RSS

Doamna doctor, haideți repede, că la cumnata i-e rău!

31 Dec

clepsodraIeri am trăit  următorul episod:  un cunoscut/ colaborator  al meu,  în a cărui minte am o încredere justificată, bun profesionist în domeniul său, ajunsese undeva la o instituție la care trebuia să ne întâlnim. Eu nu știam adresa, locul exact. Ne punem de acord, prin mobil, că el e deja acolo, iar eu în dreptul unui reper important al orașului, nu departe de destinația finală. Urma să mă ghideze telefonic. Ei bine, mă izbesc, surprinsă, de incapacitatea lui de a descrie in cuvinte ce am de făcut. Repet, un om inteligent! Ar fi trebuit să spună ceva de genul-
– Ești în dreptul Bancpost? Na stai cu fața spre Bancpost, te întorci spre dreapta, înaintezi pe trotuar până la prima străduță mică, o iei la stânga tot pe trotuar și, pe acea parte, la a doua clădire,  sunt eu. Pe clădire scrie așa…

Pare simplu, nu? Dar el nu se putea rupe de ceea ce vede în fața ochilor, nu se putea pune în mintea mea și folosea cuvinte nepotrivite. Gen :

– Păi vii mai încoace, spre mine,  că nu ai ce căuta lângă Bancpost!.

Or acel „mai încoace”, „spre mine” erau alăturări de cuvinte fără nicio informație.

Când un fel de a explica ceva nu este înțeles din prima, trebuie schimbat mesajul. Repetarea aceluiași mesaj într-o altă topică,  sau cu ton din ce în ce mai ridicat, nici astea nu sunt soluții în a te face înțeles. Dar unde doream să ajung? La legiuitorul român. Citind textul unor legi și văzând cât sunt de ambigui exprimările, cât de interpretabile, mult timp am crezut că sunt făcute așa intenționat. Că ceața din legea scrisă este una voită- sursă de vulnerabilitate. Adică să poți fi amendat mai ușor de controale, tocmai fiindcă acolo nu este scris clar ce ai de făcut.  Mai credeam că legile în coadă de pește sunt un fel de a masca adevărul de către guvernul aferent.

Astăzi, însă, îmi pun problema altfel. Poate, cine știe, poate cel care propune legea are clar în cap ce și-ar dori să se întâmple. Numai că oamenii care transformă în cuvinte ideea (de altfel bună) a primului, sunt incapabili să o transforme într-un text limpede.

Această incapacitate a multor oameni de a se exprima clar, de a redacta un text explicit, îmi este cunoscută. Mi-a fost confirmată de scena pe care v-am descris-o. Undeva lipsesc rotițe profesioniste în angrenaj! Lipsesc tare!

Episodul de ieri l-am descris, mai sus, în trei fraze și sunt convinsă că ați înțeles ce s-a întâmplat. Putea fi scris și în patru pagini,  iar voi tot nelămuriți să rămâneți.

Ah! Iată și un PS:

Legiuitorul român este, de multe ori, ca și pacienții mei hășmășeni care mă sună, nu se prezintă, convinși că știu cu cine vorbesc. Îmi spun agitat, la telefon:

–  Doamna doctor, haideți repede, că la cumnata i-e rău!

– Fii calm! Unde te afli? Cu cine vorbesc?

– Cu mine vorbiți, eu sunt aici, la nănașu!

Anunțuri
 
 

Etichete: , , , ,

2 răspunsuri la „Doamna doctor, haideți repede, că la cumnata i-e rău!

  1. Valeria Crăciun

    01/01/2015 at 20:35

    hahahahahahahahahaha

     
  2. Otilia Tiganas

    01/01/2015 at 21:52

    Hahaaaa și eu! Dar Valeria, ești la nănașu?

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: