RSS

PĂCATUL E O TREABĂ DE SOFT

29 Iul

DIN VOLUMUL FEMEIA CU ȘAPTE PĂLĂRII

PĂCATUL E O TREABĂ DE SOFT!

 

 

Preotul șade la birou, în fața unui monitor mare, color, extraplat. Alături scanner, imprimantă, boxe, webcam. Căști în urechi. Țăranul bate timid la ușă și intră la spovedanie.

– Buna ziua, Ioane. Poftim, poftim, nu te sfii! Dar poți să intri cu soția! Spovedania, la mine, are deja alte dimensiuni. În primul rând, am tehnicizat-o la ultimul răcnet, în al doilea rând, o interpretez ca fiind publică.

– Doamne apără, părinte, cum să fie publică?

– Eh vezi? Este o altă noutate pe care am adus-o eu în domeniu. De ce ai fi mai sincer cu Dumnezeu, decât cu aproapele tău? Dacă ai ceva de zis lui Domnu’, ar trebui să audă și soția, pentru ca iertarea să fie completă.

– Mă rog, de fapt nu am nimic să-i ascund muierii!

– Atunci cu atât mai bine. Să intre și dânsa.

– Sărumâna părinte. Eu nu doresc să deranjez și nici nu vreau să fiu indiscretă. L-am secondat pe Ioanea până aici, că el îi mai timid, iar eu am mai multe clase. Are coșmaruri și vorbește singur toată noaptea, din cauza păcatelor care îl apasă. 

Preotul începe să tasteze încruntat și concentrat ceva, apoi zâmbește cald din nou:

-Spune, Ioane, spune ce te apasă pe inimă, în afară de colesterol! Mai și glumim, nu? Spune, deci. Ai preacurvit? Hai, apladează tot!

– Doamne apără, părinte! Doamne, nu mă lăsa la rău! Eu de-abia mai apuc să preacurvesc cu soția, la cât mi-s de obosit și la câte răți avem la bancă!

Soţia intervine:

– Are dreptate, el e sincer! Da’ bine că mai trage măcar la coasă, ca pe vremuri. La curvușaguri, le-o cam trecut deja vremea, din păcate. Chiar mi-e dor.

– Înțeleg. Atunci ai mințit, Ioane?

– Și da și nu… vedeți, părinte, nu-i chiar așa de simplu!

– Ba facem noi să fie simplu…nu te sfii, Ioane… hmmm…„și da și nu“, zici!   Atunci eu aplic un indice de corecție pentru ezitare. Ai furat?

– Pai tot așa, și da și nu!

– Ioane, exagerezi! Nu mai pot aplica indicele, că a doua oară softul te dă nesincer, sau dă cu error. Prin urmare, ai furat, sau n-ai furat?

– Pai…nici am mințit, nici am furat, dar am eludat și am fraudat. Cum să le zic la astea?

– Mda. Nu are bifă pentru acestea. Nu-mi permite să merg mai departe, mă aduce la fișierul inițial. Softul e nou și e conceput pe păcatele clasice. Dar firma de softiști este profi, mi-a promis că va face corecțiile necesare, din mers. Rămâi surprins câte păcate încă nedefinite în Biblie pot comite oamenii! Spune, cum ai eludat și fraudat?

– Păi cum. Casă de marcat, nu am. PFA nu mi-am declarat. Știam. Asudam până-n tălpi, ori de câte ori îmi aminteam că-s în afara legii. Tata se învârte în mormânt, sărmanul, dacă mă vede de sus ce fac. Era un om atât de corect! Cu toate acestea, de dragul familiei, am vândut la piață doi saci de cartofi, fără să-mi declar nicăieri veniturile ilicite.

– Doi saci zici. Cartofi albi sau roşii?

– Albi

Preotul consemnează atent.

-Saci de 50, sau de 70 de kilograme?

-De 50.

– E prima abatere?

– În anul ăsta, da.

– Ca norocul, fiindcă softul nu e pregătit pentru evidențe anterioare! Atât, Ioane?

– Bine ar fi să fie atât! Pentru atâta, poate mă iertam singur. Dar e mai rău. Am vândut piersici, în piață, cu kilogramele. Avem doi piersici minunați în grădină. Nu dețineam cântar electronic, iar de factură pentru intrare în stoc, nici vorbă! Soacra și ea…

-Stai, Ioane! Nu te grăbi! Să fim riguroși! Soacra să vină separat la mine, că-i deschid și ei fişier. Deci: câte kilograme de piersici ai vândut?

-Cam 30!

– Ioane, fără „cam “. Aici te adresezi Domnului! Concret. Câte?

– Treizeci. Să fie treizeci.

Soția intervine:

– Peste patruzeci, Ionică!

– Doamnă, deocamdată sunteți observator! Nu încurcați socotelile, vă vine rândul imediat. N-am să consemnez intervenția dumneavoastră! Coapte?

– Coapte ce?

– Păi piersicile eludate!

– Da, numa’ bune de compot. Preotul face deja cercuri largi cu mouse-ul pe mousepad, ca un fel de balet creștin.

– Alte păcate?

Ionică oftează adânc, își coboară ochii rușinați în pământ și răspunde din adâncul ființei lui măcinate de vinovăție:

– Mai am. Nici nu le mai țin șirul! Noi, păctoșii de noi, cam tot satul eludăm, deseori în cerc. Ne vindem unul altuia mărfuri nedeclarate. M-am tot gândit cum vine treaba și mi-am dat seama că m-am născut și trăiesc într-un sat de hoți ordinari. Mi-e silă de mine și nu mai știu cum să fac. Aș vrea să mor de moarte bună, că altfel mor de rușine!

Soția, speriată, intervine din nou: 

– Liniștește-te, Ionică… Ia o Nitroglicerină sub limba și un Extraveral. Of, așa face el întotdeauna, că-i prost de bun și de cinstit, părinte. De câteva zile, când și-a dat seama de adevăr, în ce sat trăieste, plânge…plânge ca un copil. Crede că din satul nostru a pornit criza mondială. Toți vând câte ceva în piață, fără să declare nimic, apoi își prestează servicii unul altuia fără să completeze registrul legal pentru zilieri. Nu virează niciun ban statului! Asta de ani de zile! Și-atunci ne mirăm că s-a ajuns la fundul sacului și că țăranii n-au pensii! De unde?

Ionică are deja palpitații, ascultând analiza economică a soției. E atât de pricepută la toate! Speriat de starea sănătății enoriașului din ce în ce mai palid, părintele îl calmează:

-Ioane, liniștește-te. Lasă pacea să-ți pătrundă în suflet. Eu nu pot evalua toate păcatele satului. Hai să clarificam lucrurile! Șterge-ți lacrimile, ia medicamentele, roagă-te fierbinte și ai un pic de răbdare.

Preotul apasă diverse butoane și începe să printeze un teanc gros de hârtii. Le prinde cu o capsă, sigur pe sine, apoi le trage într-o folie transparentă.

– Iată, aici, dosarul tău ecumenic, dar finalul dă, ciudat, „mailer daemon-failure notice”. Așa că nu te pot ierta, dar nici nu te pot acuza de păcate! E în coadă de pește, dacă mă înțelegi. Du-ți viața în continuare, ca și până acuma, până ce softul își va lărgi gama păcatelor clasice. Atunci vei putea să îți depui la mine fișa de autoimpunere parohială. Cât despre criza mondială, între noi fie vorba, nu cred să fi pornit de la tine, Ioane, dar am să mă gândesc serios la asta și am să caut soluții, prin dialog și consens. Bine măcar că preacurvești rar. Apropo! Noi nu avem piersici și preoteasa ar putea să facă un compot minunat… până mai dă cu „mailer daemon”.

– Vă aduc, părinte, cu drag, cum nu v-aș aduce! Dar lămuriți-mă atunci: sunt păcătos, sau nu?

– Pe softul acesta, nu! Păcatul a devenit o treabă de soft, deci calculatorul decide. Ca peste tot, de altfel, la instituțiile deconcentrate. Softul nu bate cu păcatul, păcatul nu bate cu încasarea și nici încasarea nu bate cu decizia ecumenică de impunere. Nimic nu bate cu nimic, dar ne ia ceva timp ca să aflăm. Totul e să nu ne consumăm, Ioane, nu ai pretenția să fii calculator, nu?

– Nu mă lăsa la păcate, părinte, cum să fiu calculator?

Și iată cum, într-o înșiruire logică fără cusur, sfârșită cu o axiomă – „nimic nu bate cu nimic”, preotul informatizat demontează mitul fiscal. Fără să vrea. A fost subiectul tezei lui de doctorat, pornise de la păcatele biblice, dar logica îți joacă feste uneori, ca și în bancul în care un personaj demonstrează, din aproape în aproape, că e propriul lui bunic. Și totuși, este posibil ca ultimele noutăți legislative românești din domeniul fiscal, să fi pornit chiar de la premisele acestui preot. Mai știi? După rezultate, este foarte posibil!

 -Florică, vezi că în căruță mai avem o lădiță de piersici frumoase, încă neeludate. Ia adă-le lu’ dom’ părinte, că face dânsul să fie bine la compiutere! Nu vezi că dânsul a reușit să ne scoată pă eror? Dumnezeu să-l ție sănătos!

Lupta autorităților cu fraudele intră pe ultima sută de metri, recesiunea e tot mai palidă, iar gunoiul lăsat de dosul cailor parcați în fața biroului informatic de spovedanie este simbolul norocului mondial. Ce vrem mai mult? Ce nu-i bine?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri
 
2 comentarii

Scris de pe 29/07/2012 în Uncategorized

 

2 răspunsuri la „PĂCATUL E O TREABĂ DE SOFT

  1. R. Jeana

    30/12/2014 at 02:51

    încă râd! GENIAL!!!!!

     
  2. Otilia Tiganas

    30/12/2014 at 10:11

    Haaa, mulțam, nu musai genial, ci cu umor. Râdeam eu însămi scriind, iar asta o fac nu o dată. Când sunt tristă, îmi scriu un text nostim și mă fac să râd. Dacă nu eu…cine?

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: