RSS

Doamna doctor, țucu-ț…!

28 Ian

I-love-Pula Povestea asta o scriu cu o oarecare neliniște. Una a începătorului pe acest tărâm.

De ce? Pentru că am reușit, ani lungi, să evit în textul scris (nu și cel vorbit!) cuvintele „pulă, pizdă, futut”. Nu c-aș fi eu imaculată din născare la guriță/tăstuță, ci fiindcă m-am străduit multă vreme să plac unei game cât mai largi de cititori. M-am temut să nu mi-i îndepărtez pe aceia care se sperie de „pulă/pizdă/futut” scrise negru pe alb, bașca mulți cititori ai mei FB sunt pacienți, autorități locale, naționale, preoți, colegi de breaslă, elevi de liceu, copii chiar!

Apoi am citit-o pe savuroasa Corina Ozon, cu romanul „Zilele amanților”, umor nebun abundând relaxat cu din astea. Zici că spune cireșică sau margaretă, atâta de fain le pune în pagină. Apoi, tot eu, m-am gândit câte povești reale cu celebrele „pulă/pizdă/futut” aș avea și că ar fi păcat să moară în mine pentru o cauză atât de meschină ca frica de îngustare a gamei de cititori. Așadar la scris, Otilico, doară n-o să te dea Părintele din Hășmaș afară din biserică pentru expresii licențioase FB!! Sau Primarul din dispensar.

Prima poveste

Eu, stagiară într-un spital mare, cel mai mare din oraș, secția de chirurgie. Puștoaică. Fătuță, abia terminasem facultatea. Se făcea treabă și carte pe-acolo, în acel spital. Tare se făcea. Mulți chirurgi vorbeau utilizând în frază, generos, cuvintele amintite. Mă refer la chirurgie adulți, nu pediatrie. Unul din chirurgii pentru adulți era chiar celebru în acest segment de piață! „Unde pula mea îi foaia de la salonul 5?” „Da de ce pula mea nu a fost pansat azi dimineață colecistul din 3?” “Tensiunea aia trebuia coborâtă de cardiolog, în pula mea, nu de asistentă!” etc.

Adun… Adun răbdător material pentru intrarea mea în scenă. Să-l numim „doctorul Petrescu”, pe chirurgul primar. Nu i-oi da nume real, ca să vuiască FB-ul, fiindcă avem și noi, doctorii, „omerțîle” noastre. Adun deci material. Într-o dimineață, înainte de raportul de gardă, atmosferă de biserică, atunci nu se glumea, nu se pulăia, se aștepta Șefu Mare, nu puteai întârzia zece secunde că era nasol, doctorii mai în vârstă decât mine, deja consacrați, așezați pe canapele, stăteau mai tolănit decât stagiarii așezați rigid pe scaune, liniște generală, respect general pentru profesie, eu în picioare lângă masă, căutând printre documente, voce de copil nevinovat, ochișori întrebători, brusc, cu dicție și tare:

–  Dar cine pula domnului doctor Petrescu a mutat de aici condica?

Succes nebun la chirurgi! Râsete în cascadă. Orice tensiune cade. Știau că am dreptate, Petrescu ocupa detașat locul întâi la acest maraton! Râsete în cascadă, semn că-s o tagmă specială, chirurgii ăștia. ȘI SUNT. Petrescu mi-a ciufulit patern părul, zâmbind. Păcat că a intrat Șefu și ne-am oprit cu toții. Dar măcar se prefigura deja medicul-scriitor.

A doua poveste

Trecem la altă secție. Interne. Mai țesălați la limbă, interniștii decât chirurgii. Mult mai țesălați. Maxim un “cine dracu a mutat…”, dar și ăla șoptit în barbă. Drept e că majoritatea femei. La chirurgie era o singură femeie-chirurg pe-atunci, da ce chirurg, da ce femeie!! La categoria muscă, deci tot dintre stagiari, o colegă mai fină și rușinoasă, se apucă să spună un banc. În plen. Zice bancul, textual, așa: Scufița Roșie către lup:

– Lupule, ce ochi albaștri ai!

– Eeee, Coasta de Azur!

– Ce dinți albi ai!

– Eeeei, Coasta de Fildeș!

– Ce AIA mare ai!

– Eeee CU-ASTA TE ĂSTA! ……………………………………………… PAUZĂ. Liniște mormântală, iar bancu-i gata. Nimeni nimic! Tăcem cu toții. Las sandviciul din mână și traduc:

– Domnilor! G. voia să spună: „Lupule, ce pulă mare ai! -Eeeee , cuoasta te fut!”

Interniștii, dumiriți brusc:

– A… Aha. Latență… Hahahaha!!! E buun tare ăsta!!

Sărind detaliile momentului, fusese și una din lecțiile de viață însușite pe loc: “bancurile cu pulă sau le spui, sau NU. Iar dacă nu, atunci DELOC!!! Dacă da, le zici din toată inima.”

Învățasem rapid capcana parșivă a jumătăților de măsură. Și regula: dacă tot te-apuci s-o faci, atunci măcar FĂ-O! Urma să aud o altă zicere, una tipic ardelenească, peste niscai ani, delicioasă. Am adorat-o. Zice ardeleanul, (fain de rostit, bancul ăsta, nu doar de scris!), zice ardeleanul, gânditor, dându-și pălăria pe ceafă:

– Dacă îi să fie, îi. Dacă nu-i să fie… nu-i. DAR!!! Dacă nu-i, apu NICI NU-I!!

A treia poveste

Medic pe salvare- eu, gardă de noapte. Ajung la o casă, chiar viluță i-aș zice, țigani mai avuți. Mai avuți decât mine, sigur! Într-una din camere aveam de examinat țiganul bătrân, bunicul familiei, paralizat demult, slăbit, era tot mai rău. Despărțită de patul lui și noi, (bătrânul paralizat cu fiica de vreo 50 de ani), o altă cameră vizibilă. Ușă uriașă de sticlă, triplă, transparentă, nu erau geamuri termopan pe-atunci, în camera ailaltă 3-4 tineri țigani ascultau la maxim muzică, un casetofon uriaș, cu luminuțe de OZN. Dansau tinerii, pe rupte! Muzica aceea tare-tare, mă deranjează la examinarea bolavului. Fără să cer liniște, gazda inspirată, fiica bătrânului și mama sau soacra celorlați, coc brunet pe ceafă, aur greu la gât, uscățivă, mare fumătoare, se aruncă brusc, sub ochii mei, în camera adiacentă.

– Futu-vă muzica aia împuțită, că-mi bag pula în cazetofonu ăla, dați mai jos muzica, vă fut în gură urgent pe toți, labagiilor, pizda mă-sii de cazetofonu lu dracu și cine l-o făcut… UN PIC DE RESPECT PENTRU DOAMNA DOCTOR!!

A patra poveste

Anamneza. Sunt la patul femeii oacheșe, recent „atinsă de paralizie”. Una ușoară, nu-i tare rău femeia. Secția de neurologie este cea de unde am învățat enorm: atitudine, logică clinică, atenție la detalii, rigoare, punctualitate. Cei doi ani și ceva de stagiu prelungit, zecile de gărzi făcute la neuro, deseori eu singură, cu specialistul gardă la domiciliu, au dat tușa finală a medicului care sunt azi. Nu c-aș fi perfectă! Doamne ferește să susțin așa ceva, nici un medic bun nu se crede perfect. Cum prindeți un medic care se dă perfect, evitați-l!  Zic însă că am o fundație solidă. Mulțumesc, doctor Herman, pentru această fundație! Revin la anamneză, adică povestea bolii, când îl întrebi pe bolnav „ce și cum”, iar din răspunsuri deja te orientezi pe diagnostic, dar mai ales prinzi subtilitățile greu previzibile.  Anamneza e valoroasă dacă:

  1. N-o sari, știind că niciun tomograf performant, nicio scintigrafie sofisticată, nu fac cât o anamneză bine condusă. Anamneza este SINGURUL MARE CLINCI care nu-ți permite, azi, să înlocuiești medicul cu Google. Restu-i legendă.
  2. Iar dacă n-o sari, tre să știi CUM să întrebi. Să formulezi întrebările simplu, logic, nu ca la testul pentru carnet de șofer.
  3. Să asculți ce spune omul, atât cât să rămâi empatic, să te iubească bolnavul, să nu-l îndepărtezi de tine, dar nici să nu-l lași să bată câmpii o oră despre cuscra sau creditul BCR, în detrimentul informațiilor valoroase pentru rebusul bolii.

Așadar, pornesc anamneza femeii. Primul ei răspuns s-a derulat așa:

– Apăi, doamna doctor, țucu-ț pizda, ieri am avut o durere mare dă cap, țucu-ț pizda. Eu am tensiune, n-am prea luat pilule, țucu-ț pizda și simțeam că-mi crește, eu când crește iau niferdichin (NR- nifedipină), dar, țucu-ț pizda, tot mai tare mă durea în ceafă…

Am înțeles rapid. “Țucu-ț pizda” era doar virgula care despărțea propozițiile frazei, nimic comun cu erosul meu serios bulversat la patul ei, auzindu-i generoasa ofertă de piață.

Vor urma, peste decenii, FB-ul cu mesaje “ce plm”, stop-cadru în parcările arădene cu numere de BMW uriaș cât un tanc “AR 03 PZD”, mult MULT mai vulgare decît virgulele nevinovate ale bietei mele paciente.

Vor urma propriile mele învățăminte despre forța gestului asupra cuvântului, în meciul lor fascinant. Situat și el, gestul secret, mult mult peste, PLM, sau AR 03 PZD.

Sunt învățămintele care mă vor determina azi să scriu cuvinte care nu acoperă, de fapt, NIMIC IMPORTANT. Nici grav, dar nici extatic. Nu orice “pizda mă-sii de curent, iar a picat, mama lui!” este cărarea care duce spre vulgaritate. Spre nopți fierbinți de amor, nici atât!

Iar deasupra atingerii din cuvinte, explicite sau nu, planează atingerile reale. ALEA!! Și sunt de neașezat în silabe. Alea se cam tac, până și de doctorii trecuți generos prin toate cele.pula 1 I-love-Pula

Anunțuri
 

Etichete: , , ,

12 răspunsuri la „Doamna doctor, țucu-ț…!

  1. Petre Valentin

    28/01/2015 at 14:44

    😆😆😆😆😆

     
  2. Lorena Lupu

    28/01/2015 at 17:14

    Sublim.

     
  3. liviu

    29/01/2015 at 13:05

    Superb

     
  4. Nathalie

    29/01/2015 at 17:05

    Am ris cu lacrimi, Otica. Neaparat trebuie sa le citesc Pitărilor…

     
  5. akuzatu

    29/01/2015 at 18:57

     
    • Kovacs Mariana

      21/02/2015 at 18:14

      Super!

       
  6. Kovacs Mariana

    21/02/2015 at 18:18

    Doamna doctor,sunteti o draguta!

     
  7. laur

    29/03/2015 at 08:08

    Esti best femeie !!!
    M-ai scriene……

     
  8. Nicoleta

    23/01/2016 at 18:19

    Vă citesc de doua zile, de când v-am descoperit. Sunteți fascinanta ! Ce mai, va iubesc si va ador deja dreptul !

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: