RSS

LAURA (guestpost Alexandru Chiran, tatăl meu)

21 Sep

p1120859

Eram foarte tânăr, elev terminal și-n primii ani de facultate, cu trupul și mintea pârguite, curios și visător, pășem pe covorul vieții cu o nebănuită încredere, așa cum se întâmplă de obicei, oricând și oriunde și oricui. Treceam peste toate… că doar se schimba brutal o lume, se clădea socialismul, iar ”lupta de clasă” nu era un joc în doi. Nu-mi păsa, aveam argumentele mele pentru că, la insistenta propagandă antioccidentală, răspundeam exact invers. Înghițeam hulpav muzică, literatură, orice artă ”decadentă”, care exact  de acolo venea.

Şi uite aşa, în zorii  tinereții, pe nesimţitelea, m-am pomenit cu doi Chirani  în mine. Adică unul de zi, cum s-ar zice: comun, aproape banal dar care, pe la cursuri se băga în seamă, prezent la chefulețele terminate la bufetul gării, amator de  pokerașe norocoase, îndrăzneț  si destul de închipuit , tocmai bun de lider de gașcă. Celălalt Chiran, să zic mai de noapte, un singuratic introvertit, cu nostalgii,  cu autoreproșuri  și foarte influențat de arte, de muzică în special. Acesta, al doilea, încărcat la maximum de literatură idealistă ezoterică, căzuse iremediabil în mrejele „Științei spirituale” a lui Rudolf Steiner. Experimenta  cu succes efectele autosugestiei, reușind să aducă lângă el persoane  imaginare cu care să converseze, să se contrazică, în sfârșit, să le simtă cvasireale. Această stare de spirit îl incita și o căuta cu frenezie, iar rezultatul n-a întârziat să apară. În mintea și-n inima lui a adus-o pe LAURA.

Totul a plecat de la o melodie superbă, auzită la radio, din Tanger, post care transmitea noaptea muzică pentru armata americană. Nu am aflat atunci cum se numește fermecătoarea melodie, știu doar atât că am avut o emoție extrem de puternică, succesiunea notelor în acorduri minore curgea firesc, o anticipam și mi se potrivea – mănușă sufletească. Nu după mult timp, întâmplător, am descoperit-o la un colecționar de discuri. Acasă, la pick-up, am ascultat această melodie de nu știu câte ori, noaptea, în clipele mele speciale de reverie. Se numește Laura- de Mercer/ Raskin. Și… coincidență,  sau destin? Răsfoind un album de tablouri, m-am oprit  hipnotizat pe o pictură a lui Hodler. O domnișoară brunetă cu fruntea înaltă şi  părul negru “a la garcone”. Din rama blondel ochii ei mă fixau insistent, de oriunde o priveam. Pe loc am simţit acelaşi sentiment tulburător de bucurie stranie

– Da, Laura, din clipa asta te ştiu aşa cum eşti. Te auzeam numai dar, de acuma pot să te și văd! Am să te chem, tu vei veni, pentru că știi că am nevoie de tine…

Noaptea, pe băncuța de pe faleză sau în camera mea, era destul să fredonez primele măsuri, să mă concentrez, ca să simt o adiere subtilă și Laura era lângă mine. Nu întârzia, era prietena mea desăvârșită, căreia îi puteam încredința orice. Avea atâta răbdare să-mi asculte toate gândurile, chiar și inepțiile. Ea vorbea foarte puțin și tot ce-mi spunea era cu rost, logic și înțelept.

Într-o seară pe băncuță (după atâția ani, să știți, băncuța mai există și azi!) entuziasmat, i-am povestit cum reușesc să descopăr înrudirea artistică între pictură- sculptură, poezie-muzică, dându-i exemple. În concertul de joi, poemul simfonic ”O noapte pe muntele pleșuv” al lui Mussorgski este fratele  poeziei ”Mihnea și Baba” a lui Bolintineanu. Luat de val, fredonam  din poem  și recitam strofe inspăimântătoare…

-Ascultă, Laura, cât de sugestiv e finalul poemului. Flautul cristalin aduce liniștea, iar cele trei dangăte de clopt salută lumina care alungă spaimele nopții prin văgăunile muntelui. Aceeași imagine în poezia lui Bolintineanu: ” O ce de hohote! Râseră demonii, iadul tot râse. Însă pe creștetul munțior zorile zilei venise.”

După un timp de tăcere am simțit o ușoară atingere a brațului și vocea ei a devenit mai gravă, aproape șoptită:

-Mă tot intreb, Sănduc, (nimeni nu mi-a mai zis vreodată așa!), oare de ce multe din fete te ocolesc zicând despre tine că ești închipuit și arogant?

-Înțeleg. Dar tu? Eram chiar curios să aflu.

Vocea ei s-a însuflețit  spontan.

-Tu, în fond, sunt absolut sigură, ești un tânăr timid, sensibil și periculos de sentimental.

Am recunoscut…

Vara, când dormeam doar cu slipul pe mine, fereastra deschisă spre curte, ascultam muzică până după miezul nopții. O chemam să dansăm printre scaune. Simțem adierea subtilă și freamătul perdelei… era lângă mine, niciodată pe canapea. Dansa mai bine decât mine și cu delicatețe mă îndruma.

-Fii atent, mișcarea asta o faci în patru pași, desenezi un pătrat. Vii cu tot corpul și strecori cu îndrăzneala piciorul drept în față, n-ai să mă calci. Nu te-ncorda, ține bustul drept, lejer, când te oprești în contratimp să-ți simt doar o ușoară zvâcnire a deltoidului. Pentru cine pricepe, va fi un mesaj al bucuriei dansului. Ai grijă, când dansezi cu cineva prima data, încerci ce poate partenera, n-o încurca, fă așa încât să aibe plăcerea s-o inviți și a doua oară. Te-ai obișnuit cu mine să dansăm melodia, ritmul nu-l neglijăm dar, rămâne pe planul doi…

Mult și multe  am învățat de la ea.

Am atâtea amintiri cu Laura!

La sfârșitul anului trei am fost repartizat în practică la dispensarul veterinar din Șimleul Silvaniei, toată luna august. Cu câteva zile inainte sosise, tot in practică, o studentă de anul patru din București. Pe inelar verighetă, era  logodită cu un medic militar din Timișoara. Ne-am  cunoscut, doar noi doi, o lună întreagă în dispensar, în trăsură, prin lunci și pe drumuri prăfuite între sate. Seara, în grădina restaurantului, ne desfătam pe banii comuni căștigați din meserie. A prins din stilul dansului meu și era entuziasmată. Povești, glume, râs cât încape, priviri poznașe… Final cu dragoste năvalnică.

A plecat prima, lăsându-mi pe o foaie de rețetar (nu voi uita niciodată) cîteva rânduri : ”Simt lacrimile lipite, unde acționează în ironie risorius santorini. N-aș fi crezut vreodată că aș putea fi o gâsculiță sentimentală. Am să-ți scriu. PS. Când vei mai asculta Stardust, să-ți amintești de Cassiopeia.”- o constelație  pe care i-am povestit-o într-o noapte.

A fost o dragoste mare cât cerul, care a durat trei ani. De data asta iubeam cu adevărat. Aveam și pe cine.

Toamna, singur pe băncuță, am chemat-o pe Laura, dar nu am mai avut acea putere de autosugestie. Desigur aflase și n-a mai venit. Niciodată. S-a întors cu sentimentul datoriei implinite, in rama blondel a lui Hodler. Melodia, însă, mi-a rămas pe viață.

Și uite cum au trecut anii. Împlinisem treizeci și trei de ani. La casa de  nașteri din Ardud a venit pe lume prima mea fetiță. Steluța a născut ușor. Era duminica 11 august și n-am fost acasă. După-masă, când m-am întors, Busi (bunica Otiliei, mama soției) m-a întâmpinat râzând cu accentul ei rusesc, delicios:

-Avem o fitiță, Atilia! – nume dat de bunicul Bondarenco, inspirat de Enigma Otiliei.

Când am ajuns la ”maternitate”, Rozi neni, moașa unguroaică, mi-a spus serios:

– Fetița e sănatoasă și va fi un om deștept.

– De unde știți, doamna Rozi? am întrebat-o intrigat.

– Ăla copil, domnu doctor, care prinde deodată țâța la supt și trage tare de el,(dezacordul nu-mi aparține), ocoș om a fi! Am urmărit pruncii treizeci și doi de ani și așa o fost.

O fi având moașa dreptate, mă gândii eu, nutrindu-mi speranța. Numele era dat, am respectat dorința lui Volodia dar, la Cluj la botez, când preotul a completat certificatul, acolo unde scria numele de pe extrasul de naștere oficial, l-am rugat:

– Părinte, am o rugăminte. Lângă Otilia mai scrieți un nume.

– Cum să nu, e loc destul, care nume doriți?

– Laura, părinte! E pentru mine.

– Amândouă numele-s frumoase, păcat că nu au onomastică, nu se găsesc în calendarul ortodox.

– În calendarul meu se găsesc. I-am răspuns recunoscător, mulțumindu-i.

[

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe 21/09/2015 în Uncategorized

 

Un răspuns la „LAURA (guestpost Alexandru Chiran, tatăl meu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: