POVESTE FĂRĂ TITLU, sau…decât un titlu prost, mai bine fără

POVESTE FĂRĂ TITLU

(decât un titlu prost, mai bine fără)

Pornesc de la un articol publicat în Viața Medicală, intitulat „Medicii de familie s-au făcut de râs”, semnat: un medic de familie. Asumat: nume, prenume, funcție, grad profesional. Titlul e un fel de „Judecătorii sunt șpăgari”, semnat: A.V. judecător, ”Jurnaliștii sunt aserviți puterii” semnat: G.S. jurnalist, ”Polițiștii români conduc în stare de ebrietate” semnat: M.E. Poliția rutieră și așa mai departe. Nici unul din titlurile ipotetice de mai sus, dar nici cel real citat de mine, nu este în regulă, din cel puțin două motive: primul că generalizarea e păguboasă, al doilea că nu-i logic să te faci troacă de porci în presă, tu pe tine însuți. În mod normal lași să o facă alții, iar tu le răspunzi, dacă le răspunzi! Asta în mod normal…

Ce conține articolul? Epopeea distribuirii cardurilor de asigurat, oportunitatea lor, într-o viziune personală a semnatarului. Aș putea să-i demontez teza, fragment cu fragment. Mi-ar fi mai ușor decât ceea ce scriu acuma. Dar nu contestarea textului este intenția mea de azi și probabil pe foarte puțini dintre voi i-ar interesa această polemică. Intenția mea este să nuanțez și să definesc anumiți termeni, încercând o clasificare:

-1. Medicul- prozator, medicul- poet. Talent. Te naști cu el, scrii, pur și simplu scrii. E clar și simplu. Nu mai dezvolt.

-2. Medicul-jurnalist, cu experiență în presă și care ține rubrici profesionale la TV, radio, reviste de profil, ziare. Vorbește sau scrie despre boli. Pregătire temeinică pe subiecte, dublată de talentul punctului 1.

-3. Medicul- jurnalist care atacă partitura grea a analizei politice, axată pe problemele sistemului sanitar actual. El o va face circumspect, obiectiv, tobă de carte în domeniu. Cu lecția făcută impecabil. Este una din cele mai dificile intreprinderi (această analiză de sistem). Una pe care, deși scriu sau mai apar pe sticlă, am evitat-o abil de fiecare dată. Detest impostura și nu mă bag, ezitant, într-un dialog care reclamă excelența. Nici măcar atunci când adversarul pare slăbuț, fiindcă risc să pic în derizoriu “cu adversarul de gât”.

-4. Medicul- purtător de cuvânt al unei organizații profesionale. Va emite, (diplomatic, dar sever încorsetat), punctul de vedere al majorității organizației căreia îi aparține. Normal. Nici purtătorul de cuvânt al Președenției nu iese în presă cu propriile-i dureri și angoase, ci reprezintă strict Instituția Președintelui, chiar și atunci când nu este de acord cu mesajul. Fișa postului excedează trăirile personale. Poate purtătorul de cuvânt nici măcar nu l-a votat pe președinte! Dar nu asta va spune el în fața camerelor.

-5. Medicul –om politic în liga întâi și a doua. De top. El intervine în presă pe probleme de politici sanitare, modulând informația după linia partidului care îl susține. Se face văzut pe durata episoadelor conflictuale de anvergură, sau în campanie electorală. Este abil, un interlocutor redutabil, știe exact ce urmărește (nu întâmplător a ajuns din dispensar sau din spital, în vârful politicii!). Își va adapta discursul “urechilor votante”. În plină campanie, el nu mai este medic, devine fiară politică. Va puncta cu vârful floretei oratorice, uzând de regulile presei și ale psihologiei, altele decât anamneza, examenul clinic, sau medicina bazată pe dovezi. Va folosi propoziții scurte, cu mesaj “mură în gură”, își va ataca fără milă adversarul, nu ca să schimbe ceva, ci ca să se facă mai cunoscut publicului larg, să se facă plăcut votantului. Deseori va renunța la rigoarea statistică sau la realitățile din teren, va rupe fraze din context, va interpreta populist hașgeuri, va mistifica ordonanțe, va râde, va lăcrima, totul ca să ofere exact ceea ce vrea omul de rând să audă în campanie.

-6…Și alții… adică medicul care publică sau iese la TV, amestecându-le neinspirat pe primele 5. (Sper să nu cad în capcana propriei mele clasificări, plămădind acest text!)

Marile negocieri, marile contracte, nu se încheie la televizor sau în ziar. Presa nu schimbă legi, (ele se schimbă în parlament), în schimb presa modifică percepția publicului și construiește notorietate. Gurile rele o numesc uneori “manipulare”. Menținerea discursului de medic în baremul categoriei tale, garantează calitate și confirmă antrenamentul rigorii pentru care ne-am pregătit îndelung. Ieșirile în decor sunt riscante. Greșelile de ortografie ridicule. Nu te așterni la scris dacă nu ești ferm convins că “mă-ta are cratimă”, mai bine îți vezi de consultații. Nu faci proză scurtă reprezentând Colegiul, nu intri la TV- în dezbatere politică- vorbind în versuri și nu analizezi partidul de guvernământ în tratatele de specialitate. Nu publici în presă articole nedocumentate, sau mărturii unilaterale. În nici un caz nu publici în presă articole documentate tot din presă. Din secunda în care decizi să-ți formulezi public o opinie TU, medicul, EȘTI deja parte a PRESEI, cu toate responsabilitățile care decurg de aici.

În concluzie, revin la articolul “Medicii de familie s-au făcut de râs”, semnat de un medic de familie. Publicat într-un cotidian de scandal și semnat de altcineva decât un medic, ar fi fost excelent. Mană cerească. Este presărat cu toate cuvintele-cheie care vând: furturi, fraude, peșcheșuri, nemulțumirea populației, rapacitatea medicului, comoditate, desconsiderarea doctorilor de familie de către bolnavi și specialiști, lene, tot. Nu-i lipsește mai nimic. Eventual o mărturie a Biancăi Drăgușanu despre culoarea cardului de asigurat pe care l-ar vrea roz, dar asta deja e ideea mea si solicit copyright!

Același text, însă, publicat într-o revistă prestigioasă cu doctori și pentru doctori, își pierde orice valoare, dacă nu mai rău. Devine o analiză simplistă, scrisă oarecum din auzite- nu cu tema făcută. Mesajul pare malițios și tendențios, plutind senin deasupra realității din sânul breslei. Nu are nici scop asumat, nici public-țintă. Doctorii de familie au citit consternați, cu sau fără reacții viscerale. Oftalmologii și chirurgii își au ei problemele lor destule cu decontarea serviciilor, deci nu s-au ambalat, interniștii or fi citit în diagonală, iar precupețele și maneliștii nu citesc Viața Medicală.

Eu, cu balanța analitică dintre Otilia și doctor O. Țigănaș, am conceput clasificarea de mai sus, pe care inițial am vrut s-o ofer spre publicare în paginile aceleiași reviste. După corectură și-o gură de aer, am renunțat. Textul e text de blog, nu de Viața Medicală.

Deci îl semnez Otilia, iar când voi semna dr. Otilia Țigănaș, medic primar medicina familiei, subiectul trebuie să fie pe măsură. Sau diagnosticul.