RSS

DOMNUL MOLNAR

30 Dec

DOMNUL MOLNAR

wife20cleaningPloaia inundase trotuarele…baltă lângă baltă, iar domnul Molnar încerca fără succes să își țină șosetele uscate, înaintând spre casă. Era mijlocul lui august, dar ai fi spus că începe toamna, într-atât era de frig și de jilav. Molnar, la vreo cincizeci de ani, era contabil de la țâța mă-sii,  cum îi plăcea lui să spună după al treilea pahar de vin. Spunea că, dacă s-ar naște de o mie de ori, tot socoteli ar dori să facă. Mai spunea că nu îi plac sâmbetele și duminicile în care nu își ia de lucru acasă, fiindcă o  zi fără coloane de cifre e o zi pierdută. Astăzi, însă, nu se gândea la cifre. Vorbea cu sine, făcând slalom printre ochiurile de apă: „Gata…o dau afară! Nu o mai suport nicio clipă, îi spun să plece!” , își făcea el curaj.

Mda…încurcată afacere! Ea era Marcela. Se instalase insidios  în apartamentul contabilului, tot mai mult în fiecare zi, până ce  deveni stăpâna casei. Molnar nici măcar nu se dezmeticise când era deja prea târziu. Acuma se simțea cu cuțitul la os. Vrea să scape, dar nu știa cum. Marcela nu era o înșirurire de calcule. La ea, plus cu plus nu era plus, iar suma pe verticală nu bătea cu orizontalul. Ajuns în fața blocului, domnul Molnar se scutură de ploaie, își închise umbrela și descuie precipitat ușa apartamentului. Nu puteai ghici niciodată cum o vei găsi pe Marcela și de aceea contabilul nu  venea  acasă cu prieteni. Risca să se facă de mirul lumii.

În sufragerie, pe canapeaua extensibilă acum închisă, Marcela stătea tolănită cu telecomanda în mână și o scrumieră plină de chiștoace așezată pe măsuța de lângă pat. Era o femeie plinuță, cu sâni generoși, iar formele rotunjoare erau bine accentuate de capotul de mătase mulat și cu model floral. Decolteu nerușinat. Marcela zâmbi larg văzându-l pe domnul Molnar în cadrul ușii, iar acest zâmbet nu era unul studiat sau fals. Ea chiar se bucura că domnul a ajuns acasă!

-Ai venit, pui? salută ea.

Contabilul gândi fulgerător:  „Ţine-mă, Doamne, să n-o ucid!”

-Da, am venit, ce faci? rosti el, de parcă nu era evident ce face Marcela.

Domnul Molnar se îndreptă spre dormitor fără să mai aștepte răspunsul femeii.

Am remarcat deseori acest fel de salut. O întrebare simplă: „bună ziua, ce mai faceți?”.  Mi-au trebuit ani să învăț că nimeni nu mai ascultă răspunsul. Contabilul începu să se descotorosească de hainele ude, le făcu ghem și le aruncă pe jos în baie, lângă mașina de spălat automată.

-Lasă hainele să se zvinte, întinde-le un pic, că se împut dacă le bagi ude în coș! strigă Marcela trăgând elegant din țigară.

Contabilul execută mecanic, în fond ea avea dreptate. În timp ce așeza hainele pe sârma din baie, domnul își aruncă o privire în oglindă. Astăzi se vedea deprimant de bătrân, neonul de deasupra chiuvetei îi scotea în evidență toate ridurile și îi colora fața într-un  gălbui nesănătos.

Marcela era un amestec inconstant de vulgaritate simplă și feminitate răscolitoare. Pe ea nu o pasionau cifrele, de altfel pe ea nu o pasiona nimic. Dar cui îi trebuie femei cu mari pasiuni în afara căminului? Poate teoretic, declarativ, dar…la o adică… nicio erudită sclipitoare nu va putea bate o bună gospodină. Femeia gătea excepțional!  Nu gătea zilnic, nu puteai să știi dacă astăzi vei găsi oale fierbânde pe aragaz dar, când o făcea, era…un regal. Nu o dată, domnul Molnar, decis să se debaraseze de ea, se răzgândea brusc privindu-i mâinile plinuțe curățând usturoi. Mâinile ei, tocând zarzavat, i-au întors în repetate rânduri decizia.

Revenit în sufragerie, îmbrăcat cu un trening de casă, contabilul găsi canapeaua goală. Marcela trebăluia deja în bucătărie. Domnul Molnar se înfundă în fotoliu și comută televizorul pe știri. Știrile îl linișteau, îi dădeau aceeași siguranță de sine pe care i-o dădeau balanțele și bilanțurile.  Mirosul chiștoacelor din scrumieră îl deranja, deși fuma și el uneori.

-Scoate scrumiera asta de aici! Îmi vine să vomit! ordonă el, vădit iritat.

Marcela apăru din bucătărie și goli scrumiera, dar nu înainte de a-l mângâia tandru pe obraz.  Nimic ironic în acel gest de tandrețe. Era atât de cuminte câteodată!

Astăzi, deși decis să ia taurul de coarne, domnul Molnar  greșea din nou. În primul rând intrase în casă montat, dar fără o strategie de luptă bine definită. Se baza pe improvizație, or asta chiar este  o mare greșeală. El nu își pregătise dinainte un discurs ferm, iar acuma căuta nod în papură, căuta pretexte, sperând ca dialogul să curgă de la sine în direcția dorită. Aiurea! Dialogurile cu femei nu curg în direcția dorită nici măcar atunci când ești doctor în dialoguri, darămite când improvizezi stângaci!

Sigur…pe vremuri, prima mare greșeală a lui Molnar a fost atunci când a acceptat periuța de dinți a Marcelei  în paharul lui din baie. Pahar de plastic roșu, cu buline albe. A doua- când, lipsit de vigilență,  nu a remarcat bluzița ei proaspăt călcată așezată pe umeraș în șifonierul lui, lipită de umerașul cu costumul pe care Molnar  îl poartă anual la Ziua Corpului Experților Contabili. Blasfemia îi scăpase din vedere. Erori impardonabile pentru un bărbat care subjugă cifrele până ce verticala cu orizontala dă exact zero. În balanțe, el nu permite niciunei fracțiuni de miime să murdărească perfecțiunea! Acu se va lupta cu ditamai muierea pentru redobândirea perfecțiunii. E hotărât, așa cum nu mai fusese niciodată în viața lui!

Dinspre bucătărie veneau zgomote de farfurii și oale. Susura kukta, iar apa curgea în chiuvetă. Contabilul urmărea absent știrile la televizor și căuta o frază sau un moment prielnic ca să declanșeze ofensiva. Să se arunce val-vârtej în bucătărie, cu ea gătind și să-i urle  sălbatic: „Afară! Gata, cară-te că nu te mai suport!“ îi era imposibil. S-o oprească din dereticat, invitând-o pe canapea la o discuție deschisă, nu avea cu cine. Marcela va începe fie să țipe strident întrând în contraatac, fie va hohoti de plâns,  iar bunătatea de mâncare se va carboniza. Așadar, momentul trebuia temporizat.

În urma ploii de afară, domnul Molnar simțea frisoane în tot corpul, iar ochii începură să-i ardă. Un pahar bun de vin alb sec, l-ar remonta imediat:

-Avem ceva vin în casă? acoperi el susurul kuktei.

Paharul cu vin apăru ca prin minune pe măsuța din sufragerie. Contabilul gâlgâi la foc automat licoarea și mai ceru unul. Al treilea pahar îl savura deja pe fond sonor de aspirator. Activitatea casnică a colocatarei se mutase în sufragerie, încercuindu-l tot mai tare.

-Dumnezeule, gândi el bine încălzit, de ce naiba nu le face pe astea înainte să vin eu acasă? Mai bine stă la cretinele de telenovele și zace cu țigara în mână fără să facă nimic! Năroadă. N-a citit nici Scufița Roșie pân’ la capăt, măcar ca să vadă dacă rămân împreună!

Poanta cu Scufița Roșie era repetitivă pe scoarța contabilului. Într-o zi, chiar îi spuse Marcelei că sigur ar fi știut subiectul din Scufița Roșie dacă ar fi fost ecranizat în mai multe episoade și în limba spaniolă!

Întreaga lui strategie de moment  pleca de la o premisă falsă.  Când dorești să te desparți de partener, se presupune că știi exact de ce anume. Îți conturezi în creier motivele deciziei și apoi o aduci la cunoștința celuilalt, pe cât posibil ferm, fără negocieri.  A te apuca să îi explici de ce o faci, e un drum barat. A spera că interlocutorul îți va înțelege motivele și va accepta fără să crâcnească despărțirea, este o tâmpenie. A  spera că el se va schimba în urma discuției, înseamnă că de fapt tu însuți nu doreai să te desparți, ci doreai doar să forțezi mâna celuilalt. Domnul Molnar nu avea nicio schemă limpede în cap. Lăsa lucrurile să i se întâmple, fără să încerce să le determine el.  Vinul alb îi ușura angoasele. Marcela aspira energic și îl rugă pe domnul Molnar să-și ridice nițel picioarele ca să încapă și sub fotoliu. După un timp, ea încheie acțiunea și îi aduse domnului masa caldă pe o tăviță anume pregătită. I-o potrivi  în față:

-Hai, mănâncă, sunt tare bune…n-ai mâncat astăzi nimic!

Contabilul înfulecă cu poftă conținutul farfuriei aburinde. Afară continua să plouă și pe geamuri se prelingeau șiroaie de apă. Marcela scoase  în bucătărie tăvița cu resturi și apoi se așeză pe canapea. Oftă lung, ridicându-și un genunchi plinuț, rotund, pe care  îl cuprinse cu brațele. Domnul Molnar îi urmărea despicătura capotului de mătase, care chema de-a lungul pielii albe  a coapsei stângi. Moliciunea coapsei grăsuțe și gamba epilată sunau ca o invitație politicoasă.  Domnul Molnar  simți brusc un nod în stomac. Se ridică de pe fotoliu  și urmări cu mâna interiorul coapsei până acolo unde se întretaie secretos granițe. Bărbatul  atinse ezitant îmbinarea dintre pânza chilotului și banda îngustă de păr  care îi urmează. În creierul lui se întretăiau deja alte granițe, la fel de secretoase. Se adânci, fără alte gânduri, printre aripile înflorate ale capotului care pocnea pe trupul împlinit al femeii. Când respirația ei se acceleră, iar sânii generoși urcau deja sacadat la marginea canapelei, de undeva din tavan se porni vocea impersonală a povestitorului:

-ÎNAINTEA MARILOR DECIZII DE VIAȚĂ, NU EZITAȚI SĂ…dar aici pelicula s-a întrerupt, din pricina unei defecțiuni la departamentul tehnic…

gospodina


Anunțuri
 

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: