RSS

AM SUFLET, DAR NU FIINDCĂ MĂ OBLIGĂ DOMNII DE LA ORAȘ

29 Apr

doctor-3 UN TEXT DESPRE PRINCIPII

Premisa de plecare: OBLIGAȚIILE LEGALE ale medicului de familie român sunt EXCLUSIV cele care decurg din contractele pe care le semnează. În principal contract CAS, dar mai pot fi și alte contracte.

TOT ceea ce face MF, în afara unui contract deținător de clauze, este: simț civic, datorie morală, dragoste față de om,  empatie, „implicare în viața cetății”… continuați voi.

Ce rezultă de aici? Că un medic de familie în contract CAS, care profesează într-o comună, nu poate avea NICIO ALTĂ OBLIGAȚIE față de colegul MF care profesează în centrul Aradului. Nici legat de primării sau școli sau biserici sau crâșme, dar nici legat de evenimentele sociale ale comunității zonale.

Sunt medic de familie la țară. Lucrez și locuiesc la țară. Personal, am șansa (nu mulți o au!!) unei colaborări excelente cu autoritățile locale, indiferent de orientarea politică și sunt primul care se implică, participă, activează în viața comunei. DAR!!! acest lucru este opțiunea mea, nicidecum respectarea unor obligații, altele decât cele „morale”. De ce spun asta? Fiindcă tocmai azi am asistat la ședința de lucru a „Echipei pentru situații de urgență”, a cărei membru sunt, ședință în care s-a stabilit sarcina fiecăruia, în cazul unor ipotetice incendii. O întâlnire bună și necesară. Cred în ea. A fost directoarea școlii, preotul, pădurari, primar, vice, polițai, proprietari de stâne de oi, Ocolul Silvic zonal etc. Mi se pare firesc ca, la o adică, să merg pe teren și să ajut, în cazul în care comuna mea ar traversa o catastrofă. Păi sunt locuitor al comunei, ce Dumnezeu! Aș face-o fără să obosesc, sau să mă eschivez, sau să mă dezic. Din inimă. Nimeni în afara celor care locuiesc la țară nu știe mai bine decât mine cât de mare poate fi forța comunității și dorința sinceră a fiecărui membru să facă bine. Că acest bine trebuie organizat, CATEGORIC! Doară nu va face fiecare după cum îl taie capul.

Ce NU pot accepta, însă, este primirea de la „domnii din Arad”, recomandat, a diverse scrisorici de genul-  „în caz de inundații aveți OBLIGAȚIA să stați nonstop la cabinet”, ca să… salvați omenirea de la pieire!

Hai să restabilim adevărul istoric.

NU am nicio obligație pe care să mi-o trasați voi din biroul orășenesc, raportând apoi la Bucale că „ați luat toate măsurile care se impun”. Altminteri îmi ofensați inteligența și îmi dovediți că nici azi nu ne-am fixat corect principiile după care existăm!! Păi atâta „obligație” am eu să… câtă ar avea patronul birtului sătesc să le dea apă potabilă sinistraților. Și SIGUR ar face-o! Și eu aș caza sau hrăni sinistrații, din suflet! Dar asta NU fiindcă domnii de la oraș mă amenință cu obligațiile.

Recapitulare.

Da, fac/aș face multe, fiindcă iubesc Hășmașul, locuiesc aici și mi-am organizat traiul molcom, fără patimi, fără aroganță, sau conflicte, sau războaie păguboase. Colaborez cu primăria, poliția, școala, bisericile, pădurarii, oierii și birtașii, NU FIINDCĂ îmi trimite Aradul scrisorele recomandate, amintind comunist „obligații” pe care nu le am! E MUSAI de priceput. Obligațiile mele decurg doar din contractul CAS și nu sunt altele decât ale colegului MF orășean. Restul e voluntariat, bun simț și elementar spirit civic. Sunt oare clară? Bine, cireașa de pe tort a fost „obligația” mea, sosită mai demult tot prin poștă de la Arad, cum că trebe să stau în secțiile de votare, ca să asigur „asistența medicală pentru buna funcționare a scrutinului”. Ce vorbești, tată? Mă și umflă râsul. Să-mi „masez” eu propriile forțe, propria-mi ființă, cu tășcuța de urgență ca un Vuitton pe antebraț și să mă dau bezmetic prin cele șase secții de vot hășmășene, fiindcă boboru votant are nevoie de medici. Poate îl apucă criza dă corason pe bobor, când împăturește buletinul de vot. Hahaaa, iar asta fără nicio găletușă sau conservă sau brichetuță pentru mine, hmm, tataie??

Adică există bani de achitat tot: președinți de secții, comiții, urne de lemn, plată utilități, diurne, numai medicul să vină să stea gratis, că e OBLIGAT, vezi doamne. Ba îl mai introducem, poate, și pe Hipocrate în schemă, doară i-am jurat că am să mă ocup de secțiile de vot! Moor.

Adică rulăm ban politic în campanii și la vot de ne sar capacele, milioane de euro, dar MF „frate cu Hipocrate”, ar fi singurul bou care să stea 24 de ore prin secții, setos și flămând, cu trusa dân banii lui, asta așa, de dragul clasei politice căreia abia dacă-i ajunge salariul pentru o freză. În concluzie, tataie, nu-s obligată să asigur sănătatea prin secțiile de vot, iar dacă mă vrei fierbinte, plătește-mă! Am să-mi fac un calcul. Dacă-mi iese și mie de o manichiură, iacă stau. Am bolunzâââât cu totuuu, dragi români!!!

Anunțuri
 
6 comentarii

Scris de pe 29/04/2015 în Uncategorized

 

6 răspunsuri la „AM SUFLET, DAR NU FIINDCĂ MĂ OBLIGĂ DOMNII DE LA ORAȘ

  1. cornel popa

    29/04/2015 at 21:16

    Nu ati bolinzit Dna Doctor.Sunteti o femeie normala,cu picioarele pe pamint.Dupa 25 de ani de la „evenimente”,statul totalitar inca isi revendica puterea prin oameni si norme.
    Suta la suta de acord cu cele afirmate in expozeul D-voastra.

     
    • Otilia Tiganas

      29/04/2015 at 21:26

      Mulțumesc pentru apreciere, domnule primar! Cu cât vom căuta mai atent logica lucrurilor, bunul simț și vom evita treaba făcută de mântuială, cu atât mai mult vom avansa. Nu știu dacă mai prindem noi vremuri normale, dar măcar participăm la a le construi.

       
  2. Sandra Alexiu

    29/04/2015 at 21:51

    Bravo Otilia, felicitari, domnule primar, din inima. Eu, ruralista asisderea dar nu asa de plenipotentiara ca Otilia, nu am asa noroc de primar. Al meu a fost la zdup, altul care i-a luat locul s-a spanzurat, iar acum se schimba din trei in trei luni, dupa cum voteaza consiliul local… Nu ati vrea sa va clonati? Sau mai bine le ziceti la celalti la proxima sedinta / conventie colegilor dumneavoastra cum se face sa-ti tii doctorul la dreapta?

     
    • Otilia Tiganas

      29/04/2015 at 22:15

      Sandra, nu o dată m-am întrebat și eu cum, văzând tot ce-i în jur! Una din condiții a fost inteligența de ambele părți. Pur și simplu inteligența.

       
  3. tronea carmen mariana

    30/04/2015 at 08:05

    Otilica,
    Se mai pune problema si invers:cati colegi ruralisti isi doresc sa fie ca tine?
    Cati refuza sa se implice cand li se dicteaza „de sus”?
    Pozitia „ghiocelul” este inca prezenta la prea multi dintre noi.
    Te felicit si pe tine si pe domnul primar care,vorba Sandrei,ar trebui clonat.

     
    • Otilia Tiganas

      30/04/2015 at 08:37

      Ai dreptate, Carmen, în ceea ce privește ghioceii la executat ordine „de sus în jos” și ripostele mele.
      S-ar putea ca și acesta să fie un punct bun al primarului cu mine, faptul că nu m-a luat de sus în jos „urlând superior ca un adevărat om politic ce se află”, că aș fi obligată să face ceva ce știam sigur că nu-s obligată. Nu a făcut recurs la „obligații”, știind perfect că-s limitate. Întotdeauna m-a solicitat respectuos, prietenos, să gasim impreună solutii pentru… cutare problemă a comunei. Or eu aparțin comunei și ca locuitor, nu numai medic. Deci mi se pare normal să fiu lider de opinie, să fiu prezentă, să mă implic, să onorez invitațiile etc. Eu am făcut inclusiv ore de educație sanitară cu mămicile preșcolarilor, sau apartin grupului de intervenții catastrofe și din astea. Iar la aberația cu medicul în secții de votare, nu mi-am vărsat adrenalina în capul primarului meu, fiindcă nu el inventase idioția aia ci, știind amândoi că-i o aberație, ne-am făcut că plouă, că teoretic „mențin eu sănătatea” cu numele, dar dacă ceva apărea pe bunelea s-ar fi sunat la 112 etc. Adică ne-am străduit să fim uniți împotriva tâmpeniilor sosite de sus, din afara satului.
      Ceva interesant/fain la noi, este că aceeași atitudine o au și consilierii locali, chiar opozanți politic- se unesc împotriva celor din afară, în favoarea comunei. Mai apare un câr mâr, dar să știi că niciodată în ultimii 8 ani de când sunt în consiliu, nu s-a dat un vot prost, pe dușmănii personale, în devafoarea comunității.

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: