RSS

SCRIITORUL SERVAȚIUS VASILE LEONARD

11 Ian

DIN CULISELE MARILOR CONVULSII

SCRIITORUL SERVAȚIUS VASILE LEONARD

pana-iscusita-a-scriitorului

Scriitorul Servațius Vasile Leonard (culmea, exact cel din titlu!), bărbos, buhăit de nesomn după o noapte de scris, cu bluza de pijama dungată descheiată peste chiloți, este vizitat de trei indivizi cu costume îndoielnice și cravată la gât. A fost trezit brutal de soneria de la ușă, greu, fiindcă adormise pe la patru dimineața. Țârâit insistent, repetat, prelung. Dialogul îl vor purta doar  doi dintre vizitatori. Al treilea va tăcea până la final, ținând o servietă voluminoasă sub braț și dând tot timpul din cap a confirmare sau repetând papagalicește ultimul cuvânt al anterostitorului. Schimbul de idei pornește din prag:

– Sunteți Servațius scriitorul?

– Da, chiar el!

Studiind atent o hârtie, primul vizitator continuă aproape acuzator, cu un ton care nu prevestea nimic bun:

– Servațius Vasile Leonard, da?

– Da, da.

– Să înțelegem că aici este spațiul dumneavoastră de lucru? rotește el ochii scârbit, prin sufrageria de modă veche a scriitorului, după ce va fi intrat neinvitat, urmat de cei doi colegi.

Sufrageria arăta așa cum o lăsase răposata doamnă Servațius. Canapea extensibilă, acum cu așternuturi mototolite, două fotolii acoperite cu niște covorașe persane și hainele din seara trecută ale scriitorului. Alături, o măsuță cu chiștoace de țigări în scrumieră, o ceșcuță cu zaț de cafea, iar la perete o vitrină cu bibelouri și servicii de masă neatinse. Câteva goblenuri înrămate auriu, pe pereți. Mobila fusese cumpărată greu, cu rate la CAR, atunci când doamna mai lucra la Fabrica de vată. Dar doamna, fabrica și Ceaușescu s-au dus… alte vremuri!

– Mda… într-un fel este spațiul meu de lucru… mai scriu și acasă, dar și în alte părți. Cine sunteți? răspunde Vasile Leonard.

– Chiar așa, exact! Ați ridicat problema corect, legitimându-ne! Să ne prezentăm: Mănăilă Grigore, Corcoduș Doru şi, subsemnatul, Oprea Ambrosie (Bosică pentru apropiați). Suntem inspectori la PROTECȚIA CONSUMATORULUI DE LITERATURĂ. Instituția noastră, spontan şi justificat constituită, are ca scop protejarea cititorului român de literatura nefastă. De aberații scrise. Suntem primul astfel de organism autosesizat din lume, așadar suntem cu un pas înaintea Europei. Dar, stați așa, offff… până să pășim înaintea Europei, haideți măcar să ne apropiem ușor de ea! Constat, ca prim impact, că nu purtați ecuson pe pijama !

– Ce ecuson? Stupid! Vă bateți joc de mine? Scriitorul întinde mâna după o țigară, ca să se dezmeticească. Un gât de vodcă chiar nu i-ar strica, dar nu mai avea în casă. Sigur nu mai este… Bine că mai are cafea pe undeva!

Cei trei stau în picioare, aliniați soldățește, iar scriitorul se așază pe canapea, dând la o parte plapuma.  Se simțea ca în fața plutonului de execuție și ciudat… exact despre această senzație a scris azi-noapte. Ce nebunie!

– Oh, noi ne batem joc? Replică ironic vizitatorul din mijloc. Ba dumneavostra vă bateți joc de consumatorii de literatură, scriind dezorganizat: fără sediu acreditat, fără ecuson, fără elementarul orar de activitate afișat afară pe ușă. De unde să știm cine sunteți, dacă nu aveți nici măcar ecuson? De unde să știm când scrieti, fără un orar avizat? Ar trebui să putem studia orarul de pe ușă, ca să vă putem verifica. Pe perioada declarată pentru scris, nu aveți voie să părăsiți incinta. La încheierea zilei de scris, nu mai aveți voie să scrieți. Dacă o faceți, intrați la evaziune ideatică!

– „Evaziune ideatică”? Îmi place… mormăie parcă amuzat Servațius. Am să scriu despre asta!

– Mă îndoiesc să mai scrieți ceva anul acesta, având în vedere neregulile din unitate!

Colegul din stânga completează:

– Pai numai lipsa ecusonului se sancționează cu contravenție intre 2000 si 3000 de RON, conform HG 314 din 2008, republicată în 16 aprilie 2009, adăugită în 2010, cu normele de aplicare publicate în 10 august A-Ce. Adică anul curent.

Dintr-o dată, începe efectiv să urle, cu gâtul întins spre scriitorul de pe canapea:

– Știați? Hmmm? ȘTIAȚI? Că aveați obligația cel puțin civic-cetățenească, dacă nu și faptic-asumată ca să vă afișați orarul pe ușă, la intrarea în sediu? Legislația în vigoare stipulează explicit această îndatorire! Dar dumneavoastră trăiți pe altă lume, zău așa.

Tipul din mijloc revine în dialog (era chiar dialog, fiindcă numai ei doi vorbeau!)

– Asta ca să nu mai amintim faptul că echipament de protecție, nici vorbă! Pijamale şi tanga-ntre fese, domnule scriitor? Măcar un trening curat să fi îmbrăcat la serviciu, că de costum sau cravată… ce pretenții să mai avem? Aici însă legiuitorul a fost permisiv. S-a bazat pe legile nescrise ale tagmei literaților. Și a greșit.

Servațius trece de la amuzament la consternare:

– Oraaaar de scriiis? Echipament de protecție? Dumnezeule, cine a mai pomenit așa ceva, sunt la camera ascunsă? E vreo poantă de-a băieților?

Inspectorul din stânga, în continuare aliniat cu tripleta de verificare, rostește ca un rol dinainte învățat:

– Cine a pomenit? Păi Europa! Exact Europa care ne-a înfiat, dar pe care o batjocoriţi cu toții! CU TOȚII!!! Nimeni în Europa nu scrie de capul lui, când îl apucă! Se declară un orar, care se depune la sediul nostru odată cu dosarul preliminar, se avizează de fisc și, desigur, se atașează adeverința medicului de familie „apt a scrie proză scurtă”. Trebuia sa aveți și declarațiile de acceptare ale vecinilor. Declarații-tip, autentificate notarial, cum că ei acceptă ca dumneavostră să scrieți/gândiți în acest spațiu!

– Domnilor, ați înnebunit! Visez! E un coșmar! Nu m-am trezit! Mă tem că vorbiți serios! De unde le scoateţi pe astea?

– Oh, oh, domnule scriitor-fraudulos Servațius! Necunoașterea legii nu vă absolvă de vină! Sunteți pasibil de închiderea spațiului de lucru, prin sigilare. Nimic nu ne va opri din a aduce normele europene într-ale scrisului în țărișoara noastră zguduită de patimi. Aici nu-i carnaval de travestiți, domnule Servațius Vasile Leonard. « Sile », ca să mă exprim mai pe șleau. Aici sunt chestiuni serioase, de securitate natională. Vorbim despre circuitul național al ideii, cea mai parșivă marfă. Fiindcă scrieți ceea ce gândiți presupun, nu-i așa?

Mijlocașul trece la chestiuni concrete:

– Dovada proprietății spațiului, vă rog! Citez din HG 104 – „se interzice a scrie proză în spații închiriate, sau al căror statut CF nu este clarificat.” Prin urmare,  dorim şi un extras CF. De moment poate vă supărați! Dar o facem și pentru binele dumneavostră. Unde am ajunge dacă fiecare s-ar închide în câte-o garsonieră insalubră, fără impozite achitate, cu proprietate incertă, așa în chiloți, scărpinându-și… mă scuzați… fără ecuson, și s-ar așterne senin pe scris? Ar fi debandadă, sfârșitul lumii, nu alta!

Servațius se lasă moale pe spate, se ia cu mâinile de cap și își priveste tâmp interlocutorii. Liniștea se prelungește.  La un moment dat, scriitorul tresare brusc, sare în picioare strigând „uau!”, speriat ca de fantome, răstoarnă ceșcuța goală de pe masă. De nu se știe unde, dintr-o dată, răbufnise în sufrageria lui, vocea lui Dinică: „Nu trageți, dom’ Semaca! Sunt eu, Lăscărică!”. Vocea binecunoscută repetă: ”Nu trageți dom’ Semaca!”.

Inspectorul Ambrosie Oprea își duce mâna la buzunar, de unde scoate mobilul care îl apela și pe care îl lasă să rostească încă o dată replica ce făcuse istorie. Într-un final, răspunde:

– Oprea la aparat. Vă rog să reveniți ulterior, momentan sunt la verificări pe teren!

După încheierea scurtei convorbiri, el îi aduce detalii lămuritoare lui Servațius, cu o nedisimulată sclipire de mândrie în priviri și adresându-i-se ca unui confrate, în ciuda ilegalităților depistate:

– Am considerat că așa e mai bine. Dinică… mda, actor uriaș, dom’le! De aceea am schimbat sonorul mobilului. Înainte, când funcționam la departamentul „Protecția consumatorului de muzică”, îmi pusesem Mozart – Concertul numărul 9 în mi diez major, k271, allegro. Nu se poate să nu cunoașteți piesa! O fredonam și în baie. Superbă! rostește Oprea Bosică melancolic. Dar să lăsăm lirismul!

Ca să  se poată învârti nestingherit în lumea creatorilor, inspectorul Oprea a muncit enorm. Piesa lui Mozart, vorba lui, e reală. El mai știe să spună pe nerăsuflate câteva piese celebre, dar pentru asta s-a pus serios cu burta pe carte. Lista denumirii concertelor o învăța seara, iar dimineața îl punea pe fiu-său să-l asculte pe sărite. Încă din liceu (inspectorul avea și bac luat pe bunelea!), noțiunile i se fixau mai bine dacă recapitula dimineața.

Al treilea vizitator, Mănăilă Grigore, care tăcuse până în acest moment, deschide servieta burdușită și scoate un teanc de acte pe care i le întinde scriitorului spre informare. Vorbește cu voce blândă, o fi timid sau nou în sistem și pare cel mai bleg dintre ei. Poate sonorul mobilului lui Oprea să-l fi blegit?

– Domnule scriitor, aveți aici legislaţia în vigoare şi cele câteva norme europene  elementare pe care va trebui să le respectaţi.

Ca să atenueze cu ceva blândețea omului cu servieta, cel din mijloc, Doru Corcoduș, intervine ferm, în timp ce Oprea Bosică trimite cuiva un SMS:

– Haide să stabilim niște lucruri, Sile, ca să pricepi! Noi suntem sinceri, corecți și cinstiți. Nu suntem ciubucari! Noi suntem alt department decât protecția aia clasică a consumatorului. Cea cu prețuri, igienă, etichete, rahaturi. Noi credem în ceea ce facem, și o facem spre binele creierelor cititorilor români. Sigur că avem simțul umorului când privim reclama de la televizor cu roaba de acte pe care le cer birocrații. Noi însă, fără supărare, asigurăm securitatea națională a minților. Este CU TOTUL ALTCEVA! Din acest moment consideră-ți mintea sigilată, ai interdicție de a gândi sau scrie, până nu îți rezolvi toate problemele. Iar sediul îți va fi confiscat. Te somăm ca până mâine să îl eliberezi!

Cei trei inspectori fac stânga -mprejur ca la o comandă, perfect sincronizați și părăsesc  casa lui Servațius pășind în cadență, dar nu înainte de a fi rostit în cor „bună ziua domnule scriitor!”.

Servațius rămâne singur și răsfoiește normele bodogănind. Își mai aprinde o țigară.  Brusc, tot așa… gândind… în ciuda interdicției, are o revelație! Monologheză:  „Maica mă-sii de idioțenie românească, în frunte cu mine! Ș-am zis că nu apelez la el decât în situații limită, da-i chestie de securitate naţională!  Inspectori cretini, cretinii naibii! Ca și ăia care au redactat legile astea stupide!”

Ia mobilul, formeaza un număr și rostește:

– Salut prietene, servus, sunt eu, Sile Servațius! Ai timp să mă asculți? Unde ești, tot acolo în baia de mulțime? Hai te rog, ieși din mulțime, adună-te și fii atent că-i groasă! Au venit nişte tipi la mine să-mi interzică să scriu, fiindcă n-am ceva acte conform legii! Cică să le adun până mâine, că-mi iau casa. Fă și tu ceva, nu te-am rugat niciodată nimic pân-acuma! Tre să mă ajuti!….?? Da… aha… da… bine… da, aici acasă în Lacul Tei, la bloc! Trei indivizi… În apartamentu’ de la mama, ăla știi tu, de la etaju doi, de mi l-a lăsat soră-mea când a prins loc în Parlament !    Da… Mă rezolvi?… Ok… Te-am pupat! Mersi, dragule!

Instantaneu, la ușă  sună cei trei, cu gura pân la urechi, joviali, deschiși!

– Domnu Sile, felicitări! Sunteți unul dintre cei mai talentați scriitori pe care i-a născut România! Iată, în câteva minute ați avut amabilitatea să vă întregiți dosarul, aliniindu-vă cu simț civic Europei. Bravo, bravo, de trei ori bravo! Din acest moment, puteți scrie şi gândi liniștit, fiind în deplină legalitate şi acționând conform normelor. Să auzim de bine, suntem mândri să vă avem prieten și colaborator. Poate scrieți un pic și despre noi, pe-acolo. Sunteți genial, ca să zicem așa! Un Herta Muller autentic român. Or, știm cu toții, geniile nu au nevoie de ecuson şi orar. Geniile pot scrie și-n pijama, dacă vor. Cât despre acceptul vecinilor… da’ ce treabă au ai, în fond? Ia să-i controlăm nițel și pe ei. Or fi ușă de biserică, vezi-doamne!

Inspectorul tăcut și timid, adică Mănăilă Grigore, concluzionează pertinent, chiar în prag:

– Păi ușă de biserică nu e nici măcar ușa de biserică, asta ca să vorbim  metaforic, așa, ca între scriitori!

 

 

 

 

 

Anunțuri
 
 

6 răspunsuri la „SCRIITORUL SERVAȚIUS VASILE LEONARD

  1. silviu

    11/01/2015 at 22:00

    Te cred și îl cred și pe bietul Sile, Otilia. Kafkiană treaba, mi-am imaginat și eu nu o dată o birocrație onirică. Acuma nu știu cum ți-a fost intenția dar am găsit o contradicție aproximativă în textul tău: mai întâi spui că instituția reprezentată de cei trei e prima de acest gen din lume „cu un pas înaintea Europei”, apoi dai de înțeles că în Europa deja e implementată legea. Poate mi-a scăpat mie ceva. Hmmm, ce zici?

     
  2. Otilia Tiganas

    11/01/2015 at 22:14

    Dragule, ție dialogul ți-a părut de un logic desăvârșit? Nu EU am spus, EI au spus! Deci ți-a scăpat faptul că nu vorbesc eu, Otilia logică pe care o știi, ci trei cretini.

     
    • silviu

      11/01/2015 at 23:47

      Atunci e genial că-Kafka se citește ca-Caragiale sub condeiul tău digital! Mi-a plăcut tot. De la oră, decor, ocupațiile personajelor, caractere, tot…

       
  3. Otilia Tiganas

    11/01/2015 at 23:53

    Sper că și sonorul mobilului lui Bosică Oprea!

     
    • silviu

      12/01/2015 at 00:34

      Păi vezi că nu erau tocmai cretini? Ascultă un Jeunehomme, urmăresc un Nicolaescu apoi le comprimă în ringtone-uri să le aibă la suflet. Jignești niște valori, Otilia, chiar și comprimate așa cum se prezintă.

       
      • Otilia Tiganas

        12/01/2015 at 11:17

        Faza este ABSOLUT reală, n-am inventat-o deși mi-ar fi plăcut enorm s-o fac. Am auzit un mobil cu acest sonor.

         

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: