RSS

OTILIA, AMINITIRI APLICATE. CONCURSUL ȘI MIZA.

31 Iul

OTILIA, AMINTIRI APLICATE.

Al doilea episod

(Fiecare amintire va avea și o morală!)

Dar să continuăm poveștile mele, pe care le voi asezona mereu cu o morală. Preiau jocul de cuvinte al unui cititor de pe FB, Gheorghe Cehan, care imi spune, râzând, că „moralele mele sunt cam imorale”!

(PRIMUL EPISOD îl găsiți aici. https://otiliatiganas.wordpress.com/2015/06/20/otilia-amintiri-aplicate/)

Ajung eu studentă la Cluj, ai mei închiriază un apartament în Gheorghieni, inițial doar pentru mine, urma să-mi continui performanțele „istorice” în condiții optime. După ceva vreme, voi  împărți apartamentul de două camere cu o fată de la altă facultate, dar una cuminte foc. Remarcați vă rog acest „dar” din context! Nu-i întâmplător. Eu mă simțeam ca după o naștere. Sau după sistola inimii, când știți, ea inima, după sistolă, are nevoie de o pauză (îi zicem diastolă), ca să se mai poată contracta o dată. Sau, în cazul exemplului cu nașterea, muierea tot mai are nevoie de ceva relaxare după alăptat, ca să poată rămâne gravidă din nou. Deci, după tot ceea ce cu onor performasem eu în școlile dinainte, culminând cu intrarea apoteotică la Cluj, CLAR aveam nevoie de o DIASTOLĂ! Ultimul mea poftă era studiul, dar nici eu nu-mi dădusem încă seama de asta, darămite ai mei.

N-am să continui însă povestea deloc onorantă a diastolei mele clujene de doi ani, (ea se va regăsi în episoadele următoare!), înainte de a vă zice că, în primele patru clase n-am luat nici o notă sub 10. NOTĂ, nu medie. Cu excepția unui 9 la științele naturii, într-a treia, când s-a făcut ședință de familie pentru a se analiza cauzele acestui „nedorit insucces școlar”. Iar eu era să intru în spital de rușine! Mă lăfăiam senin și arogant în bancă, amețită de senzația gloriei eterne, cu lecția neînvățată, aveam destule note, toate de 10, când învățătoarea mă scoate la tablă. Mă simțeam ca fugarul prins pe fâșie, curgeau apele  pe mine, am încercat să inventez ceva din amintiri, dar era o catastrofă mondială. Pur și simplu nu știam mai nimic. Învățătoarea, derutată și ea, mai că nu s-a scuzat, zice că îmi dă 9, (probabil meritam 6!), la care clasa în cor:

– Ioooaaai!

Nu m-am dus direct acasă, m-am dus întâi la bunici să le spun drama, iar bunicul a venit cu mine ca să discute cu ai mei, să vadă ce s-a întâmplat. Nu exagerez nimic!

Apoi am luat pe primul loc treapta întâi, prima treapta a doua, BAC-ul așișderea. Nu-mi mai amintesc dacă toate au fost cu zece, zău, dar sigur eram prima pe listă. Cred că una dintre trepte a fost gen 9,80 și n-aș vrea să mint porcește. Apoi am intrat la Cluj la medicină pe poziția a patra, trei băieți înaintea mea. Apoi am intrat în diastolă, doi ani.

An de an, la liceu, am ajuns la Olimpiada Națională de Chimie, dar niciodată performanțe, acolo la Bucale. Până la naționale ajungeam, mai ales că mă tenta excursia, dar apoi gata. Alte diastole.

Într-a unșpea, mă prezint eu și la Olimpiada Județeană de Fizică, chimia fusese cu o săptămână înainte, mă calificasem pentru naționale. Mă prezint la fizică „porcu-n cucuruz”, ne rugase profu pe câțiva din clasă să mergem, ca să avem reprezentare. De-un 8 știam că fac. Dar mai știam precis și că n-am nici două cu acea fizică, pentru a face performanță! Totuși decid să concurez, atât cât să fac față bună.

Știți? Tot ceea ce m-a motivat vreodată în viață, a fost concursul, competiția și miza. Așa eram eu structurată. Mi-au trebuit decenii ca să înțeleg! Nu zic că-i bine, zic doar cum a fost. Pe mine chiar nu mă interesa știința, cultura, cunoașterea la modul general, mă interesa doar să câștig competiții. Cu alții, sau cu mine însămi. Purtam, probabil, cromozomul jucătorului de cazinou, sinucigaș după ultima mână cu o chintă roială ratată la secundă.

Multă vreme, confundasem chiar marea iubire (la mine repetitivă) cu mirajul jocului. Mă porneam să fac să mă iubească băieți inaccesibili, iar când mă iubeau, intram în diastolă și mă înscriam la un alt concurs. Probabil vreun blestem al strămoșilor aruncat peste mine și, repet, abia după decenii înțelepte am priceput care a fost baiul instabilităților mele „afectiv- carieristice” din tinerețe. Numai cromozomul! Poate tocmai de aceea azi evit/refuz să judec oamenii. Mă uit mai bine la bârnele din ochii mei.

Deci să revenim la oile noastre, adică Olimpiada Județeană de Fizică, Satu-Mare, eu clasa a unșpea. Concuram cu băieții tari de la mate-fizică, Liceul Eminescu, băieți din ăia cu sacou, cravată, tobă de carte și siguri de sine până-n măduvă. Unul-doi, chiar potențiali olimpici internaționali și știam. Se grupaseră undeva la băncile din capătul sălii, eu mă așez singură în prima bancă, fiindcă întârziasem. Veneam de la profilul chimie-biologie, băieții știau că acolo sunt bună, dar aici, pentru ei eram un fel de manelistă în acorduri de jazz simfonic.

Cum spuneam, la testele de olimpiadă, un 8-8,50 lua orice copil cu tema făcută la clasă, premii mari luau însă doar ăia de top. Categoric nu mă aflam pe terenul meu!

Se împart subiectele și șansa frasului face ca, acela de departajare, ultimul, cu vreo 3 subpuncte, să apropie nițel fizica de chimie. Era de interpretat ceva gen „alb sau negru”. Iar subpunctele, ii urmau logic primei decizii. Șansa s-o nimerești, era de 50%. Eu merg pe „alb”, după o sumară analiză, în timp ce băieții de la mate-fizică merg pe „negru”, colaborând prin spate. Noa. Și fusese alb.  Iar eu iau premiul cel mare. Vă rog să mă credeți. Îl iau nu de doxă, de performer, ci de senină și inspirată, EXACT când a trebuit. Secunda mea. De fapt nu aveam ce căuta acolo!!

După o zi- două, știrea cu olimpicii apare într-un ziar local unguresc. Un coleg de serviciu, îi zice tatei:

  • Sandule! Fata ta a apărut în ziar!
  • Ce-a făcut? a fost răspunsul imediat al tatei.

MORALA:

Copii, ca să câștigați orice concurs al vieții, trebuie musai să vă prezentați. Veți rămâne uimiți, uneori, de jocul fascinant al soartei. DAR!! Nici să vă prezentați total muhaiele, analfabeți sau piliți după un chef, nu-i o bună opțiune. Vă faceți de miru lumii. Șansei trebuie, totuși, să-i acorzi nițel bun simț. Iar morala mea nu se aplică parlamentarilor români. Acolo te poți prezenta total nepregătit. Și nu contează ce spun eu despre ei, fiindcă parlamentarii nu-mi citesc blogul. Ei în general nu citesc!

 

Anunțuri
 
5 comentarii

Scris de pe 31/07/2015 în Uncategorized

 

5 răspunsuri la „OTILIA, AMINITIRI APLICATE. CONCURSUL ȘI MIZA.

  1. fata veselă

    31/07/2015 at 19:58

    Fain articol! Și da, uneori un dram de noroc te ajută fantastic!

     
  2. Otilia Tiganas

    31/07/2015 at 22:33

    Ajută el, norocul, dar musai să-l ajuți și tu!

     
  3. Nicoleta

    31/07/2015 at 23:56

    numai Jean-Jacques Rousseau m-a mai dezarmat atât de tare in episodul în care se autodemasca pentru o panglica!

    Sunteti vibranta, dar vibranta!

     
    • Otilia Tiganas

      01/08/2015 at 10:14

      Ohh, cât m-aș bucura să fiu! Ador să scriu și n-aș scrie în gol…

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: