RSS

MOTANUL NEGRU

01 Iun

download

Preziua susținerii, la Cluj, de către fiul meu, a tezei de doctorat. Niște ani în urmă. Povestea nu-i nouă. (Nici eu nu-s nouă!)

Suntem invitați, Eugen și cu mine, în Florești, la cea mai bună prietenă a mea, din facultate. Ea și soțul ei. Seara cinăm, povestim, pilim ca tot omul încărcat de responsabilități. Nu ne văzuserăm de cinci ani. Pe la ora 23, băieții cedează nervos, se bagă fiecare în patul lui, iar noi fetele continuăm până pe la două noaptea, poveștile. Stropite generos cu un vin roșu excelent! Se face totuși ora culcării, peste câteva ore fiul devine doctor în științe, neplagiator.

Fiecare fată se bagă-n pat lângă bărbatul aferent, (noi nici în facultate nu-i încurcam pe băieți!). Ea la etaj, în dormitor, eu la parter, într-o cameră cu pian, în care nu se prea doarme. Omite să-mi spună să închid ușa spre hol, când mă bag în pat. Deci n-o închid. Nu știam că pe canapeaua mea cu Eugen își făcea, în mod normal, veacul, motanul familiei, un exemplar URIAȘ negru și lucios. Adorm. Eugen dormea de mult. Motanul nu fusese informat că pe canapeaua lui dorm doi, așa că se strecoară tiptil prin ușa întredeschisă și, cu un salt acrobatic, sare fix pe mine, pe piept. Sfârșitul lumii!!! Nu știam unde sunt, ce-i cu mine, și ce caută negrul acela uriaș peste mine. Mă ridic în fund și trag un zbierăt disperat, prelung, la care motanul se sperie de moarte, Eugen se ridică la rându-i și încearcă să salveze familia de atacatori, nebunie curată… Gazdele visau sus, nu auziseră vacarmul.

Dimineața, ei pleacă la serviciu înaintea noastră la festivitate, ne lasă instrucțiuni pe care eu nu le urmăresc, (îl aveam pe Eugen!), instucțiuni din alea tehnice nasoale, cu dezactivare alarmă, activare nușce cartelă, buton ușă garaj, cartelă ușă casă, buton poartă curte etc. Printre toate aceste indicii, pe care văd clar că Eugen le reține și le pricepe, se insinuează una mai pe creierul meu:

  • Fiți atenți să nu iasă motanul, că-i diabolic! Va face orice ca să scape afară, ș-apoi nu-l mai prindeți.

Zis și făcut.

Ziua oricum începe prost, fiindcă în timp ce-mi exersam eu conturul buzelor la oglindă, aud de dincolo că am uitat pantofii pentru costum ai lui Eugen, acasă la Arad. Perspectiva să se prezinte cu teniși la costumul de culoare închisă, era sumbră. Încerc să-l lămuresc că în viață există tragedii reale, dar nu prea reușesc. O-ntorc pe umor, ca să mai detensioenz atmosfera și-l întreb dacă nu vrea șosete de frotir albe, cu două dungi bleu, la teniși. Nu gustă gluma deloc. Salvăm totuși drama, cu ceva pantofi închiși la culoare, de piele întoarsă, nu chiar bascheți Puma, dar tot de porc era combinația. Zic:

– Na, ții și tu picioarele mai sub masă!

Începem să cărăm bagajele spre mașină, dar inefabilul plutea peste noi… Responsabil cu motanul, eu.

Păzesc cu sfințenie ușa și motanul dar, din păcate, la ultima ieșire, eu deja relaxată, las garda jos și DA, motanul SCAPĂ!

Ne uităm consternați, Eugen și cu mine, unul la altul. Tăcem amândoi.  Era stare de necesitate. Aveam de ales înte festivitatea fiului și recuperarea motanului.

El, motanul, se îndepărtează câțiva pași de noi, în mijlocul curții.

Eugen i se adresează motanului pe limba lui, momindu-l stângaci, ca un pedofil:

– Pisi pisi, cuțu cuțu, pusy pusy!

Dar motanul e motan inteligent, de familie bună, nu bou! Nici nu ne ia în seamă. Dă cu spatele înapoi.

Mie îmi curgea deja makeup-ul de stres, cămașa lu Jenucu (singura piesă corect asortată), era leoarcă de sudoare. Gulerul impecabil, devenise îndoielnic…

Motanul se ascunde într-un cămin cimentat, adânc, din curte, unul cu țevi și contoare. Pășind sfios peste gazon, Jenucu ajunge la marginea căminului, face praf și pantalonii de costum, după ce adoptă ceva poziție de fachir, cu capul în jos spre motan.

ÎL PRINDE!!! SUNTEM SALVAȚI!!

Ajungem în mașină, mai urma exercițiul revigorant să găsești facultatea și loc de parcare-n Cluj și să nu întârzii la eveniment.

Știam că am o singură atitudine de adoptat: să nu comentez nimic, să stau cuminte lângă șofer, cu ochișorii în jos, mimând vinovăția. Și mucles.

Deja, pe drumul drept și neted Florești-Cluj, îmi adun tot curajul și toată blândețea tonului și îndrăznesc:

– M-am gândit că n-are sens stresul cu facultatea și sensurile interzise și parcările, hai să lăsăm mașina la Selgros și luăm un taxi!

Pauză lungă. Oi fi dat iară cu bâta-n baltă! Emoții. După o atentă analiză, Eugen:

– Bine zici! Să știi că așa fac.

-Și nici nu se vede așa tare că pantofii sunt de piele întoarsă!

– Chiar că nu.

Iar Andrei a susținut magistral teza!

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe 01/06/2015 în Uncategorized

 

Un răspuns la „MOTANUL NEGRU

  1. Angela D. Musica-Popa

    20/06/2015 at 17:43

    Povestea cu Motanul ne-a facut sa radem de am lesinat pe amandoi! A fost o nebunie! Nici nu ma gandeam ca un biet motanel e capabil de asa ceva. Si feciorul meu are un motan negru…pe nume Blacky….si face o multime de traznai….Ultima a fost ca le-a ros cablul TV ….si la un moment dat se vedeau toate aiurea….Acu’ l-a izolat…. 🙂 ))))

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: