RSS

PRIMUL SĂRUT

06 Iun

remember-your-first-kiss (1)

Mă încumet să povestesc trăirea primului meu sărut. Ăla adevărat. Știind că 2, maxim 3 prieteni FB sau chiar reali, vor zice:

  • Ce noutate. Tăți ne-am țukkat prima oară pentru prima dată!

Deci nu le scriu lor, ci acelora pe care i-ar interesa să afle cum scriu EU despre asta, chiar știind că milioane de oameni s-au sărutat, cândva, pentru prima dată. Oamenii mai mari de șase luni, desigur!

Eram în clasa a unsprezecea, la Satu-Mare, clasă de chimie-biologie, mă pregăteam pentru medicină. În clasa noastră se transferă, de la Liceul de Muzică, un tip, ungur, Pișta. Era tobă de percuție, așa cum eu eram tobă de biologie și chimie. Avea de recuperat enorm pe specializarea noastră, de aceea diriginta l-a așezat cu mine în bancă, „să-l mai îndrum”. Pișta era extrem de inteligent și orgolios, deci departe de a se lăsa îndrumat de fetițe, așa că nici eu nu m-am băgat tare pe îndrumări nesolicitate. Dețineam de pe atunci un simț ascuțit (și păgubos) al ridiculului.

Vorbea puțin și rar, spre deosebire de mine, iar când vorbea, emitea un umor irezistibil, pe care destui colegi îl catalogau drept aroganță. Eu însă râdeam din suflet, fiindcă poantele erau excelente, bașca nu mi se adresau.

Cu timpul începuse să mă prindă flama, categoric dimineața la oglindă mă aranjam ca să-i plac lui Pișta, nu pur și simplu ca să fiu ordonată la școală. Nu știam nimic despre seducții, abia de știam cum se fac copiii, iar asta mai mult biologic decât anatomic. Nu eram tare departe de stamine și pistil și albinuța polenizatoare!

După vreo jumătate de an de stat în aceeași bancă, de râs la aceleași bancuri, de împărțit sandviciul în pauza mare la calorifer pe hol, îmi devenise clar că numai eu îl iubesc pe Pișta, iar el n-are habar pe ce lume se află. Nasol. Nimic de făcut. Mai explicită decât fusesem, cu disponibilitatea, nu aveam cum!

Azi aș ști exact ce să fac, dar atunci așteptam să facă el, iar el nu făcea nimic. Jucam amândoi scena amiciției „asexuat inteligente”.

Bun… deci jumătate de an de tatonare, când într-una din zile, brusc, fără preaviz, Pișta vine spre mine în auzul întregii clase, el care nu vorbea, și îmi pune pe bancă un bilet la concert. Zice:

  • Deseară la 19, Carmina Burana, ai vrea să vii cu mine?

Ioaaai.  Era pe față, public. Păi nu Carmina Burana, despre care n-aveam habar, (fiindcă eu eram as în benzen și cloraldehidă, nu Carmine Burane!), ci la un miting pro Ceaușescu să mă fi invitat, și mergeam fuga!

Accept, chit că mai trebuia să mă lase și tata, dar mă furișam de-acasă pe geam, de nu mă lăsa.

Tata m-a lăsat, încântat chiar de idee, și mi-a vorbit înainte despre Carl Orff, o oră, lucruri care nu mă interesau deloc. Nici nu-l ascultam, bine că puteam pleca!

Nu-mi amintesc cât am gustat concertul, în schimb știu EXACT cu ce eram îmbrăcată, deși au trecut 35 de ani de-atunci.

Era iarnă, ningea, frig acerb afară.

Aveam o căciuliță de lână albă pufoasă, cu pompon, tricotată de mama. Palton bej, lung, fițos, scos cu pile de la fabrica de confecții Mondiala- Satu Mare.

Pișta m-a condus acasă, iar pe strada Rozelor, pe la jumătatea străzii, m-a cuprins brusc de umeri și m-a sărutat. Încurcat la început. I-am răspuns din gesturi, nivelând încurcătura fără să ezit, nu că eu aș fi fost total „descurcată”, dar voiam să clarific treburile… N-am făcut nici un gest de respingere, cum făceau la ora aia fetele cuminți și de familie bună.

Era o beznă îndulcită de galbenul unui felinar ceaușist, în lumina căruia se vedeau fulgii de zăpadă căzând. Dar închisesem deja ochii, fulgii îi presupuneam, nu-i vedeam. Apoi am ajuns din „m-a sărutat”, la „ne-am sărutat”. Destul de tare ne-am sărutat, azi roșesc amintindu-mi. Eram pe altă planetă eu, dar totuși racordată la realitate. Nu neapărat fiorul fizic al sărutului unor începători, ci mai ales confirmarea dubiilor mele despre sentimentele lui Pișta.

N-am dormit toată noaptea. A doua zi dimineață i-am spus mamei că mi-e rău, mă doare gâtul, sunt răcită și mama m-a lăsat acasă. Era prima dată că mințeam ca să nu mă duc la școală. Și nu m-am dus 3 zile, fiindcă n-aveam în mine vână să dau ochi cu Pișta. Ce ne zicem când ne revedem? Ce fac? Mi se făcuse frică.

După niscai zile de zăcut în pat, plutind în fantezii, mi-am adunat toată energia și m-am dus la școală. Dar exact din acea zi încolo, nici Pișta n-a mai venit la școală, deși pe perioada absenței mele fusese, am aflat. Desincronizare erotică. Ziceau colegii că-i răcit. O fi fost?

După încă 3-4 zile a venit și el, am venit și eu, veniserăm ambii, eu eram deja în clasă când a intrat și mi s-a făcut stomacul ghem de era să vomit, am încercat să adopt o moacă inteligentă, a lui era oricum de nepătruns, s-a așezat în bancă lângă mine, mi-a spus ceva ce nu veți afla, și am devenit oficial iubiți până ce el a intrat la medicină Târgu Mureș, eu la Cluj, el a plecat în armată, eu nu, și… apoi ne-am rupt unul de altul.

EPILOG

Eu, în anul al treilea medicină, cămin de fete, citeam ceva în pat, cioc cioc bătăi la ușă, un tip necunoscut mie.  Se prezintă, îmi spune că-i din Târgu Mureș, în trecere prin oraș și că mă invită la operă (era Aida), că-i trimis la mine de Pișta, anume să mă scoată la operă din partea lui. M-am dus. Din Tîrgu Mureș, Pișta nu putea ști că va fi chiar Aida, informația curgea greu pe atunci, dar mesagerul trebuia să mă ducă la operă.

După acea Aidă prin interpuși, niciodată nu am mai știut unul de altul, Pișta și cu mine. NICIODATĂ.

Anunțuri
 
12 comentarii

Scris de pe 06/06/2015 în Uncategorized

 

12 răspunsuri la „PRIMUL SĂRUT

  1. sweet & salty

    06/06/2015 at 16:27

    Primul sărut… Nici eu n-am dormit toată noaptea. Mi-a plăcut rău povestirea ta. 😀
    Ce ți-o fi spus Pista?

     
    • Otilia Tiganas

      06/06/2015 at 16:40

      Ești PRIMUL/PRIMA care întreabă ce mi-a zis Pișta, iar eu eram convinsă că asta vor întreba toți!!
      Deci și meriți să răspund, dar și premiul de fidelitate!

       
      • sweet & salty

        06/06/2015 at 17:00

        Te citesc pe tăcute, și aici și pe fb, dar tu știi asta 😀
        Încă nu am reușit să te citesc așa cum aș dori, dar ești în top pe lista mea (timpul dac-ar fi elastic!) Ți-am dat follow-up să am la îndemână blogul tău. Mai am o întrebare. Cartea ta are varianta e-book?
        Nu sunt în țară și mi-e mai greu să cumpăr variantele cărții clasice din RO.

         
  2. Otilia Tiganas

    06/06/2015 at 17:28

    Nu, n-are. Dar ți-o trimit în plic, acasă, nu depășește 7,5-8 euro cu tot cu taxe nici să stai în Tunisia. Le-am trimis-o multora din afara țării. Scrie-mi pe FB privat adresa ta și se rezolvă!

     
    • sweet & salty

      06/06/2015 at 17:36

      Trimit. Sunt hăt departe… 😀
      Vezi că ai uiat de premiu de fidelitate și de Pișta 😀

      Dacă e în librării e ok că o pot cumpăra ai mei. Varianta super simplă era pentru mine e-book-ul. Se elimina factorul așteptare. Vorbim oricum pe fb detalii. 😀

       
      • Otilia Tiganas

        06/06/2015 at 17:38

        N-am uitat de premiu!!! Sunt fată de cuvânt. Dă numa adresa.

         
      • sweet & salty

        06/06/2015 at 17:42

        Ți-am scris pe fb

         
      • Otilia Tiganas

        06/06/2015 at 17:53

        Iata anunțul meu pe FB! Acuma.

        „După postarea pe blog a textului „Primul sărut”, o singură persoană a întrebat (eu mă așteptam să întrebe mulți/ toți),
        – Dar ce ți-a spus Pișta când s-a așezat lângă tine?
        Drept care am investit-o, persoana, cu premiul de fidelitate și are o „Femeie cu șapte pălării” cadou!
        Și nici nu stă-n România, ca tot omu! Așa mi-o trebit!”

         
      • sweet & salty

        06/06/2015 at 18:18

        Mulțumesc!!!! Așa e, nu stă ca tot omul unde-a adus-o barza (o fi fost barza mai trăznită 😀 ) Dar asta nu înseamnă că nu e româncă. Locația geografică e doar un detaliu…

         
  3. Narcisa - Maria

    06/06/2015 at 20:36

    Pai si ce ti-o zis Pista, mai fata?

     
  4. Gabriela Pal

    07/06/2015 at 13:14

    Mi-a placut mult povestirea ta …amintiri, vise, primul sarut….ani de liceu……chiar daca nu comentez mereu, urmaresc ceea ce scrii….si imi place, imi amintesc cu drag aceea perioada. As putea semna …un martor…

     
    • Otilia Tiganas

      07/06/2015 at 19:01

      Gabi, despre asta, detaliat nu știa nimeni din clasă (poate Carmen mai știa de la mine, de la Pișta nimeni!) dar, cum zici, CHIAR EȘTI un martor credibil al poveștii noastre din liceu!

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: