SÂRME ȘI PORTOCALI, Delia Oltea Rusu

Totul a început de la a comanda eu, direct din editură, cartea „Sârme și portocali”, scrisă de Delia Oltea Rusu. Era editura Herg Benet, în ale cărei alegeri aveam deja încredere, iar cartea mirosea a cerneală umedă pe file, fiindcă abia ieșise de sub tipar. Autoarea nou-nouță în peisaj.

Ajunge deci plicul la Hășmaș, răsfoisem doar primele pagini, (alte cărți își așteptau rândul pe biroul meu!), când mi s-a ivit un drum la Cluj la fiu-meu, am vorbit la telefon cu Delia, am luat un microbus Cluj- Turda în ciuda ploii torențiale, unde ea m-a așteptat cu mașina, apoi ne-am plimbat hai-hui, am povestit mult și a fost dragoste la prima vedere, din acelea care ți se întâmplă mai rar în ziua de azi.

Și nici acuma nu știu să spun ce din „atitudinea virtuală” a Deliei m-a determinat s-o sun din Cluj, mai ales fiindcă eu nu sun. Prietenii știu că nu. Venisem pentru lansarea romanului Mierla neagră, Radu Țuculescu, de la care nu puteam lipsi. Am citit Mierla chiar acolo la Cluj.

Cartea Deliei, din scoarță în scoarță, (reluând chiar unele fragmente) am citit-o mai târziu, fiind în Grecia în vacanță, cumva și atmosfera din jur făcea să o văd cu alți ochi.

De aceea, o recenzie în adevăratul sens al cuvântului ar fi una încărcată generos cu subiectivism. Deci n-o fac. O dată că am citit volumul într-un peisaj în care orice ai citi, îți va plăcea. A doua că, plăcându-mi mult omul Delia, asta s-a transferat și asupra textului, în care eu o căutam pe ea. Cei care scriu, știu cât de parșivă este confuzia pe care o fac cititorii între omul-autor și conținutul mesajului, iar asta o pricepe cel mai bine Corina Ozon, sătulă cu siguranță de confuzie.

DAR!!! Cartea “Sârme și portocali” ESTE FIX Delia Rusu! Ce să mai analizezi?

Scrierea în stil memorialistic, este EXACT povestea ei de la 1990, (când se alătura primilor emigrați români), încoace. Și dulcea „greșeală” pe care a făcut-o la 19, ani când a rămas gravidă, greșeală urmată de căsătorie și o dramă, apoi de ivirea pe lume a celor două fete care îi vor declanșa hotărâri abrupte, apoi… anxietatea propriilor decizii, curajul, nebunia uneori, ambiția aproape păguboasă, neliniștea, amestecul de orgoliu cu umilință, tot.

Delia n-a făcut literatură în “Sârme și portocali”. S-a scris pe sine, aproape dezbrăcându-se în fața noastră iar eu, cunoscând-o, am citit cartea cutremurată la anumite pasaje. Fiindcă o aveam în fața ochilor, râzând cu mine la o friptură și umezindu-și buzele cu vin roșu, iar postura ei julită și vânătă, îngenunchiată printre șirurile kilometrice de viță de vie, obosită până la sincopă, umilită de neamț, mă apăsa cumplit.

Citind, eram în vacanță cu Gabi, cea mai bună prietenă a mea (am mai multe, dar ea CHIAR e cea mai bună!), alături de fiu și noră. Așa că volumul s-a mutat din mână în mână, iar noi comentam în Grecia viața Deliei. Asta înseamnă să îți scrii, cinstit până la paroxism, memoriile. Înseamnă să te lași analizat, privit, să te expui. Curaj de curaj înseamnă, adică.

Iar din această expunere, cartea va arăta frânturi ale ființei emigratului român intelectual, ajuns să spele podelele unui patron cu siguranță mai puțin instruit, mai puțin citit sau frământat de dubii existanțiale, doar născut într-un petic de lume mai inspirat. Patronul care, dacă azi mai trăiește, sigur se ocupă tot de biznisul lui cu vinul, sporindu-și averea, nicidecum de scrisul unui roman despre sine, sau psihologia lucrătorilor estici printre strugurii lui. Nu că aș avea ceva contra capitalismului, a biznisului, a averii, nici vorbă. Cred în antreprenoriat. Patron sunt și eu, la cabinet. Dar sper că dacă, vreodată, un salariat talentat  își va scrie memoriile, personajul pe care îl voi întruchipa în carte să fie altul decât neamțul Deliei. După neamț vor urma spaniolii, zona Cataluniei… ei m-au mai detensionat nițel.

Eram în pat la hotel, pe la ora 14, când citeam revenirea ei în țară după patru ani de absență, acel “acasă” unde ea fusese cineva, și mi s-au suit perișorii de pe piele, nu fiindcă exagerasem cu plaja… așadar:

Sârme și portocali, autor Delia Oltea Rusu, editura Herg Benet!

(PS: despre „Dialoguri fundamentale”, Ion Bădoi va urma. Dialogurile le-am citit tot acolo și tot adânc pătrunse în mine… Ca un făcut, după cartea Deliei, citeam despre români, românism, valori, adevăruri, eu nepoata a patru bunici și fiica a doi părinți basarabeni. Autorii ăștia mi-au făcut-o cu cu cărțile lor, zău așa!)