RSS

NU VOM REZOLVA NIMIC, MINȚIND CU DECENIILE MINCIUNI NAȚIONALE!

23 Mar

doctors desk

Un subiect sensibil, rană deschisă, este acela al percepției românilor asupra medicilor de familie.

Rup asta dintr-un context general, în care percepția românilor este execrabilă și asupra celorlalți medici, asupra întregului sistem sanitar, a oamenilor politici, a polițiștilor, dascălilor, a fiscaliștilor, a pădurarilor, a tot.

Chiar eu, medic, simt greață față de sistem. Îl consider bâjbâit, neperformant și departe de a fi inteligent.

Ce nu s-a punctat explicit și ferm în presă, (lucru știut – presa asmute protagoniștii acestui marasm general unul asupra altuia!), deci ce nu s-a punctat CLAR, este următoarea defalcare:

  1. Percepția oamenilor asupra medicului de familie ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI, și
  2. Aceeași poveste ÎN AFARA sistemului. În sistem privat.

A nu le diferenția, mai ales atunci când faci statistici, când întrebi pacienții încercând să tragi concluzii, este fie ignoranță, fie rea voință (poate chiar cu o anume miză finală), fie incapacitate de analiză și sinteză a statisticianului.

Concret.

Eu, MF în contract CAS, cu anumite obligații contractuale față de ASIGURAT sunt una, iar în timpul meu din afara contractului CAS, sunt alta.

Dacă nu vă place de mine în contract CAS, este fiindcă exact acest CAS mă obligă să fac cretinării în loc să vă examinez atent. Să fac xerocopii după adeverințe, să vă vânez veniturile, să vă trimit pe la specialiști la oraș doar fiindcă eu nu pot compensa un medicament fără parafa lor etc.

În concluzie: dacă eu nu vă plac în contract CAS, atunci de vină e CAS și Ministerul Sănătății, necum eu.

Nici mie nu-mi place să stau cu ochii în monitor, tremurând să nu mi se ia banii pentru o bifă greșită, și eu aș prefera să lucrez relaxat și inteligent. Cum, Doamne, puteți crede că nu mi-aș dori?

Dacă nu vă plac, ca medic de familie, nici ÎN AFARA contractului CAS atunci da, avem o mare problemă. ĂSTA-I STARTUL.

  • Fie eu sunt rapace, nesimțită, atunci schimbați-mă cu alt MF mai blând, mai empatic și mai ieftin!
  • Fie sunt incompetentă, nu-s pe diagnostic, deci schimbați-mă din nou.
  • Fie voi nu ați înțeles că munca mea în afara orarului contractat CAS e una PRIVATĂ, deci vă COSTĂ.

Orice muncă trebuie plătită de cineva și nu, NIMENI nu mă plătește să fac consultații la 9 seara, sâmbăta. Pentru asta sunt plătite: Centrele de permanență cu medici de familie, spitalul care are gărzi și salvarea.

Ba mai mult: NU, nimeni nici nu mă poate obliga s-o fac. Nu-i un DREPT al pacientului, care decurge din plata lui către sistem. Poate fi dorința mea de a-mi prelungi munca, (hai s-o numim conștiință, interes), cumulată cu nevoia de a-mi suplimenta venitul, ATUNCI CÂND SUNT DISPONIBILĂ în weekend.

Această introducere este „rezultatul rezultatului statistic”, după ce sute de români au fost întrebați dacă-și pot găsi medicul de familie sâmbătă seara. Uau. Ce concluzii poți trage, punând din start o întrebare falsă? Tendențioasă.

În concluzie: la întrebarea „puteți fi examinat de medicul dvs de familie, la cerere, sâmbătă seara?” OBLIGATORIU trebuie completat: „știind că nu-i obligat să o facă, iar, dacă o face, va trebui să achitați serviciul”. 

Doar așa pornim la drum cu „statistici naționale salvatoare”!

Altminteri batem câmpii gațios, ca de obicei. Fiindcă nu întrebi românul dacă medicul lui face ceva ce nici n-ar fi obligat/plătit să facă. Ai destule de întrebat și fără să minți pe față. Oioioi!

Iar textul meu este departe de a încerca mascarea hibelor doctorilor. Nu. Recunosc că există hibe.

Dar nu le putem identifica și aplana, mințind cu toții pân` la Dumnezeu, cu deceniile și sugerându-le pacienților (ș-așa zăpăciți), că asigurarea le oferă drepturi pe care nu le au.

Anunțuri
 
2 comentarii

Scris de pe 23/03/2015 în Uncategorized

 

2 răspunsuri la „NU VOM REZOLVA NIMIC, MINȚIND CU DECENIILE MINCIUNI NAȚIONALE!

  1. cornel popa

    07/04/2015 at 16:29

    Toata stima mea,dna doctor.In rinduri putine ati spus adevarul despre starea in care se afla sistemul medical romanesc ,dar mai ales conditia umilitoare a medicului de familie de la noi din tara.

     
    • Otilia Tiganas

      07/04/2015 at 17:08

      Nici măcar n-am încercat să trag spuza MF!! Pur și simplu îndemn să oprim minciuna națională. Explicând CONCRET: după ora 14, când eu închid cabinetul, NU MAI AM OBLIGAȚII PENTRU ASIGURAT. Devin Surnic. Particular. Dar presa, politicienii, au mascat 25 de ani acest adevăr.Adevărul CĂ NU POT/NU VOR SĂ PLĂTEASCĂ MAI MULT, DEȘI TU COTIZEZI LUNAR DE TE USTURĂ!

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: