometru intern inteligent, documentat și real.

Numai că…apare alt bai: nimic din teoria social-politică documentată nu se potrivește cu realitatea mea cotidiană. Legea bate logica, funcționarul de stat bate inteligența, așa cum viața bate filmul.

În concluzie, nu știu ce să fac, povestea e tare îmbârligată…zburdalnica EBA prin Europa nu-i mai gravă decât coaliția contra naturii- (dreapta pură cu stânga pură devin brusc o familie!!). E ca o căsnicie UDMR cu PRM, să fim serioși, ce dumnezeu!

În schimb, îmi zic, poate coaliția contra naturii va stopa semidictatura portocalie care deja se insinuase… poate va stopa jocul de nestăvilit, pătimaș, al președintelui jucător. Sau poate n-o va stopa? Poate dimpotrivă, o va accentua? Atunci măcar să schimbăm hoții între ei-îmi zic tot eu- și iată cum închid, fără să vreau, bucla criteriilor lipsite de substanță!

Îi invidiez pe aceia cărora le e clar adevărul românesc actual. Pe aceia care sunt situați ferm de o anume parte. Eu nu reușesc în ruptul capului!

 

Anunțuri
 
13 comentarii

Scris de pe 27/07/2012 în Uncategorized

 

13 răspunsuri la „LANSĂM FILMUL PREZIDENȚIABILUL PUȘCĂRIABIL REVINE 2, PARTEA A TREIA

  1. L.Andrei

    27/07/2012 at 19:49

    Eu am inteles din , toata aceasta zapaceala , ca acum nu trebuie sa alegem intre un politician sau altul ci sa acceptam sau sa nu acceptam calea de a scapa de unul sau de altul , in functie de cat de corecta este ea – calea .
    Adica :
    – daca acest stil de a-l inlatura pe unul dintre politicieni este corect si este conform regulilor , dar nu-ti convine politicianul in cauza spui ….DA .
    – daca iti convine sa ramana politicianul dar stilul de a-l inlatura este incorect …votezi NU.
    – daca nu-ti convine politicianul si stilul de inlaturare este unul incorect … votezi NU
    – daca iti convine sa ramana politicianul si stilul este corect …spui NU .

    Cand am intrebat si eucum sa votez …mi s-a spus : ,,votezi cum vrei . Nimeni nu-ti spune cum sa votezi , trebuie sa porti responsabilitatea a ceea ce faci . Atunci cand cineva iti spune ce sa faci … resposabilitatea se transfera pe umerii aceluia care ti-a zis ,,fa asa !” .

    Asa ca maine am de studiat politica , ca sa inteleg cum trebuiesc facute lucrurile corect si care sunt regulile dupa care sa ma orientez.

    L.A.

     
    • Otilia Tiganas

      27/07/2012 at 19:53

      Ligia, în schema ta de mai sus nu ai pus varianta absenței la vot!

       
  2. L.Andrei

    27/07/2012 at 19:53

    ma scuzati : am gresit plasarea unei virgule , si trebuia sa fie asa : ,,Eu am inteles , din toata aceasta zapaceala, ca acum …….”

     
  3. Otilia Tiganas

    27/07/2012 at 19:55

    Iui, daca aceasta rigoare- a virgulei minutios asezate- s-ar regasi și in textele de lege!

     
    • L.Andrei

      31/07/2012 at 19:00

      eiii… asa-i cu sens-text , altfel decat cu fashion-text .

       
  4. Emi C

    28/07/2012 at 08:16

    Opinia mea e ca sunt 3 variante pentru 29 iulie:
    1. Votezi „DA” pt a scapa de un om puternic dar imoral, care a terferlit valorile fundamentale ale societatii si a ridicat la rang de cinste:smecheria, minciuna. ipocrizia, santajul, „ciuruiala”….Un astfel de om e greu de inlaturat, este in stare de orice…a folosit/va folosi orice mijloc legal/ilegal, moral/imoral pentru a ramane la putere.
    2. Votezi „NU” pentru ca vrei ca acest om sa te reprezinte in continuare.
    3. Nu te duci la referendum pentru ca „nu vrei sa legitimezi un referendum ilegal”, cica…
    Nu-ti ramane decat sa studiezi legi, hotarari CCR…si, daca ai cunostiinte solide de drept, sa decizi tu singura daca uzezi de dreptul tau de vot.
    Eu am convingerea ca varianta 1 e cea corecta.
    Emic

     
  5. Otilia Tiganas

    28/07/2012 at 08:22

    Iti cunosc optiunea, Emi! Tu esti unul din aceia care stie exact ce vrea. Despre asta era vorba in textul blogului meu. Despre faptul ca, in ciuda celor trei puncte emise pe buna dreptate de tine, eu totusi am mari dubii pe masura ce il analizez pe fiecare in parte. La Arad, odata cu implementarea usl, s-au masacrat toate functiile fara prea multa analiza. Oricum nu una pe gustul meu. Asteptam ca usl sa se multumeasca cu sustinerea noastra( a boborului) in debarcarea presedintelui, fara sa nimiceasca tot ceea ce era legat de guvernarea portocalie. Chiar si ce era bun.

     
  6. Andrei

    28/07/2012 at 12:20

    Eu nu pot şi nici nu sunt în măsură să dau sfaturi cuiva vizavi de modul în care să acţioneze lumea la referendum. Fiecare ar trebui să procedeze aşa cum îi dictează conştiinţa. Dacă are vreo relevanţă însă, pot să spun cum m-am raportat eu la acest referendum şi la ce soluţie am recurs în cele din urmă.
    1) Încep cu prima idee: cum m-am raportat eu la referendum Am căutat întâi să înţeleg şi să definesc corect noţiunea de „suspendare” şi apoi de „referendum pentru demiterea preşedintelui”. Preşedintele poate fi suspendat în caz de încălcare gravă a consituţiei şi acte de înaltă trădare naţională. Şi Curtea şi Constituţia şi bunul simţ arată că Băsescu nu se regăseşte în faţa niciuneia dintre aceste două situaţii. Cine vrea să mă combată pe acest argument îl rog să citească bine înainte cu „art. şi cu alin.” ca să nu aibă dezamăgiri. Deşi preşedintele nu era „suspendabil”, Parlamentul a procedat discreţionar şi samavolnic în suspendarea lui încălcând orice principiu elementar de funcţionare a statului de drept. Rog insistent să nu mă indispună nimeni cu argumente lipsite de logică precum “nu era altă soluţie să scăpăm de ţăcănitul ăla decât sculându-ne Europa în cap şi făcând praf bruma de democraţie din ţară”. Acum poporul este chemat să confirme sau să infirme prin vot un abuz crâncen
    2) A doua idee: la ce soluţie am recurs în cele din urmă. Boicotul în scopul delegitimării mi se pare varianta cea mai bună. Rog din nou să nu mi se facă ţeasta calendar că e un act necetăţenesc deoarece această variantă chiar este democratică. Un preşedinte nu poate fi suspendat doar pentru că nu are majoritate în parlament şi demis de popor doar pentru că nu e simpatic. Dacă vom crede asta înseamnă că nu suntem pregătiţi să trăim în Uniunea Europeană. Un preşedinte care câştigă mandatul prin alegere are dreptul să îl ducă la capăt chiar dacă îi scade pe parcurs cota de popularitate. În caz contrar ne-am schimba semestrial şefii de state.
    Observaţii finale:
    1) În accepţiunea mea, bucuria celor câteva ore în care poporul poate să spargă în sfârşit şampania de pereţi că “dictachiorul” a murit va avea o notă de plată enormă în zilele ce vor urma: prelungirea interimatului la Cotroceni cu un şef de stat nelegitim, impotent şi rău voitor respectiv acordarea de teren suplimentar unei formaţiui politice certate zdravăn cu Uniunea Europeană şi cu toţi şefii de stat occidental inclusiv de peste ocean
    2) E adânc înrădăcinată în mintea românilor ideea că preşedintele trebuie să fie vinovat pentru tot. E reminiscenţă din timpul unui regim care cultiva cetăţeanul slab şi statul puternic. Rolul şefului de stat nu este acela de a asigura o viaţă mai bună cetăţenilor săi ci de a le crea lor oportunităţile necesare ca acest lucru să se întâmple. Uniunea Europeană, democraţia, o justiţie care începe să funcţioneze sunt astfel de oportunităţi atât doar că riscăm să le pierdem din cauza unora pe care poporul abia aşteaptă să-i legitimeze printr-un „da”
    3) Nu are importanţă de ce a ajuns exact Năstase puşcăriaş dintre toţi puşcăriabilii. E bine că s-a întâmplat. Un semn de sănătate.
    4) Ai spus că tema plagiatului nu contează în votul de duminică. Ar trebui să conteze. Vezi cazul şefilor de stat plagiatori care au fost violent respinşi de către societate. Furtul e furt indiferent de valoarea pagubei.

     
  7. Otilia Tiganas

    28/07/2012 at 12:39

    Andrei, tu stii ca parerile tale vizavi de referendum/ presedinte/suspendare nu sunt in prima auditie pentru mine! Ba mai mult, poate intreaga mea nedumerire, acest text pe blog(scrisul artistic este felul in care ma exhib eu!), se trage tocmai de la cazul rarissim in care noi nu suntem de aceeași părere. Mai exact, noi doi nu am PORNIT de la aceeasi parere. Iata, totusi, am avut mintea sa ma indoiesc de adevarul meu, sa nu-l cataloghez ca adevar absolut, ascultandu-te atent. Nu inseamna ca n-am contraargumente si ca n-as putea conduce o polemica. Inseamna ca eu sunt cu griuri in toate frazele tale albe. Fraze albe, pe care bunicu le-ar putea face, la randu-i, negre. Or prosti gramada nu suntem niciunul! Nici tu, nici eu, nici bunicu! Din delicatete filiala ii scot pe Corina si Jenu din schema!

     
  8. Andrei

    28/07/2012 at 14:25

    Ar fi plictisitor să fim mereu de aceeaşi părere, viaţa ar curge prea monoton. Eu sper ca indiferent de rezultatul referendumului oamenilor să le rămână acest drept legitim de a fi diferiţi. Nimic nu m-ar putea îngrozi mai tare decât „impresionanta unanimitate” 🙂

     
  9. Otilia Tiganas

    28/07/2012 at 14:31

    Ba pe mine ceva m-ar îngrozi mult mai tare! Să ne păruim la masa de Craciun, la tata acasă, pe tema lui Băsescu! Final apoteotic- aruncat cu vinu-n mutră, uși trântite, externii mutați la hotel Ardealul, bradul praf, răciturile pulbere pe jos…absența consensului.

     
  10. christiana iordache

    29/07/2012 at 13:48

    Eu, am inteles ca trebuie sa devenim insfarsit constienti de ce se intampla in ograda noastra si sa judecam dupa capul nostru daca lucrurile merg bine, daca sunt conforme cu legile tarii, cu Constitutia (eu nu am reusit s-o citesc, s-o inteleg, este atat de imbarligata!)si cu constiinta noastra, a fiecaruia dintre noi. Pana nu vom invata sa gandim fiecare in spiritul legii si pentru binele nostru al tuturor si vom inghiti pe nemestecate tot ce ni se baga pe gat….
    Si gandesc ca mai este o problema: o caruta, nu are decat un „driver”.
    Il schimbi daca vezi ca merge pe de laturi, nu face statii, mai tragi un pic cu ochiul si vezi cum se comporta fata de ceilalti „driveri” (poate a luat-o un pic pe de laturi, dar daca te duce in stare mai buna la destinatie?

     
  11. silviu

    29/07/2012 at 16:19

    Cred că ar trebui să introducem o nouă sărbătoare în calendar, cu zi liberă şi ritualuri păgâne gen ouă roşii sau brad verde ori identic natural. Ziua referendumului – în fiecare an, o dată simbolic aleasă să ne permită să schimbăm liderul ca pe ştrimfi. Ideea e să îi tot schimbăm până găsim unul mai răsărit. Aşa măcar am trece mai repede prin lista de prezidenţiabili, puşcăriabili şi inabili socio-politic. Nu e o soluţie e lehamite de toţi ăştia.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: