RSS

Din deliciile sistemului sanitar, un nou film pe ecrane:”Toți românii neparlamentari sunt domni Lăzărești?”

21 Mai

Seara- ora 19, la cabinetul meu- medic de familie.

Un pacient aflat în program de dializă de trei ori pe săptămână, face o hemoragie masivă în fistula vasculară de la plica cotului. Abia- abia potolesc hemoragia, n-am voie nici să aplic garou mai sus (ca să nu închid fistula), nici ghiață n-am voie să pun, nici… nimic. Doar mecanic – compresiune locală, da și aia cu mare grijă.  După jumate de oră de acalmie, tot în cabinetul meu, hemoragia repornește, mai abundent. Sângele curge șiroaie prin pansament. Sun la salvare ca să fie transportat la urgență Arad, să fie tratat de specialiști și asistat peste noapte. Cazul mă depășea, era de mare specialitate, fistula fusese făcută la Timișoara- chirurgie cardio- vaculară, cu mari eforturi. Plus  că suspectam și o posibilă supradozare a anticoagulantului.

Salvarea ajunge prompt. Asistenta- FOARTE bun profesionist, m-a impresionat plăcut. Sigură pe sine, urmează protocolul lor de urgentiști. Între timp, vorbește cu ton cald, omenos, liniștitor pentru pacient și familie. Vorbește cu accent de Sebiș, e de-a noastră. Nota ZECE! Apoi salvarea pornește spre Arad, 85 de kilometri, întuneric. Urmează așa:

1. Spital Județean Arad, gardă, unde se schimbă din nou pansamentul, iar hemoragia pare să fie oprită. I se zice:

-Mai mult nu putem face, nu mai curge. Ai unde dormi noaptea în Arad?

-Nu

-Atunci semnează aici și întinde-te pe acest pat până mâine. (Salonul tampon, presupun).

Hârtia semnată de pacient este completată cu pixul, cu scrisul medicului, conține ce i s-a făcut în urgență, parafă. Jos de tot, cu același scris al medicului: “refuz internarea pe proprie răspundere”. Dar omu meu nu refuzase nimic. Dimpotrivă, el era disperat și speriat! Era departe de casă, noaptea, singur la Arad. Logic- cum putea el să refuze ceva pe-acolo? Baiu-i că nu citise ce scrie pe hârtia dată la semnat, a cărei primă parte era cu “cuvinte de doctori” și abia mai jos- capcana cu “propria răspundere”. Mă tem că, în situația lui, nici chiar eu- medic- n-aș fi citit pân la capăt ce semnez! Semnam orice, numa să nu mor. Bun.

Noaptea trece, vine dimineața. Și începe epopeea:

2. Du-te la Spitalul Municipal, la nefrologul în a cărui evidență ești cu insuficiența renală. Deci drum pe jos Județean- Municipal.

3. Nefrologul îl știe bine, dar cheamă în consult chirurgul din Municipal. Normal.

4. Chirurgul din Municipal zice (pe bună dreptate) – eu sunt chirurg generalist, trebuie chirug cardiovascular, or acela e la Județean, adică de unde ai venit.

5. Drum: Municipal- Județean, înapoi. Chirurgul cardiovascular nu-i de față (si asta-i normal, că doară nu stă chirurgul la poartă, ca să-l aștepte pe omu meu!). Cei din jur îl sfătuiesc să discute totuși la Centrul de Dializă ce-i de făcut pe mai departe, fiindcă practic nu mai sângera.

6. Urmează drumul Județean- Dializă. Acolo i se zice că totuși pansamentul ar trebui deschis în prezența chirurgului cardio-vascular fiindcă, la ridicarea pansamentului, hemoragia poate porni imprevizibil. (Între noi fie vorba, în prima seară, la mine la cabinet, am văzut eu însămi cum, ridicând pansamentul, artera arunca sângele jumătate de metru în sus și stropea pe pereți, deci îngrijorarea noastră și solicitarea salvării nu fuseseră o fiță!)

7. Drum Dializă- Județean. Chirurgul cardio-vascular este deja disponibil. Ascultă istoricul, privește pansamentul curat. Preferă să lase pansamentul pe loc încă 48 de ore și zice că ar trebui întrebat la dializă dacă nu pot amâna cu o zi dializa, pentru ca deschiderea plăgii să fie totuși temporizată. Era cu siguranță o decizie medicală corectă DAR, exact ca și medicii precedenți, a trimis pacientul “să spună că a spus…să întrebe dacă…”. N-a pus mâna pe telefon să vorbească personal cu ceilalți.

Or toată această epopee trebuia aranjată prin TELEFOANE ÎNTRE DOCTORI, susținută de documente medicale parafate și semnate, nu prin gura bolnavului.

7. Dializa l-a preluat, l-a si trimis acasă cu indicații concrete, i-a și găsit o mașină să-l transporte.

Concluzie- DIN ACEST PERIPLU, PRACTIC, OMUL S-A ÎNTORS ACASĂ CU O SINGURĂ HÂRTIE, CEA DIN PRIMA SEARĂ- ORA 23, CUM CĂ SEMNEAZĂ CĂ REFUZĂ INTERNAREA, PE PROPRIE RĂSPUNDERE. A fost, bietul asigurat, singurul care și-a asumat ceva cu semnătura, SINGURUL CARE RĂSPUNDEA DE CEVA în toată această nebunie!

În rest toți (nu puțini!) “au zis că… să-i zică altui medic… că ei au zis că… și să întrebe dacă nu…”

Dacă omul ar fi fost găsit fără sânge, rece, sub un copac, nimeni nu era vinovat. Probabil nimeni nici nu și-ar fi amintit exact despre ce vorbim. Noroc că bolnavul “a semnat că refuză internarea PE PROPRIE RĂSPUNDERE”. Mama ei de răspundere, zău așa!

Specific că toți protagoniștii poveștii sunt medici EXTREM de buni, profesioniști de vârf pe specialitate. Dar au fost incapabili să armonizeze cumva sistemul, să se vadă verigă a unui lanț trofic în care nu ești singur! Fiecare se vedea separat, doar pe sine și mă tem că ăsta-i de fapt cel mai mare bai al sănătății în România, mai mare chiar decât subfinanțarea.

Nu că eu aș fi fără pată- (precis greșesc și eu!), totuși mi-am exersat destul de viguros preocuparea față de “medicul celălalt”și față de “omul din spatele bolnavului”. Evit să-i bag în clinci. Mă îngrijesc să ofer în scris sau telefonic informațiile de care știu sigur că este nevoie pentru ca ceilalți să-și facă treaba. Nu uit că sunt verigă a unui sistem și că orice ezitare a mea poate destabiliza lanțul în defavoarea pacientului. Mă pun mereu în locul  celorlalți.

De aceea, în seara fatidică, înainte să urc în salvare pacientul hemoragic, i-am tras rapid copiile xerox  ale ultimelor documente din fișă, ca să știe urgentistul cat mai multe despre acest caz complicat. (Nu mai comentez că pentru asta a trebuit să am copiator în dotare- fără să mă oblige contractul CAS și nici că prezența mea în cabinet era din timpul liber, neplătit, nu din gardă.)

Am notat apoi pe o hârtie, asumat cu parafa, ce s-a întâmplat în ultimele ore. Am cerut mamei bolnavului să-i aducă rapid de acasă punga cu toate medicamentele pentru tensiune, știind precis că spitalul nu le va avea. M-am asigurat că are buletinul la el, haine de schimb și apă pe drum. Pierduse sânge, urma să-i fie sete.

Sunt gesturi nemedicale, doar de organizare, pe care le fac deja din reflex, dintr-un elementar respect pentru colegii doctori la oraș, dar și de dragul hașmașenilor mei pe care-i vreau bine rezolvați… mai ales că nerezolvații tot la mine se întorc să ceară ajutor și-atunci tre s-o iau de la capăt!

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe 21/05/2014 în Uncategorized

 

Un răspuns la „Din deliciile sistemului sanitar, un nou film pe ecrane:”Toți românii neparlamentari sunt domni Lăzărești?”

  1. Mir

    21/05/2014 at 22:05

    Nu e numai individualismul marilor doctori,e vorba si de un dezinteres TOTAL fata de nevoile reale ale pacientului.Niciun mare doctor nu e dispus sa vada dincolo de ochelarii de cal ai specialitatii….
    M

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: