RSS

Feminitatea mărgelelor ei

21 Ian

tren in gara de nord 1_rsz

Avea baticul înnodat ca-n Maramureș și mărgelele în șiraguri bogate, fosforescente. Unele roz, oricum multe mărgele, sunt sătmăreancă, miros imediat linia de Maramureș, chit că ea urcase în compartiment la Brașov. Și amesteca, totuși, portul tradițional de pe acolo, pe care îl știu perfect, cu fițe de Obor. Bărbații care o însoțeau, trei la număr, nu aveau port popular, ceva  mai degrabă între cartier de orășel de provincie și centrul satului. Femeia, ai cărei obraji plezneau de sănătate, se așează pe banchetă într-o poziție deloc cuminte, fustele ei erau mini, doar oșencele poartă fuste mini, Oașul este singura zonă din țară în care portul popular al femeilor dezvelește strămoșește genunchii. Se așează desfăcând ușor coapsele și, cu o mână, își bagă rochia adânc printre ele. Bărbații își fac loc și ei care pe unde, urcă bagajele voluminoase pe raftul de sus, trenul se urnește ușor, iar tânăra femeie își bălăngăne leneș gambele deloc păroase, chiar apetisante, învelite în ciorapi Lycra. Gambele se preling apoi în niște ghetuțe negre de lac, cu puțin toc, legate cu șireturi.

Foarte rapid, nici zece minute, ea începe deja să râdă zgomotos la bancurile erotizante ale bărbaților, clocotește râzând cu pohtă, iar ochiul meu profesionist, mutat uneori de la geam și munte și brazi la roșul din obrazul femeii, constată că sigur o fi ușor abțiguită. Din dialog deduc cărui bărbat îi aparține, căruia din cei trei, dar nu fără niscai eforturi. Ea le părea cam disponibilă tuturor. Greu de identificat titularul. Grupul își întinde, la un moment dat, pe banchete, ospățul de tren, ouă fierte tari, slănină, pită, ardei verde, gogoșar, cârnați de casă afumați, apă din PET de 2 litri și răchie din PET de litru. Dar e și normal. În tren te apucă foamea, reflex condiționat, așa cum în pauzele de la concertele simfonice te apucă tusea. Aromele ospățului feroviar îmi fac poftă, erau întinse frumos, cu prosop curat alb, încep să rod în ciudă din cipsurile mele cu gulyas, cumpărate fulgerător în gară, mor de foame eu care nu mănânc mai nimic toată ziua și care mâncasem bine la plecarea de acasă.

Companionii mei sunt deja bine ostoiți la burdihane, vorbesc mult printre îmbucături și își trec unul altuia PET-ul cu răchie.

Mai am de călătorit ore- ore, dacă nu felii din cârnații afumați, măcar un gât fain de răchie aș trage și eu din PET-ul lor… așa, de încălzeală. Dar am moacă de intelectual sadea, cu ochelarii așezați sever pe nas, freza tocmai ieșită de la stilist, sunt pregătită pentru un simpozion medical la București, unul de trei zile,  nici unuia din ei nu i-ar trece prin cap să-mi treacă gura PET-ului!

Mama mă-sii de treabă, sunt medic de țară. Am lăsat acasă, pe polița din cămară, hectolitri de pălincă, mă scald în pălincă de doresc. Noroc că nu doresc! Și acu mă uit la ei cu jind, ronțăind cipsuri cu E-uri și sugând inteligent din cutia de suc cu paiul.

Grupul e tot mai încălzit, se vorbește mult despre sex, muieri, înșelătorii, ei vorbesc aceeași limbă și comentează aceiași actori de la ei din sat. Bine măcar că nu despre Ponta, Geoană și Iohannis!

Femeia se mișcă mult în timp ce le răspunde, mângâie obraji sau piept sau mână, mângâie tot ce prinde, nu numai bucăți din titular, îl atinge pe fiecare pe rând, întinzând-se spre el, undeva la limita decenței. Mă și mir că titularul nu ia foc, atacurile ei asupra tuturor sunt deja explicite. Dar nu. Nu ia foc. Toți râd, bărbaților le place tare de ea și îi stimulează la povești din ce în ce mai porcoase, titularul pare chiar mândru.

Nici vorbă să mă mai pot concentra să citesc, urmăresc cu finețe filmul din compartiment, normal fără ca ei să simtă, iar gândul mă fură către sexualitatea rudimentară, primară, lipsită de orice artificiu, exact cea care răbufnea cu presiune din toți porii țărăncii zdupeșe, în mini și cu irisul ușor sticlind. Feminitatea mărgelelor.

Închid ochii și zâmbesc în mine. Am să scriu despre asta, musai când ajung la București, până povestea mi-e vie în cap, despre ea și despre mine, urmărind-o de sub plepoapele întredeschise, ochi sofisticat de doctoriță cu carieră, ronțăitoare de cipsuri și cu paiul sucului plasat între incisivii corect tratați la dentist.

După o vreme, eu nici nu mai urmăream textele lor hohotite, urmăream doar atmosfera, țăranca trage brusc o concluzie  imbatabilă. Își întinde cu gest sigur mâna între coapsele titularului, ședea lângă ea, el era îmbrăcat cu raiați maro, șliț cu fermoar galben de metal, îl apucă ferm de penis și, masându-l posesiv, decretează:

-Să vă zic io o treabă. Eu sunt curvă la UNU bărbat!

Chibiții comentează câte ceva vulgar, șefu mare rânjește excitat de gestul și cuvintele ei, care îl situează fără echivoc pe podiumul premianților. Iar eu pricep atunci, de ce n-a fost el foc și pară în primele ore de drum.

Își adună încet bagajele, vor coborî  în gara următoare, eu însă merg până la București, trenul oprește, va staționa nițel mai mult, știu, aproape că aș avea timp să cobor după o cafea, îi privesc pe geam cum înaintează pe peron când, brusc, țăranca pică secerată din picioare pe asfaltul dintre linii, nu departe geamul meu.  Fracțiuni de gând clinic- e atât de beată? infarct? accident vascular?

Fustele înflorate se ridică și dezvelesc totul înspre burtă, are chiloți albi înalți, iar trupul ei se încleștează în convulsiile pe care le știu atât de bine, ale epilepsiei din născare, sau ale comițialității induse de alcool. Titularul încearcă să țină de ea, asta nu se face însă, oamenii din jur se holbează necuviincios, trenul pornește, accelerează, mi-e greață organică.

Pe bancheta din fața mea rămăsese rostogolit neglijent PET-ul cu pălincă, un deget de conținut transparent uitat pe fund.

 

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: