RSS

LA MAREA DESPĂRȚIRE DE POETUL GLIGOR SAVA

30 Iul

 

 

La moartea lui Puiu Gligor- poetul Gligor Sava- au scris doar bărbați și Femeia. Femeia cu F mare, femeie lui, Mia, cea care i-a trăit din plin personalitatea. Simțind acest hiatus(-pe lângă bărbați și Femeia, parcă mai lipsea ceva-), am decis să scriu și eu.

Scriu cu tristețe și duioșie, din perspectiva învățăcelului-femeie, interlocutor căruia Puiu îi spunea „canalie” și „ticălosule”-(atenție, nu „ticăloasă”, ci „ticălosule”!!), așa cum își numea el prietenii- bărbați.

Fiindcă Puiu a fost un jongleur al cuvântului cizelat la subtilitate, probabil nu întâmplător mă numea fie „ticălosule”, fie „canalie…mică”. Întotdeauna adăuga “canaliei”- substantiv feminin-acel îndulcitor “mică”,  sau când venea vorba de bazinul ticăloșiei mondiale, mă considera bărbat. Puiu avea generozitatea creatorului sigur de sine. Lăuda și încuraja și ajuta tinerele talente. Era un- (hai să-i zicem)- formator. Nu se mulțumea cu propria-i scriere, el căuta poezia peste tot. Oare câți mari poeți au făcut-o, senin și generos?

Povestea cu mine a fost așa. Cu vreo douăzeci de ani în urmă, la aceeași masă, cumplit de cald afară, o terasă arădeană, mulți însetați, beri din belșug, discuții și discuții, Puiu începe să răsfoiască un dosar cu texte- poezii ale mele tocmai bătute la mașină de cineva. Fusese o coincidență întâlnirea textelor mele cu Puiu Gligor. Nu existau calculatoare, manuscrisele pe-atunci chiar erau manuscrise. Plăcut surprins, Puiu începe să recite cu vocea-i de actor versat, din strofele mele. La un moment dat, era în picioare. Nu știu dacă toți comesenii vor fi rămas uluiți, nu era o masă de poeți, predominau doctorii. Dar Puiu, brusc, a așezat pe masă textele, s-a aruncat la mine și m-a țucat zgomotos pe obraji- rostind cuvintele pe care aveam să nu le uit niciodată :

-„ Ce faci cu astea? Trebuie scoase la lumină! Tu ești mai talentată decât mine, crede-mă!”.

Eu aveam douăzecișiceva de ani, doctoriță stagiară. Nu publicasem, nu am fost niciodată la cenaclu, nu aparțineam tagmei scriitoricești arădene. Iar faptul că MARELE Gligor Sava îmi spune „tu ești mai talentată decât mine”, urma să-mi dea încredere pe veci. Era o constatare atât de imprevizibilă, atât de frumoasă în brutalitatea ei, așa cum frumoasă a rămas în istorie  alăturarea gligoriană “…și vodca răgușește-n derbedei!”.

Viața ne-a despărțit, aveam meserii și cercuri diferite. Eu nu am publicat atunci. Dar mă hrănisem, nu o dată, în clipele de îndoială, cu cele câteva cuvinte ale lui Puiu tunate vara, pe terasă.

Uneori ne mai intersectam pe stradă, auzeam de pe cealaltă parte a drumului că cineva strigă “ticălosule!”…știam precis că-i vorba de mine…nicio altă femeie întreagă la cap n-ar fi întors capul la acest apelativ, dar eu îl îmbrățișam zâmbind mândră…apoi treceau alte zile, luni, ani…

Mi-am făcut dublul debut publicistic-(proză scurtă și poezie)- acu câteva luni, înaintea morții poetului. De parcă aș fi închis un cerc peste decenii. Nu mai știam de el. Nu-l văzusem cu anii. Înainte de a publica, am făcut eforturi mari, pe la prieteni comuni, să dau de numărul de mobil al lui Puiu și astfel am reușit să-l vizitez la Trei Insule. Mă felicit că nu m-am lăsat până nu am dat de el, mă felicit că nu am nesocotit maestrul. A aflat, așadar, că urmează să public. Eu am aflat, cu ochi de medic, cât e de bolnav. I-am transmis ulterior manuscrisele în format electronic, iar Puiu mi-a vândut câteva ponturi de culise- ce să evit, de cine să mă feresc și cum anume. Dar…vorba aia…care copil își ascultă părintele, înainte de izbitura de pragul de sus?

După câteva zile de la vizită, eram la volan când a sunat mobilul, a răspuns Eugen, soțul meu, iar eu auzeam vocea baritonală a lui Puiu-“Eugene dragă, m-am gândit…fii atent… spune-i Otiliei așa…”. Fuseseră ultimele sfaturi  ale maestrului. Nu-i plăcea un vers, vroia să-l schimb, dar cartea era deja în editură. 

Adio dragul meu poet, cinste doamnei care ti-a stat alături neclintit și bravo tuturor celor pe care ai decis să îi numești canalii( o spun fără falsă modestie!).

Iar adîncimea trăirilor cu oameni care ți-au marcat- fie și un moment- viața, ar trebui să fie cântarul real al existențelor noastre. Uneori greșim, uităm, nesocotim. Intenția acestui text, o am din ziua când am aflat de moartea poetului! Tristețea, lacrima adevarata, le-am scris chiar atunci în suflet. Dar alaltăieri, totuși, am postat pe blog un text despre referendum-demiterea presedintelui. În aceeași seară, pe pernă, mi-am spus:

-”Ce-a fost în mintea ta, Otilia, să scrii despre referendum înainte de a scrie despre plecarea lui Puiu? Când te-ai schimbat în halul ăsta? Ce conteaza pentru tine?”

 Adio Puiu Gligor…și totuși nu m-am schimbat!

 

 

Anunțuri
 
11 comentarii

Scris de pe 30/07/2012 în Uncategorized

 

11 răspunsuri la „LA MAREA DESPĂRȚIRE DE POETUL GLIGOR SAVA

  1. Andrei

    30/07/2012 at 22:28

    Foarte emotionant! Mi-l amintesc si eu in ceata mic fiind. Era inconfundabil, un om imposibil sa treaca neobservat. Vodca raguseste in derbedei

     
    • Otilia Tiganas

      30/07/2012 at 22:31

      Da, a fost mai mult decât un poet…a fost un artist!

       
  2. eugen

    30/07/2012 at 23:35

    Prin 2010, in Atlantic Birt din Arad, Puiu mi-a aruncat pe masa vreo sapte carti ,poezie evident, proaspat tiparite.
    Acum vreo trei luni, intalnindu-l in Arad, l-am dus la domiciliu, la Trei Insule.
    Pe drum m-a intrebat daca am citit poeziile. Le-am citit, „dintr-o bucata”, fiind, cu exceptia Otilia, singurele poezii citite in ultimii zece ani.
    Aud si acum raspunsul tunator: Bai, Eugen bai, daca tu mi-ai citit volumele, inseamna ca sunt cel mai mare poet in viata, bai !!!
    Daaa, Si vodca raguseste in derbedei Puiu draga.

     
  3. Otilia Tiganas

    30/07/2012 at 23:38

    Unde pui ca le-am citit si impreuna si separat, dar i le-am dat si lui Andrei!

     
  4. bloguleugenuluieugen

    30/07/2012 at 23:43

    Da, le-am si comentat indelung.

     
  5. lucianvaleriu

    31/07/2012 at 14:57

    La inmormantare, mama i-a dat o replica antologica lui Vasile Dan… care zicea ceva de genul „mai demult, cand inca nu era asa de cunoscut… prin 80”…
    „Da… eu il stiu din 1963”…
    de cand aveam eu minus patru ani…

     
  6. Gligor Maria

    02/03/2015 at 11:46

    Dragii mei dragi !

     
    • Otilia Tiganas

      02/03/2015 at 12:05

      Am rămas cu tine, Mia! Dar atât de des îl pomenim, ni-e într-atâta de dor! Știi cât s-ar fi mândrit azi cu mine, fiindcă, practic, EL m-a descoperit, susținut, încurajat când eram încă o puștoaică pișăcioasă!

       
  7. gligor maria

    23/04/2016 at 17:33

    Vă iubesc eu mai departe pe toți cei pe care va iubit el .

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: