RSS

Tristan Mihuța. Despre a lui carte „Adevărul gol goluț”

19 Mar

DSCF8471-300x185

Tristan Mihuța este jurnalist. Unul din pilonii jurnalismului arădean al ultimelor decenii și spun „unul din pilonii”, nu „pilonUL” cu articol hotărât, o dată ca să nu par subiectivă și a doua fiindcă nu cred în unicate, atunci când e vorba de bresle. Nu cred nici în eroi indestructibili, cred în forța echipei. Cert e că majoritatea arădenilor au auzit de Tristan Mihuța, în timp ce de Otilia Țigănaș, nu. Doar o minoritate. Majoritatea mea o fi azi FB-ul!! Asta fiindcă ziaristul stă în față. Se vede, îl citești zilnic. Scriind zilnic, zeci de ani, dacă nu rămâne anost și monoton și oportunist, își va face, pe lângă prieteni,- dușmani, contestatari, antipatizanți. Îmi fac eu câțiva, vorba aia, eu care păstoresc doar 1300 de pacienți și mă zbat din răsputeri să le fiu pe plac, darămite unul a cărui meserie este ȘI atacul, nu doar țucatul. Tristan ne aduce în față o carte, ea se cheamă „Adevărul gol goluț”. Primul gând te duce spre stilul memorialistic, dar cartea e atipică, greu de încadrat. Este o succesiune de confidențe concrete, o serie extinsă de dimineți, seri, nopți ale lui Mihuța care, însumate, alcătuiesc evoluția gazetelor arădene notorii. Deci a însuși jurnalismului, toate calate pe specificul epocii istorice în care se întâmplă. Asta de când el a terminat facultatea de filozofie la București și a debarcat la Arad, acasă, tânăr absolvent, până în zilele noastre. Nu-i „strungar cizelat la Ștefan Gheorghiu”, cum a lăsat să-i scape într-un schimb de replici cu mine. Era un comunism cu față încă „semiumană”. Piesele puzzle-ului vor închega, succesiv, jurnalismul practicat într-un comunism cu față tot mai “dezumanizată”, marea schimbare din 89 și epoca de după, căreia mi-e greu să-i spun capitalism. Se va opri la un fel de „alaltăieri”. Ce frapează în carte? Eu am citit-o din scoarță-n scoarță, chit că nu-i nici scurtă și nici roman de dragoste să n-o mai lași din mână toată noaptea. Totuși n-am lăsat-o, m-a prins. M-a frapat întâi memoria lui aproape „patologică”. Îmi închipuiam, citind, că îmi putea fi coleg la medicină și cum ar fi reținut toată nenorocita aia de anatomie în câteva zile, iar mie mi-au trebuit luni, cu pixu-n mână și formule mnemotehnice. Urmăream în pagini avalanșa de nume- prenume ale sutelor (sute!!) de colegi, colaboratori, oameni cu funcții sau nu, arbitri de fotbal obscuri sau celebri, contabile, fotbaliști, intructori auto, șefi de unități, primari, secretari de partid… își amintește inclusiv numere de mașini, gen “parcase Dacia 1 AR xxx” etc. Cum naiba poate avea așa o memorie! îmi zic, mai ales că ea, memoria, va scoate din hăul deceniilor niște detalii „detailissime” din care istoria ființei mele, de exemplu, n-a mai reținut nimic. Al doilea element care frapează este sinceritatea aproape crudă cu care descrie personaje reale, arădeni pe care îi salută și azi pe stradă (sper că se mai salută!) și despre care spune fără ezitare cum au fost și ce gândește despre ei. Negativ, desigur, că de scria „adulatoriu”, nu mă frapa. Nu cred că aș avea vână să scriu, publicând, despre un arădean celebru (chiar de-o gândesc cu fălcile încleștate!) ceva gen “Doctorul Icsulescu, șef de secție la cutare specialitate, la spitalul Județean Arad, era antipatic. Îl antipatizam toți, pân la unul, fiindcă așa îi era caracterul.” Na Tristan Mihuța o face în cartea sa, desigur cu alte cuvinte și nu despre medici, iar eu mă întreb cum dumnezeu… Noroc că nu m-am intersectat cu el, eu medic, să-l fi călcat pe coadă, ca să citesc azi ce gândește despre vechile mele prestații! Apoi, povestește concret cu dată, oră, nume, prenume, adresă, (mai CNP-urile lipsesc!), despre lucruri pe care mereu le șoptim, deși le știm cu toții- beții, chiul, ciubucuri, mită, femei, parti-pris-uri, furturi din fabrici, jocuri de culise, tot tot tot.  Într-o scriere publicată de mine, arătam cum am dat concediu medical unui țigan sănătos pentru un pachet de Kent. Nu puțini au fost aceia care m-au admirat pentru curajul adevărului! Păi la ce recunoaște Tristan Mihuța pe-acolo, te iei de cap. Nu se cruță (deloc!!) nici pe sine, chiar dacă la marile măgării recunoscute public, mai pudrează nițel rahatul, că n-o fi chiar sinucigaș! Nu-mi amintesc numele celui care i-a spus (iată, eu n-am memoria micronica a lui Tristan Mihuța, care sigur mi-o fi dezvăluit în dialog semnatarul frazei), i-a spus, așadar: – Măi, unii scriu azi în pușcărie, ca să iasă mai repede. Tu ce faci? Scrii ca să intri mai repede? “Adevărul gol goluț”, Tristan Mihuța, este CHIAR adevăr gol goluț, excelent documentat, scris și probabil excelent trăit.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19/03/2015 în Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: