RSS

PACIENTUL ROMÂN. MONOLOG LA SCENĂ DESCHISĂ

09 Mar

 

 400_F_7160294_KT4L2iPPSD5tGU7EDM3BLSMNcqjRC9uM

Pacientul român intră în cabinetul medicului de familie. I se poate citi respectul în priviri. Are o vârstă, azi-mâine va ieși la pensie, dar respectul adânc pentru halatul alb nu l-a părăsit niciodată! Deși e miezul zilei, pacientul este îmbrăcat într-o pijama atent călcată, are papuci de casă noi, ține într-o mână o hârtie, pe umăr o geantă sport, iar în cealaltă mână, o sacoșă voluminoasă.

-Bună ziua, domnule doctor! Vă rog să nu vă enervați, deși ați fi îndreptățit să o faceți. Știu că aveți multe de consemnat pentru eventualele controale și că sunteți ocupat permanent cu tainele calculatorului, de când sistemul sanitar s-a informatizat. Era și cazul! Dar eu sunt total pregătit, nu vă voi răpi nimic din timpul alocat raportărilor la Casa de Asigurări și la Direcția Sanitară! Iată, aici mi-am completat singur trimiterea către chirurgie, gata codificată, am pus toate bifele, dumneavoastră trebuie doar s-o semnați. Am apendicită subacută, mi-am căutat pe Google simptomele, iar apoi mi-am făcut singur, contracost, examenul de urină, leucocitele și „vesehașul”. Oricum, laboratoarele nu mai aveau fonduri, de aceea nu am dorit să deranjez inutil pe nimeni. E de ințeles. Este recesiune. Văzând că leucocitele sunt foarte mari, am căutat din nou pe Google și mi-am fixat diagnosticul cert – apendicită subacută. Mi-am pregătit aici (arată geanta mare) tot necesarul pentru operatie: mănuși chirurgicale, tampoane, iod, spirt, bisturiu, ace, catgut, pense, foarfeci, vată, depărtătoare, electrocauter, lămpi scialitice. Nu cred să fi omis ceva, am inclusiv un generator pe benzină în caz că se oprește curentul în timpul operației. Nu-i imposibil, totul e ca spitalul să fi achitat facturile la timp!

Studiind pe internet, am considerat că cea mai potrivită anestezie în cazul meu ar fi cea rahidiană, de aceea am pregătit aici (arată geanta de pe umăr) tot necesarul pentru anestezist! Dar nu-ți aduce ziua ce-ți poate aduce ceasul! În caz că voi decide, acolo pe loc, că anestezia generala ar fi mai potrivită, am pregătit un compartiment și în acest sens. Aici, își lovește el buzunarul, am toată medicația postoperatorie: analgezice, antiinflamatorii, sedative, dar și cea preoperatorie. Este lucru știut că spitalele nu au fonduri. Cum să le și aibă, la așa o criză devastatoare? Pentru a-mi diminua stresul preoperator, am pregătit şi un CD cu vorbe calde de îmbărbătare, pe care să le ascult repetat, chiar înainte de a intra la operație. Vorbele de îmbărbătare le-a rostit soția, s-a înregistrat singură, sărmana, știind că vocea ei blândă îmi face mult bine. Mă iubește mult!

Pacientul român cu apendicită subacută zâmbește mucalit:

-Nu-i pot pretinde întreg personalului din sistem să îmi devină soție, nu? Ar fi culmea! Sunt monogam.

Vă rog, așadar, să semnați trimiterea pe care mi-am făcut-o, fără nicio grijă pentru mine, fiindcă am pregătit totul extrem de minuțios. Afară, în mașină, mă așteaptă și un chirurg personal, de rezervă, în caz că cel de la stat va fi prea ocupat sau prea copleșit de criză. Nu m-aș supăra, de ce să mă supăr? Sunt om de înțeles!

Ah, încă ceva, nu vă faceți probleme! Simt în privirea dumneavoastră panică! Nu-i de ce, n-am tulburări de coagulare, mi-am făcut pentru orice eventualitate timpul de sângerare și timpul de coagulare, ca să nu merg la spital ca de la casă pustie, așa cum fac mulți alții. Mi-am măsurat tensiunea, pulsul și temperatura, pot fi operat fără griji!

Semnați vă rog rapid! Mă doare tot mai tare, apendicita se poate transforma oricând din subacută în acută și, Doamne păzeste! ar deveni urgență și ar trebui să fug direct la spital, fără să mai trec pe la finanțe și de acolo la Casa de Asigurări. Or azi e ultima zi de plată a contribuției pe luna în curs și nu doresc în ruptul capului să întârzii, știind că doar “cotizând uniți, avem putere”!

Medicul de familie aplică parafa și semnează, înainte să leșine…

Pacientul român îl ajută să-și revină, știe multe despre măsurile de prim ajutor, de când s-a pregătit temeinic pentru testul grilă la examenul pentru carnet de șofer categoria B. A luat testul, deși prioritățile în intersecții nu îi sunt clare nici astăzi, și nici trecerea la nivel cu calea ferată. În schimb, primul ajutor îl știe ca pe apă. A fost cel mai important capitol! I-a plăcut mult partea medicală și capitolul despre ecologia din trafic. Le-a învățat din suflet! Totodată, a memorat punctele de penalizare la toate contravențiile. A făcut-o ambițios, așa cum e el. I-a picat, din fericire, tocmai testul cu diferența dintre stopul cardiac și stopul respirator. Le visează și noaptea, atunci când e sănătos! În intersecții se uită atent ce fac ceilalți și se descurcă el până la urmă. Oameni suntem! Dar fără ecologie unde va ajunge această planetă?

– Mulțumesc, mulțumesc că ați fost atât de tolerant și de răbdător cu mine! Vă rog încă o dată să mă scuzați că v-am reținut, știu că aveți dreptul numai 15 minute cu un pacient, iar pe mine m-a luat gura cu tot felul de detalii care n-au cum să vă intereseze. Vai cum mai flecăresc unii pacienți vrute și nevrute, răpind din timpul doctorilor!

Apoi, pacientul român fuge până afară, lăsând sacoșele în cabinet și revine cu un coș cu 10 pachete-cadou identice. Scoate din coș unul și îl pune pe birou:

– Primiți această mică atenție din partea mea. S-o numim coplată. Restul sunt pentru spital! Dar… domnule doctor, vă văd cam palid, v-ați făcut o hemogramă recentă? Am aici totul pregătit…

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 09/03/2015 în Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: